CFR CĂLĂTORI POATE FI DUSĂ CĂTRE FALIMENT PRIN NEPĂSAREA STATULUI ROMÂN

Distribuie pe:

CFR Călători poate fi dusă către faliment prin nepăsarea statului român, care nu a înțeles în ultimii 20 de ani să aloce bani pentru investiții, mai ales că din decembrie 2023, CFR SA și Autoritatea de Reformă Feroviară nu mai au voie să atribuie secțiile de circulație și traseele decât prin licitație, a declarat președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu:

“Uniunea Europeană impune liberalizarea atribuirii secțiilor de circulație, nu a circulației trenurilor de călători - pentru că avem mai mulți operatori în piața de transport de călători, deci ea este liberalizată - dar din 2023, din luna decembrie, CFR SA și Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea de Reformă Feroviară, nu mai au voie să dea secțiile de circulație și traseele decât prin licitație. Gândiți-vă ce se întâmplă în situația actuală! CFR Călători, neavând dotări tehnice, și nici ceilalți cinci operatori pe care îi avem cu capital autohton românesc, nu va avea capacitatea să se bată cu marile multinaționale care vor veni la licitație. Și aici dau exemplul Germaniei, Austriei, Italiei, Franței, Spaniei. Toți acești mari operatori, care sunt susținuți masiv de statele respective, s-au autorizat deja și licențiat la entități recunoscute din UE și atunci CFR Călători va fi spulberată. Neavând dotare tehnică, va fi eliminată din licitațiile de serviciu public“, a spus Măntescu, citat de agerpres.ro.

El a precizat că, în ciuda infrastructurii feroviare proaste din România, companiile străine de transport feroviar vor fi interesate să opereze pentru că vor licita culoarele modernizate și, odată câștigate, pe acestea nu va mai avea voie să circule un alt operator, astfel că CFR Călători, cu materialul său rulant vechi, ar putea să acopere doar linii secundare, din care nu-și va scoate veniturile necesare să supraviețuiască.

“Vor fi interesați să opereze în România pentru că e de ajuns să ia magistralele principale, să ia culoarul modernizat București - Constanța, București - Curtici. În momentul în care ei le-au câștigat, nu mai are voie să circule niciun operator cu nicio trasă pe culoarul respectiv și, astfel, te-a blocat, iar tu, ca societate a statului român, vei circula pe secții secundare unde nu vei produce venituri ca să supraviețuiești. De aceea spun că CFR Călători poate fi dusă către faliment prin această nepăsare a statului român, așa cum s-a întâmplat cu CFR Marfă. Ați văzut auditul Curții de Conturi: spune că principalii vinovați sunt ministerul și managementul care s-a perindat la conducerea lui CFR Marfă”, a explicat liderul sindical.

În acest context, el a făcut referire la locomotivele foarte vechi pe care le are CFR Călători, care s-au confruntat aproape zilnic cu probleme, în ultimul timp.

“Locomotivele sunt toate foarte îmbătrânite. Cam 70 și ceva - 80% nu au reparațiile mari efectuate. Înainte se făceau reparații generale și reparații capitale. La aceste reparații mari se înlocuiesc anumite agregate, inclusiv cablajele de pe ele. Nefiind făcute aceste reparații mari, nu au fost înlocuite aceste cablaje, unele s-au copt, s-au deteriorat și, la o utilizare acum și cu o suprapunere cu temperaturi foarte mari în atmosferă - pe locomotive se degajă 70-80 de grade în sala mașinilor - atunci este normal, zic eu, să avem astfel de evenimente nedorite, adică începuturi de incendii și poate chiar incendii cu distrugerea în întregime a locomotivei. Vinovăția aparține statului român, care nu a înțeles în ultimii 20 de ani, și în special din 2010 încoace, să aloce bani pentru investiții la CFR Călători, pentru că aici este problema cea mai mare. La CFR Marfă, și acelea sunt la fel, dar s-au mai făcut cât de cât reparații mari. Cel puțin, până în 2005-2006 nu exista să nu se țină de program cu reparațiile. Și în continuare s-au reparat la Marfă. Ele arată un pic mai bine decât cele de la CFR Călători”, a spus Iulian Măntescu.

Sindicalistul a subliniat că motivul principal pentru situația în care se află materialul rulant al operatorului de stat este lipsa de finanțare, subvenția către CFR Călători fiind redusă anul acesta cu circa 180 de milioane de lei.

“Anul acesta le-au tăiat față de anul trecut din subvenție 180 de milioane de lei. 180 de milioane poate erau banii care se alocau pentru reparații, modernizări locomotive și vagoane. În momentul în care ai bani mai puțini de la salarii nu poți să tai, de la motorină nu poți să tai, că nu mai circulă, de la electricitate la fel, se oprește furnizarea energiei electrice, și atunci de unde tai? Tai de la reparații și de la modernizări”, susține acesta.

Întrebat dacă neaprobarea bugetului de venituri și cheltuieli ar putea constitui un motiv pentru această situație, Măntescu a răspuns: “Chiar dacă se aproba, tot aici era, pentru că bugetul oricum este cu 180 de milioane de lei mai mic de la bugetul de stat… Am mai trecut printr-o perioadă asemănătoare - 2008-2009-2010, trei ani consecutivi în care societățile pe calea ferată nu au avut bugetele aprobate. Ne întoarcem în timp, nu știu ce se întâmplă. Aici, ministrul Finanțelor, dar și premierul trebuie să înțeleagă că până la urmă sunt societățile statului român, iar dacă ei nu-și fac datoria față de aceste societăți CFR Călători va ajunge în aceeași situație ca CFR Marfă, în pragul falimentului”, a avertizat președintele FML.

Lasă un comentariu