O revezi după ani. În una din zilele de toamnă târzie, când întunericul se lasă devreme, când nopțile și singurătățile sunt tot mai lungi. Când întâlnirile cu cei cunoscuți, cândva, sunt tot mai întâmplătoare.
Revezi, după ani, o femeie a cărei prezență te făcea s-o dorești. Să îl invidiezi cu toată ființa pe cel care o avea. Care se putea înfrupta oricând, pe săturate, cu frumusețea ei. Și care a fost implicat, la un moment dat, într-o aventură amoroasă cu alta. Apoi a murit.
Revezi, târziu și pe neașteptate, o femeie de a cărei frumusețe ai fi putut să te-ndrăgostești prostește. Pe care ai fi urmat-o până dincolo de lumile cunoscute și necunoscute. Căreia i-ai fi dat alt sens, alt nume. Uimit de cât de puțin i-a rămas din ceea ce știai. Uimit de cum te-a răzbunat timpul pentru neșansa ta. O femeie atât de a nimănui, atât de alta, încât cu greu ar mai putea stârni vreo dorință cuiva.
ION DUMBRAVĂ membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Târgu-Mureș (din volumul Exerciții de meditație, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2013)
