Încercând să “salveze” din calea flăcărilor sobelor de încălzit și a cuptoarelor de gătit, chiar și cele mai “urâțite” strâmbături de lemne din pădurile Lăpușului Maramureșului, țăranul-cioplitor Alexandru Perța-Cuza a reușit, în cele șase decenii de meșteșug artistic, să modeleze nu mai puțin de o mie de cruci și de “Sfinte Troițe ale Altarului Cerului”. Și cum, de curând, s-au împlinit 25 de ani de când înălța o astfel de troiță în fața Catedralei Ortodoxe din Chișinău, trebuie să reamintim faptul că la acea festivitate de dezvelire și sfințire a acelei mândre troițe din stejar maramureșean, acest vrednic fiu de țărani făcea, poate, cel mai surprinzător legământ auzit vreodată din gura sufletului unui român contemporan cu noi: “Nu se va atinge foarfeca de părul meu și nici briciul de barba mea, până nu se va uni Basarabia și România”.
Cu bucurie constat că Omul nostru din bravul Maramureș Istoric continuă să se țină de patrioticul său legământ. Văzându-l cât de frumos și de bărbătos arată, cu pletele-i argintii căzute peste umerii împovărați de trecerea anilor munciți (la 20 ianuarire a împlinit vârsta de 75 de ani), dar și cu barba cârlionțată, lungă până dincolo de pieptu-i acoperit de cămașa înflorată, cu cioreci albi pe el și cu opinci în picioare, ești îndemnat să-l asemeni unui războinic dac, coborât de pe Columna din Roma a împăratului Traian. Astfel că, nu numai pare, dar și este un demn urmaș al lui Badea Gheorghe Cârțan, acel vestit “cărturar fără carte”, din frumoasa și eroica Țară a Oltului și a Făgărașului.
Alte două asemănări surprinzătoare pentru timpurile de acum: În vreme ce străbunul său înaintaș căra în desagii grei, pe ascuns, peste munți, din Muntenia în Ardeal, slova scrisă în grai românesc, țăranul-cioplitor în lemn, din Țara Maramureșului, izbutește, cu greu, să își trimită măiestrele creații în mai toate așezările de peste fruntariile țării, în care mai supraviețuiește atât graiul românesc, cât și credința și datina străbună. Respectiv, în satele din preajma Cernăuțiului, a Ujgorodului și Slatinei din Transcarpatia-Ucraina, în cele de pe Valea Timocului și din Banatul Sârbesc. Ba mai mult, o fericită întâmplare neîntâmplătoare: o măiastră troiță de-a sa, având simbolurile ortodoxiei românești încrustate pe cruci și pe icoane, decorează și înfrumusețează un colț din Budapesta, capitala Ungariei.
Și o altă surprinzătoare mărturisire a sa, transformată într-un irepetabil gest patriotic, plin de optimismul celui mai apropiat viitor: În speranța că se vor reîntoarce pe la casele lor, cât mai curând, vrednicul de stimă țăran-cioplitor în “lemne, nu tocmai faine”, întârzie să-și trimită troițele și crucile sculptate în acele țări îndepărtate, unde românii se află la lucru. Pentru că Alexandru Perța-Cuza nu se împacă deloc cu faptul că românii noștri au ajuns să lucreze și să trăiască printre străini. Nu știu de ce, dar trag nădejde că furtul, jaful, scârba, rușinea și batjocura de până acum se vor întoarce împotriva marilor vinovați de greaua povară care apasă pe umerii gârboviți ai celor care nu mai pot și nu mai vor să îndure nesimțirea rușinoasă a acestei spoieli capitaliste!
IOAN VULCAN-AGNIȚEANUL
