ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST “MUREȘUL” BILANȚ LA FINAL DE VARĂ!

Distribuie pe:

Așa cum suntem obișnuiți în fiecare vară, continuăm seria de spectacole în aer liber la manifestările culturale organizate atât de instituția noastră, cât și în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureș, primăriile din județul Mureș și din alte localități, precum și cu asociațiile culturale care organizează evenimente culturale în diferite locații.

Am participat în proiecte culturale ce marcau Ziua Imnului Național - 28 iulie 2021, Cununa Spicului de grâu - 30 iulie 2021, cu spectacole folclorice prezentate în Cetatea Târgu-Mureș. Un alt proiect cultural la care a participat ansamblul nostru a fost Festivalul Cântecului Popular Patriotic “La Oarba și la Iernut” din data de 15 august 2021, organizat la monumentul eroilor de la Oarba de Mureș.

Pentru publicul târgumureșean am prezentat în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureș și Asociația Pro Folk Dance spectacolul folcloric “La umbră de codru verde” în Cetatea Târgu-Mureș. Am fost prezenți pe scenă pentru târgumureșeni la Festivalul Cetății Mureșene, în 19 august, iar în 20 august 2021, pentru ultima oară în această vară, am adus cântecul, jocul și voia bună în fața turiștilor din frumoasa stațiune balneoclimaterică Sovata.

Pe data de 3 septembrie 2021 vom fi prezenți la Festivalul Văii Târnavelor la Căminul Cultural din Târnăveni și în data de 6 septembrie 2021, de la ora 18.00, ne întâlnim din nou în Cetate, cu spectacolul extraordinar de folclor LUME, DORURILE TALE, în care invitați vom avea Ansamblul BALTAGUL din Monor-Bistrița și pe îndrăgita solistă de muzică populară, ANCA BRANEA.

În pregătire pentru această toamnă avem noi spectacole care să aducă bucurie publicului iubitor de folclor și vă așteptăm cu drag atât în Cetatea Târgu-Mureș, cât timp ne va permite timpul, dar și la Sala Ansamblul “Mureșul”.

Mulțumim, dragii noștri spectatori, pentru susținere și încă o dată vă dorim multă sănătate și o toamnă frumoasă alături de Ansamblul Artistic Profesionist “Mureșul” din Târgu-Mureș.

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!

Lasă un comentariu