Câți români se vor trata în clinicile private
Sistemul coplatei a intrat în vigoare de la data de 1 iulie 2021, chiar dacă ani de zile s-a aflat periodic în dezbaterea publică. Motivul pe care guvernanții l-au menționat - cu privire la momentul adoptării acestui sistem - a fost pandemia. Coplata este văzută ca o potențială soluție pentru scoaterea de sub presiune a sistemului public, însă care sunt șansele de reușită ale acestei legi? Nu este un lucru străin că până acum puteam merge la medicul de familie și putea primi un bilet de trimitere la analize la un privat. De ce? Deoarece Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) deconta ulterior serviciile prestate de către privat, însă numărul lor era redus și nu de fiecare dată, te puteai încadra într-un astfel de context. Acum, cu coplata, pacientul poate opta pentru servicii medicale la un spital privat și poate primi o reducere a costurilor bazată pe cât de mult poate deconta CNAS, conform prețurilor practicate în sistemul public. Dacă un serviciu costă 300 de lei la stat și 500 de lei la privat, pacientul poate opta pentru realizarea serviciului la privat, plătind numai diferența dintre ce poate deconta CNAS și costul perceput la privat, în acest caz, 200 lei.
Cum ar trebui să arate sistemul medical din România? Asigurările de stat publice vs. cele private
Având în vedere experiența ultimilor 30 de ani, putem spune că guvernele care s-au succedat la putere au ciopârțit portofoliul sănătății. Cu 28 de miniștri de la revoluție până în prezent putem spune că agenda publică a acestui domeniu esen-țial pentru societate nu s-a putut dezvolta într-un mod normal. Chiar dacă bugetul Minis-terului Sănătății a crescut treptat în ultimii ani, pandemia a scos la iveală toate problemele cu care acest sector se confruntă.
Lipsa unei strategii unitare când vorbim despre sănătate ne-a adus într-o situație în care cu greu ne mai putem gândi la o reformă în acest domeniu. Fie că este vorba despre lipsa echipamentelor, a resursei umane, a fondurilor, a spitalelor sau chiar a managementului, victimele principale suntem noi, oamenii de rând, care oricând putem ajunge pacienți. Putem opta oricând la serviciile din sistemul privat, însă ele sunt mult mai costisitoare și în mod direct condiționează accesul la o bună îngrijire de condiția socială. Până recent, singurul mod prin care un pacient putea să acceseze servicii medicale private fără a scoate bani din buzunar era prin intermediul decontărilor oferite de CNAS. Evident, având în vedere diferența de costuri de la stat și privat, numai un anumit segment specific de servicii puteau fi prestate fără plata unei diferențe: analize de sânge, unele investigații de specialitate sau RMN-uri. Coplata vine în impietatea acestui sistem prin faptul că permite plata diferenței dintre ceea ce putea să deconteze CNAS conform prețurilor practicate la stat și prețul practicat de actorul privat.
Să înțelegem prima dată sistemul de taxare: CASS
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, salariul mediul brut din România a fost de 5.695 lei în luna mai a acestui an. Atât timp cât ai statutul de angajat cu carte de muncă, 10% din salariul tău brut va fi redirecționat către contribuția pentru asigurări sociale de sănătate (CASS). La un salariu de 5.695 lei, aproximativ 570 de lei plătim către CASS. O persoană care are un brut de 3.000 de lei va plăti 300 de lei, iar una cu un salariu de 10.000 de lei va plăti 1.000 de lei. Sunt sume diferite care sunt redirecționate în funcție de câștigurile noastre salariale pentru care primim în
schimb același tratament care ar trebui să fie echitabil pentru noi, toți. Acest principiu poartă numele de “medicină socializată” în Statele Unite ale Americii și definește sistemele în care accesul la sănătate este un drept universal al cetățeanului.
Toate sistemele de sănătate performante de pe glob sunt ecosisteme în care atât serviciile publice, cât și cele private, sunt dezvoltate la același nivel sau cât de cât apropiate. Toate studiile și indexurile realizate de organizații de specialitate au poziționat România undeva la mijlocul clasamentului global.
Fie că sunt luate în calcul 150 de țări, fie că sunt luate în calcul 190, România de obicei se află la mijlocul acestor topuri cu privire la performanțele sau calitatea sistemului de sănătate.
Față de alte țări, asigurarea de sănătate privată din România este cel puțin accesibilă. Prețurile pot varia de la 100 de lei pe lună pentru o persoană asigurată și pot ajunge până la 500-700 lei pe lună pentru asigurările mai sofisticate, cu acoperire internațională. În medie, costul unei asigurări de sănătate privată este de 400 euro pe an, adică aproximativ 35 euro pe lună. Asta înseamnă 170 lei, mai puțin decât cotizează în prezent cei 1,4 milioane de români care lucrează cu salariul minim pe economie la CASS (salariul de 2.300 brut, taxe la CASS 230 lei). Cel mai mare dezavantaj al asigurării private este că nu poate acoperi serviciile de urgență.
