Așa cum putem constata, stimați cititori, specific modernismului și postmodernismului este adâncirea crizei morale și spirituale și implicit ceea ce este desemnat prin despiritualizare și desacralizare. Dacă e să mă refer la contextul actual românesc, ne putem da seama că aceste fenomene se regăsesc plenar și la noi, opinia publică românească fiind suprasaturată de ceea ce aș sintetiza prin “sindromul Câțu”. Sindrom, care sub raport simtomatologic, alături de aroganță, minciună, ipocrizie, demagogie, cinism și slugărnicie, include șantajul și trădarea de țară, asemenea idivizi, ce poartă o asemenea “marcă”, fiind omniprezenți în peisajul politic românesc, în acest “ev capitalist aprins”. Ca atare, toți românii sunt conștienți că asemenea “uscături morale” nu au apărut într-o “pădure virgină”, ci într-o societate bolnavă sub raport moral. Nu voi adânci acest caz, întrucât mass-media a întors pe toate fețele acest “caz”, concluzia fiind că noi, românii, dar nu numai, trăim într-o “pădure socială” plină de asemenea “putreziciuni imorale”. Dacă este să privim mai profund și într-un mod aplicat, la noi, vom putea observa că cinismul, ipocrizia, demagogia, într-un cuvânt imoralitatea, este regăsită în discriminarea și inegalitatea socială, în mod deosebit prin discriminarea sectorului de stat față de sectorul privat, culminând prin acele “pensii speciale” - nesimțite, într-un limbaj imoral, într-un dispreț total cu restul populației, tot mai sărăcite.
În explicarea acestor fenomene, circumscrise acestei crize morale și a fenomenelor menționate, de pe poziția sociologului și al sociologiei (aceste fenomene fiind revendicate și de antropologie, etică, axiologie, psihologie, istoria culturii și civilizației ș.a., toate fiind privite dintr-o perspectivă multi și interdisciplinară și într-o manieră complementară, completându-se reciproc), voi recurge la cel mai mare sociolog român, Dimitrie Gusti, în mod deosebit la acea lege a paralelismului sociologic. Lege, în care sociologul român (unicul sociolog care a deținut funcția de Președinte al Academiei Române, pe lângă alte demnități în stat) a stabilit raportul dintre trei elemente implicate în această ecuație socială: cadrele - C (naturale - cosmologice; biologice - starea de sănătate a populației unei țări; istorice și psihice), manifestările - M (economice, juridice - constitutive, politice și spirituale), la care a adăugat voința socială -V (unde este vizată în primul rând rolul voinței politice - a politicului în general, devenind principalul factor al evoluției sociale). Pe fondul interacțiunii dintre voință și cadre apar manifestările, pe care le-am enunțat mai sus, astfel că acestea sunt rezultatul acțiunii voinței sociale asupra cadrelor, luând forma unei ecuații binecunoscute de sociologi, unde M=C+V. Pe prim plan este pus factorul economic, care nu trebuie neglijat, în dauna dimensiunii umane - a omului, și mai ales a dimensiunii spirituale, resimțindu-se astfel tot mai mult acest fenomen al despiritualizării și dezumanizării - degradării factorului uman, și nu în ultimul rând, acele cunoscute fenomene ale secularizării și desacralizării.
Așa cum știm, în perioada postdecembristă, educația nonreligioasă a devenit complementară cu educația religioasă, ca educație formală, informală și nonformală, dar, cu toate acestea, impactul pozitiv al acestor două instituții, în plan moral și spiritual, sunt sub așteptări, criza valorilor morale și spirituale resimțindu-se și în acest context al complementarității educaționale evidențiate. Chiar dacă școala cooperează cu biserica și disciplina “Religie” este inclusă în curricula școlară, la formele de învățământ preuniversitar, apare un “vid” educațional și spiritual, astfel că pragmatismul materialist a devansat latura spirituală și morală, apărând un fenomen negativ, cel al crizei vieții spirituale și morale.
Într-o asemenea societate artificializată și atomizată, predomină individul - solitarismul și egoismul, ura endemică și invidia, neîncrederea, perfidia, lipsa milei și a empatiei, etc., față de spiritul solidarității, al toleranței și al bunătății, care ar trebui să statueze raporturile dintre oameni. Această atomizare socială - antropocentrism, în dauna sociocentrismului, a condus la răcirea relațiilor interumane și interpersonale, devenind o societate informatizată, autistă și schizotimică - glacială, fiecare individ fiindu-și suficient sieși și familiei, adică tot mai înstrăinat față de societate și divinitate, cu care se află într-un raport de noncomplianță - neascultare și ignoranță. În acest sens, cu aproape 2000 de ani în urmă, Sfântul Apostol Pavel avea să spună în mod profetic că: “oameni vor fi iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroși, trufași blasfematori, neascultători de părinți, nerecunoscători, plângători, fără inimă, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, dușmani ai binelui, trădători, obraznici, orbiți de trufie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, având înfățișarea credinței celei bune, dar tăgăduindu-i puterea”. Adevăr regăsit în prezent, când imoralitatea a devenit un fenomen universal.
Conf. univ. dr. IOAN JUDE, sociolog
