“ÎNVĂȚĂMÂNTUL, ORIUNDE ÎN LUME, ESTE O PRIORITATE”

Distribuie pe:

Interlocutor: prof. REZI Maria, președinte al Sindicatului din Învățământ “Spiru Haret”, Mureș

“Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara” (Spiru Haret)

- Se apropie începutul anului școlar. Cum îl întâmpinați?

- Luni, 13 septembrie, începe școala pentru toți elevii. Avem obiceiul de a ne feri de numărul 13. Acum cred că fiecare din cei implicați în sistemul de învățământ nu se mai gândesc la număr, ci la toate problemele de început de an școlar.

Ne-am fi bucurat să-l fi început cu liniștea așezată deasupra unităților școlare, dar, din nefericire, îl începem cu incertitudine, cu nesiguranță, neliniște, nemulțumire, lipsuri, într-o criză politică, financiară, așternută peste toată țara.

Dascălii sunt puși în situația de a li se condiționa modul de predare în funcție de vaccinare în caz de pandemie, pandemie care parcă stă să aștepte la ușa cea mai apropiată. Dascălii, lucrătorii din învățământ, sunt cetățeni serioși, responsabili și s-au vaccinat peste 60%, ceilalți, unii din motive întemeiate, alții din temere sau că nu au fost destul de puternic convinși că o vaccinare rezolvă problemele de boală a covidului, nu s-au vaccinat.

Pot începe școala în speranța că și elevii, părinții, angajații sistemului sanitar vor fi vaccinați pentru a putea lucra în bune condiții împreună.

Ca urmare, sindicatul nostru a informat permanent colegii ce înseamnă vaccinul, importanța lui, dar cu mențiunea că se poate face doar cu acordul lor, așa cum prevede legea. Da, s-au îmbolnăvit de covid și angajați din sistem și familiile lor, cu formă ușoară sau gravă, chiar decese. Au trecut cu toții printr-o stare de nesiguranță care persistă și acum.

- Cum vă propuneți să susțineți colegii?

- Noi am venit mereu în ajutorul colegilor, acum și cu o asigurare cu o firmă sigură, care a ajutat mulți colegi, chiar și pe cei bolnavi cu covid. Asiguratorul se angajează să despăgubească persoanele asigurate în forma și în cuantumul prevăzut la spitalizare, intervenții chirurgicale, incapacitate de muncă, cheltuieli medicale din orice cauză. Peste 2.000 de colegi au fost asigurați de sindicatul nostru. Tot sindicatul a ajutat colegii atât la nașterea unui copil, cât și la decesul membrilor familiilor acestora.

- Sunteți implicați și în elaborarea unei noi legi a salarizării...

- E un răspuns la o întrebare: “Ce face sindicatul?”

Desigur că în această perioadă, când toate prețurile cresc, facturile s-au mărit neașteptat de mult, colegii se gândesc și la banii pe care îi primesc salariații din sistemul bugetar, mai ales cei din sistemul de învățământ.

Federațiile din sistemul de învățământ spun ferm în petiția transmisă tuturor lucrătorilor din sistem pentru susținerea ei prin semnături.

“VREM SALARII DECENTE ÎN EDUCAȚIE.”

Petiția se bazează pe art. 38 alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora personalul didactic din învățământ ar fi trebuit să beneficieze, începând cu 1 septembrie 2021, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022;

* salariile din sistemul de învățământ sunt la limita inferioară a grilei de salarizare,

* sistemul de învățământ este singurul domeniu în care nu se acordă sporurile pentru condiții de muncă,

* la ora actuală ne confruntăm cu îmbătrânirea corpului profesoral, situație dublată de un exod al personalului calificat,

* sistemul este incapabil să atragă tineri cu vocație pentru cariera didactică, din cauza salariilor complet neatractive;

Față de refuzul Guvernului de a acorda creșterea salarială prevăzută de lege, în actualul context al creșterii inflației și a prețurilor la utilități și nu numai, consecința fiind scăderea accentuată a puterii de cumpărare.

- Continuă recuperarea drepturilor salariale în instanță?

- Dorim ca în elaborarea unei noi legi a salarizării să se țină cont că învățământul oriunde în lume este o prioritate. Nerespectarea sau neaplicarea ei corect ne-a determinat, ca sindicat, să chemăm în judecată pentru recuperarea unor drepturi salariale prevăzute în Legea cadru nr.153/2017 pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările ulterioare, calculul și plata pe viitor, precum și plata dobânzilor legale pentru: dirigenție, gradația de merit, învățământ simultan, învățământ special, control financiar preventiv. În unele sau mai multe din aceste situații se regăsesc peste 2.500 de angajați din sistem, membri de sindicat.

Regretăm că recurgem la această formă de manifestare și pentru plata navetei, a primei de instalare și sunt motive ca și pentru alte cauze să recurgem la proces.

E un alt răspuns la: “Ce face sindicatul?”

Sănătatea și salarizarea sunt două mari probleme ale sistemului nostru.

Nu uităm că cel mai important pentru toți dascălii este copilul, elevii noștri, pentru ei suntem formați, pentru ei muncim, cu ei progresăm, cu ei doar putem exista.

Colegii noștri fac tot ce pot pentru a putea merge înainte, să trecem cu bine peste tot și toate, doar că simțim și noi, ca și alți cetățeni ai României, cum zice Președintele Academiei Române: “Viețile ne sunt duse pe căi decise de alții, de foruri globale, transnaționale, de forțe obscure care ne vor pe toți aliniați, supuși, ascultători.”

Tot domnia sa spune “Mai clar: chestiunea este cum să facem școala normal în timp de pandemie și nu să stăm acasă.”

Desigur că toți colegii gândesc așa, cu adevărat dorim o școală normală, că cei care ne conduc România au o obligație imensă pentru sistemul de învățământ.

Desigur că facem mult mai multe ca sindicat: formarea liderilor, colaborarea cu ISJ - Mureș, CCD, UJSL Mureș și mai ales cu Federația din care facem parte, informarea permanentă, dezbaterea CCM Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar înregistrat la MMPS - DDS sub nr. 651 din data de 28.04.2021, sărbătorirea pensionarilor, spectacole, asigurarea petrecerii timpului liber în ,,Complexul de recreere” de la Dulcea, transmiterea de comunicate și informărilor de interes public emise de federație, prin revista federației, prin participarea la emisiuni radio-tv și ziarele locale.

- O urare, la începutul de an școlar?

- Acum, în prag de început de an școlar, vă dorim să-l începeți cu liniște, cu pace, să aveți multă sănătate, putere, echilibru, fie ca toate necazurile care vor apărea și în continuare să le depășim cu bine.

Numai uniți suntem puternici, dragi elevi, colegi, părinți!

LETIȚIA BOTA

Lasă un comentariu