Astfel, putem trage linia și spune că o asigurare de sănătate privată nu este atât de costisitoare, însă pur și simplu nu este rentabilă pentru majoritatea oamenilor din perspectiva puterii de cumpărare. Evident că varianta prin care s-ar populariza mai mult serviciile private ar fi ca cetățenii să își poată alege una dintre cele două contribuții. Această discuție există mai mult sau mai puțin în rândul guvernanților, însă nu se știe cum o să se materializeze și când, deoarece sistemul public de sănătate nu poate rămâne în colaps.
Care este situația sănătății în alte state europene?
Dacă în România, conform brokerilor de asigurări, costul mediu pentru un plan anual este de 400 euro pe asigurat, în Marea Britanie, acesta este de aproximativ 1.500 de lire, aproximativ 125 lire pe lună. Evident că aceste costuri depind de asigurator și serviciile pe care le oferă în planurile sale, însă în Marea Britanie, sistemul de stat nu este într-o competiție cu cel privat, ci într-o colaborare.
În 2019, Marea Britanie a alocat 8% din PIB pentru sistemul public de sănătate, care are aproximativ 62 de milioane de cetățeni sub acoperire. Cheltuielile pe cap de locuitori au însumat aproximativ 3.200 de dolari pe an, în timp ce în România, bugetul sănătății a fost de 700 dolari pe an în 2018, cel mai mic din Uniunea Europeană conform Organizației Mondiale a Sănătății. Vecinii noștri de graniță, maghiarii, au alocat 6,7% din PIB sănătății în același an, ajungând la un cost per capital de aproape 1.100 de dolari. România se află aproape la coada Uniunii Europene și la acest capitol, cu doar 5,56% din PIB alocat acestui domeniu, penultima țară înaintea Lituaniei.
Marea Britanie este considerată una dintre țările cu cele mai bune performanțe în sistemul public de sănătate. Fiecare cetățean angajat cotizează cu 18% din salariul său brut către Casele de Asigurări britanice. În anul fiscal 2018-2019, National Health Service a alocat 18,5% din bugetul său către sistemul privat. Dacă ai nevoie de o operație comună, ea poate fi decontată de către NHS la un spital privat, un sistem similar cu trimiterile de la medicul de familie pentru analize din România, dar mult mai cuprinzător.
90% din prescripțiile date de medic ajung să fie gratis în Marea Britanie, 60% dintre ele fiind revendicate de persoanele în vârstă. NHS dispune și de un program numit “Low Income Scheme” pentru cetățenii defavorizați social și reprezintă un certificat care îți decontează medicamentele pentru o anumită perioadă de timp (între 6 luni și 5 ani) dacă te afli în incapacitate de plată. Astfel, dacă o persoană fără venituri trece printr-un tratament mult prea costisitor, poate apela la acest program.
Când vine vorba despre rețete compensate, ele sunt foarte comune în Marca Britanie. Chiar și tratamentul contraceptiv este eliberat în regim compensat de către NSH. Pe de altă parte, mai există un program numit “Prescription prepayment Certificate” (PPC) care îți oferă orice tratament de care ai nevoie la un preț standard. Spre exemplu, dacă pacientul trebuie să treacă printr-o perioadă de câteva luni de medicamentație, iar costurile i-ar depăși bugetul, poate opta pentru un PPC. Costul acestui certificat este de 9,15 lire pe lună, adică aproximativ 53 de lei, iar statul va plăti restul costurilor pentru pacient. Acest sistem este criticat în Marea Britanie deoarece este folosit și de către persoanele cu venituri mari care, în mod normal, nu ar avea nevoie de un astfel de program.
Ce este coplata?
Sistemul de coplată (“copay” în SUA sau alte părți ale lumii) reprezintă un cost pe care asiguratul și-l asumă atunci când încheie un contract cu asigurătorul pentru diferite servicii medicale. În funcție de planul de asigurări pe care îl încheie, în contract poate fi stipulată, spre exemplu, o coplată de 10 dolari. Asta înseamnă că de fiecare dată când pacientul va merge la medic sau va primi o rețetă, va plăti câte 10 dolari.
În România, coplata are cu totul altă însemnătate. Este vorba despre o contribuție personală mai mult decât despre acest sistem de “copay” practicat în afară. Este o contribuție personală deoarece pacientul plătește diferența dintre tariful serviciului decontat de către stat și cel practicat de către furnizorul privat de servicii medicale. Acest lucru duce în mod direct la o transparentizare a costurilor din spațiul privat - când pacientul alege să folosească sistemul de coplată, sectorul privat va trebui să îi detalieze cu precizie care este costul serviciului său și cât o să fie decontat de către CNAS. Dacă la spitalul privat X costurile pentru analize și tratament o să fie de 1.000 lei, iar la stat tariful perceput pentru aceleași servicii este de 500 lei, pacientul va plăti diferența dintre prețuri din buzunarul său. Astfel se ajunge la un sistem de discount prin care privatul va deveni mai accesibil pentru populație. Însă întrebarea este “Cât de des o să fie folosită această lege de către cetățeni?”
(Autori: Alexandru Turcu, Cătălin Dumitrescu, Revista “Capital”)
