REDESCOPERĂ-ȚI ORAȘUL! FII “TURIST ÎN ORAȘUL TĂU”!

Distribuie pe:

De multe ori, poate chiar zilnic, trecem pe lângă diferite clădiri și locuri semnificative din oraș. Cât de multe știm însă despre ele? Despre istoria lor?

Echipa JCI Târgu Mureș în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și Asociația Visit Mureș, relansează proiectul “Turist în orașul tău” și te invită să descoperi sau să redescoperi orașul, să îmbraci hainele de turist, pentru câteva ore, și să faci o plimbare, joi, 9 septembrie, începând cu ora 18.

Punctul de start va fi Palatul Prefecturii, urmând a fi parcurse mai multe străzi cu locuri pline de istorie.

Se anunță un tur inedit și interactiv, pe parcursul căruia cei care ne vor ghida ne vor dezvălui informații și detalii neștiute despre orașul în care trăim, participanții putând să intervină, la rândul lor, cu eventuale completări. Relaxarea și mișcarea sunt garantate!

Pentru a te alătura turului și pentru a primi toate informațiile necesare de la organizatori, completează formularul:

https://forms.gle/w1WSXo7o3tcFeT9KA

Mai multe despre JCI Târgu Mureș poți afla pe pagina de facebook a organizației: https://www.facebook.com/JciTarguMures

Lasă un comentariu