“ÎMPREUNĂ, PUTEM FI MAI BUNI!”

Distribuie pe:

Prin intermediul unui parteneriat cu Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu-Mureș, întreprinderea de profil, nou înființată, CAR PROD COMUNITAR, oferă gratuit unui număr de copii/grup țintă provenit din medii defavorizate din municipiu, furnizat de Direcție, rechizite, masă caldă pe parcursul anului școlar, o tabără de vară la finalul anului școlar și educație financiară pentru părinții acestei categorii de copii.

“Scris în plină pandemie, dar cu mult entuziasm, proiectul social câștigat de întreprinderea socială CAR PRO COMUNITAR, «Consolidarea coeziunii sociale în Regiunea Sud-Muntenia și regiunea Centru», oferă primele rezultate concrete. Materializat într-un parteneriat cu Direcția noastră, programul social «Pro Comunitate» constă în reducerea abandonului școlar prin sprijinirea copiilor proveniți din grupuri vulnerabile. Direcția de Asistență Socială a furnizat asociației grupul țintă, astfel copii ce provin din medii defavorizate de pe raza municipiul Târgu-Mureș au primit gratuit pachete cu rechizite necesare începerii anului școlar 2021-2022. De asemenea, pe parcursul întregului an școlar, un grup de copii proveniți din medii vulnerabile vor beneficia, în timpul săptămânii, de o masă caldă, iar la finalul anului școlar, va fi organizată o tabără de vară, special pentru ei. Totodată, părinții copiilor din grupul țintă furnizat de Direcția noastră vor beneficia de sesiuni de educație financiară, pentru a-și putea gestiona resursele eficient.

În acest sens, și urmând exemplul oferit, lansăm un apel la colaborare către ONG-urile care au în implementare proiecte sociale și, totodată, vă reamintim faptul că Direcția noastră vă poate pune la dispoziție grupul/grupurile țintă”, informează conducerea DAS Mureș.

“Împreună, putem fi mai buni!” este sloganul sub egida căruia se derulează proiectul menționat. (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu