Tot ceea ce a anticipat “apostolul neamurilor”, în aceste stadii sociale specifice modernismului și postmodernismului, ca faze care au fost “programate” s-a adeverit, cu câteva secole în urmă, dacă vom citi cu atenție Protocoalele Înțelepților Sionului, prin care era proiectată într-un mod “metodic” această criză. În acest mod au fost deschise orizonturile globalizării și a pierderii identității spirituale și chiar umane, care sub raport entnic și național se exprimă prin istorie, conștiința neamului, limbă, credință, cultură, stil de viață și psihologie socială. De aceea, nu în mod întâmplător, prin acest proces perfid al globalizării se urmărește, în primul rând, alterarea vieții spirituale, primul atac fiind îndreptat asupra limbii și, credinței, știut fiind că fără limbă și credință, orice popor și națiune sunt supuse pierderii identității, a degradării și în cele din urmă, a pierderii ființei sale naționale. Obiectivul principal urmărit de adepții curentului progresist, după cum ușor se poate observa, coroborat fiind cu diminuarea identității naționale, în primul rând, pe fondul despiritualizării și desacralizării, al descompunerii morale, ca să folosesc o sintagmă din spațiul ideatic al marelui gânditor român, Emil Cioran.
Cu referință la această “reziliență spirituală”, ca urmare a acestui șoc produs de modernism și postmodernism, Părintele Constantin Galeriu ne spunea că reconstrucția societății și a lumii, în mod deosebit a reconstrucției spirituale - a ceea ce este desemnat prin respiritualizare, la fel ca orice altă activitate autentic umană, trebuie să se realizeze pe trei niveluri diferite: spiritual, moral și economic. Aceste trei elemente, ne atrage atenție autorul citat, trebuiesc așezate în ordine ierarhică, deoarece elementul spiritual împreună cu cel moral vor sprijini subsistemul educațional, în pofida faptului că majoritatea din părinții copiilor - elevilor și studenților de astăzi au parcurs această disciplină școlară, religia. Pe acest fond pragmatic, societatea modernă și postmodernă este caracterizată prin: obsesia oarbă pentru bani, proeminența egoismului, proliferarea lipsei valorilor morale, dedublarea - fariseismul, creșterea discordiei și a competiției neloiale, amplificarea conflictelor dintre individ și societate, adică tot prin ceea ce se manifesta această descompunere morală și spirituală, în favoarea consumerismului și hedonismului - plăcerilor și satisfacțiilor de moment, adică a trăirii clipei și nu a pregătirii pentru veșnicie.
Dacă privim cu atenție în Sfânta Scriptură, vom putea observa că ori de câte ori omul s-a îndepărtat de Dumnezeu a intrat în criză. De aceea consider că o posibilă ieșire din criza morală și spirituală nu există decât prin întoarcerea la Dumnezeu și credință, iar această întoarcere să nu fie formală - utilitaristă, prin scopuri imediate, personalizate, ci una reală, exprimată prin punerea în aplicare a credinței religioase adevărate, ceea ce înseamnă că trebuie să devenim nu numai ascultători ai Cuvântului divin, ci și împlinitori. Așa cum ne putem da seama, omul modern și postmodern nu mai are conștiința păcatului, a vinovăției, fiindcă nu se mai simte responsabil față de Dumnezeu și față de semeni, așa că “păcatul” e conceput ca pe o faptă indiferentă, dacă nu chiar ca pe “virtute” (mulți consideră drept virtute chiar și furtul, în pofida faptului că “cred” în Dumnezeu!?). Așadar, criza spirituală modernă se regăsește mai ales în religie, constând în tendința de desprindere a omului raționalist de Dumnezeu - Creatorul și Salvatorul acestei lumi, sau chiar în exilarea lui Dumnezeu, considerându-se adevăratul “demiurg al realului” (K. Marx). Francis Bacon înlocuiește cuvântul Dumnezeu cu cel de “natură”, astfel că legile lui Dumnezeu devin legi recognoscibile ale naturii. Din perspectiva religiei creștine, cea mai mare criză ce poate exista în lume este criza de a trăi fără Dumnezeu, ceea ce a făcut ca starea de criză morală și spirituală să devină starea de criză a întregii umanități, devenind o criză globalizată. Dintr-o asemenea perspectivă globalistă, putem considera că criza morală își are originea în faptul că omul s-a îndepărtat de esența sa divină, sustrăgându-se propriilor lui responsabilități față de propria-i ființă, de Dumnezeu și de lumea căzută, vrăjită și învrăjbită. Aceasta înseamnă că regenerarea morală și spirituală, ca și cea economică, nu se va putea produce până când omul nu va fi readus la condiția lui, dinainte de căderea în păcatul primordial, care se adâncește mai mult în perioadele analizate. Marele romancier rus, L. Tolstoi, dar nu numai, ne îndeamnă la iubirea creștină, creștinismul fiind considerat o religie a iubirii și iertării. Aceasta, datorită faptului că la fundamentarea esenței ființei umane stă iubirea. În acest scop este necesar să preluăm chipul divin al lui Iisus Hristos, în vederea asemănării cu Cel care ne-a creat, doar așa putând fi mântuiți și îndumnezeiți în acest spirit divin creștin, în mod deosebit în cel al ortodoxismului românesc. Dintr-o asemenea perspectivă, marele filosof creștin ortodox, P. Țuțea, definea țăranul român prin a fi “omul absolut”, emergent divinității.
Conf. univ. dr. IOAN JUDE, sociolog
