LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 30 august, în județul Mureș au fost confirmate 24.137 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, nu au fost înregistrate cazuri noi de coronavirus. De asemenea, nicio persoană nu a fost reconfirmată pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, 18 persoane confirmate pozitiv sunt internate la această dată în județul Mureș.

Până la această dată, 23.094 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (DSP Mureș transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care cuprinde persoanele externate din spitalele de pe teritoriul județului Mureș și numărul cazurilor pozitive izolate la domiciliu și declarate vindecate conform legislației în vigoare). În plus față de acestea, 2.220 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 815 persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 12 persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 942 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș, potrivit datelor DSP Mureș.

În județul Mureș, 10 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 326 de persoane se află în carantină la domiciliu.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

LA NIVEL NAȚIONAL

Până ieri, 30 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.097.452 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).

1.054.417 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 699 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 66 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până ieri, 34.539 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 29.08.2021 (10.00) - 30.08.2021 (10.00) au fost raportate de către INSP 11 decese (4 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți, Neamț, Vaslui și municipiul București.

Unul dintre pacienții decedați, raportat de DSP Mehedinți, s-a infectat în Anglia.

Dintre cele 11 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.131. Dintre acestea, 280 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.074.747 de teste RT-PCR și 2.374.480 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.902 teste RT-PCR (2.075 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.827 la cerere) și 11.179 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 6.989 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.115 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.309 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 635 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.574 de cetățeni au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2, dintre care 193 au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS-CoV-2 la nivel european.

În intervalul 19 august 2021 - 26 august 2021, au fost raportate 36.307.572 de cazuri în UE/SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franța, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB)

(https://www.ecdc.europa.eu/en)

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu