Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, între 27 de state alături de România, pe de-o parte, și Ungaria, pe de altă parte, și care a pus bazele unității noastre în rotundul României Mari de la 1918 este documentul internațional de o inestimabilă valoare pentru noi, românii, cel mai atacat de către iredenta maghiară. Aproape că nu există zi, și chiar ceas, ca propaganda maghiară din interiorul țării și de peste hotare să nu lanseze prin mass-media sau pe toate căile diplomatice plângeri cu privire la nedreptatea care i s-a făcut la încheierea Primului Război Mondial, prin “amputările” de teritorii de care a suferit și, în primul rând, prin acceptul de alipire a Transilvaniei la România. Și ca să dau doar un singur exemplu despre amploarea și diversitatea acestei propagande, cu un an în urmă, o cunoștință importantă din Canada îmi relata cum unii maghiari împământeniți locului, la mii de km de țara mamă, au înscris în locul numărului de înmatriculare din față, al autoturismului propriu, următorul text: “Transilvania pământ unguresc”.
Ei, și ce, vor spune unii de-ai noștri! Lăsați-i în pace să-și facă numărul, să se refuleze și ei cumva. De ce atâta scris despre Trianon! Oricum, Transilvania este a noastră.
Nimic mai greșit. După cum se observă iredenta maghiară de aici, de la noi, de la ei de acasă și de pretutindeni, sapă de zor la temelia Trianonului, iar noi ne facem că nici nu-i observăm și dacă da, spun unii, să nu-i băgăm în seamă. De altfel,de acest lucru ne-am convins și cu prilejul marșului secuilor din anii precedenți Coronavirusului, care se desfășura de fiecare dată la Târgu-Mureș, pe 13 martie, cu lozinci jignitoare de genul: “Plecați acasă opincarilor”, “Ținutul secuiesc nu e România”, și “Să piară Trianonul!”
Să zicem că noi, cei de aici, cunoscători ai adevărului, suportăm asemenea jigniri mincinoase (lucrul acesta nu ne face deloc cinste), dar să nu uităm că iredenta maghiară nu are odihnă. Ea lucrează de zor pe tot mapamondul, organizat și bine țintit, tocmai pentru a schimba, în cele din urmă, impresia cunoscută despre Trianon, în sensul de a crea la noile generații (Tratatul de la Trianon a avut loc acum 101 ani), acea masă critică, suficientă pentru punerea în discuție a judecăților de valoare care au stat la baza încheierii acestui tratat. Iar dacă noi, românii, vom trata cu indiferență acest fenomen, vom ajunge în situația să ieșim pe piață cu explicațiile noastre, prea târziu, când nimeni, sau aproape nimeni, nu ne va mai lua în seamă, pentru că propaganda iredentistă anti-Trianon și-a făcut datoria, convingând nu numai opinia publică, dar și importanți decidenți politici, de la cele mai înalte niveluri, despre nedreptatea de la Trianon. Atunci, îi întrebăm pe cei care ne sfătuiesc să o lăsăm mai moale cu acest Trianon, pe unde vom scoate cămașa?
Pe marginea acestui mod greșit de abordare, de genul “lasă-mă să te las”, cel mai explicit aforism din dreptul roman ni separe următorul: Qui tacit non negat (Cine tace nu neagă), și care ni se potrivește perfect nouă, românilor, în cazul speței pe care o analizăm. Iar acest mod static de abordare a problematicii Trianonului ne va costa scump.
Evident că cei care ne sfătuiesc să o lăsăm mai moale cu Trianonul, fie sunt de rea credință, fie sunt slabi cunoscători ai subiectului, chiar dacă ei se dau mari cunoscători într-ale istoriei.
Se știe bine că Unirea de la 1918 s-a făcut prin efortul românilor de pretutindeni: ardeleni, basarabeni, bucovineni, dar legitimitatea acesteia a fost autentificată de către marile puteri ale lumii prin intermediul acestui Tratat. Cu alte cuvinte, dacă marile puteri ale lumii câștigătoare a Războiului n-ar fi ratificat acest tratat, Unirea de care vorbim, și România Mare, n-ar fi putut exista. În consecință, noi, cei de azi, existăm în această formulă în care suntem, datorită acestui tratat, și vom dăinui astfel, atâta vreme cât acest tratat va exista.
Așadar, să nu ne jucăm cu focul. Tratatul de la Trianon constituie cetatea de granit a existenței și dăinuirii noastre peste timp, asupra căreia nu trebuie să permitem nici cea mai mică atingere. Mai mult decât atât, să încurajăm propaganda oficială românească să declanșeze pe toate căile o puternică ofensivă împotriva oricăror încercări de denigrare a Trianonului, de răspândirea de false ipoteze cu privire la principiile care au stat la baza făuririi Unirii, a României Mari.
Este îmbucurător faptul că Parlamentul României a promulgat, în legislatura trecută, Ziua Tratatului de la Trianon, pe 4 iunie, atunci când el a fost semnat. Dar simpla marcare a acestei zile în calendar nu este suficientă. Oficialități, istorici, mass-media, diplomația românească au datoria să vorbească despre acest crucial eveniment, amintind nouă și întregii lumi realitățile care au fost luate în calcul, atunci, la încheierea lui; etnicitatea, limba și vechimea locuitorilor majoritari constituind principalele argumente ce au stat la baza deciziilor, iar românii au îndeplinit cu brio toate aceste condiții. Prin actul de la Trianon s-a făcut dreptate nu numai țărilor succesorale: România, Cehia, Slovacia, Sârbo-Croația și Polonia, dar și Ungariei însăși, căreia, prin aplicarea principiului naționalităților, a devenit din imperiu, stat de sine stătător, intrând astfel în rândul comunității europene, cu drepturile care i se cuvin. Tocmai acest lucru nu vor să-l înțeleagă iredentiștii, care se dau de ceasul morții pentru așa-zisa Ungaria Mare, o formă cruntă de dominare prin forță a unor națiuni pașnice, de către o națiune agresoare. O construcție statală a unei națiuni mici, lipsită de majoritate etnică la ea acasă, n-avea niciun drept să se declare stăpână peste localități, zone și ținuturi în care vorbeau limba maghiară doar notarul, preotul, jandarmii și învățătorul veniți abuziv peste aceștia, pentru a-i maghiariza cu forța, incluzându-i, formal, ca parte a unei structuri imperiale opresoare, care și-a asumat, cu totul nelegitim, numele de țară. Iar ca să-i liniștim pe cei care ne îndeamnă la a trece cu vederea peste asemenea realități, să ne amintim de showul de luna trecută al domnului László Tökes, la Bruxelles, pe marginea spuselor șefului PNL, Ludovic Orban, aflat în vizită la Miercurea Ciuc, cu privire la posibilitățile de dezvoltare a acestei zone, motivând că acest lucru constituie o încercare de distrugere a echilibrului etnic în zonă, sugerând astfel ideea că grija față de viitorul acestei zone nu mai este o problemă a statului român.
IOAN CISMAȘ
