1. CĂLĂTORII GRATUITE CU AUTOBUZUL
Este știut faptul că în zilele de sâmbătă și duminică, circulația autobuzelor pe toate liniile este mai restrânsă. Dar nu se fac nici controale prin autobuze. Asta este vestea bună pentru blatiști, cei care călătoresc cu autobuzul, n-au abonament, n-au nici legitimație de călătorie, dar nu cumpără nici bilet. Șoferul de autobuz, de regulă, nu este însoțit, așa că trebuie să facă față singur oricăror situații. În ziua de duminică, pe linia 6 de autobuze, dintr-o stație urcă pe ușa din față trei persoane, din trei generații: nepoțica de vreo 7 ani, mama și bunica ei. Toate trei trec pe lângă șofer ca trenul accelerat printr-o haltă. Șoferul le ia la întrebări, dacă au sau nu abonament sau legitimație. Femeile încep să vocifereze, cea mai tânără se răstește la șofer cum că are legitimație de călătorie. Șoferul le cere să-i arate legitimațiile sau abonamentele. Deoarece nu aveau la ele niciun permis de călătorie, șoferul le invită să cumpere bilet. Femeia mai tânără începe să vocifereze cum că are legitimația acasă și asta se poate verifica. Ce-i drept, din autobuz se poate face mai greu o astfel de verificare. Femeia mai în vârstă, neavând nici ea niciun act doveditor pentru călătorie, se duce la șofer și cumpără două bilete. Cea tânără începe iarăși să vocifereze către cealaltă, să nu dea banii de pomană, dar cea în vârstă nu i-a dat ascultare. După ce fapta a fost consumată, tânăra, ambalată peste măsură, s-a pornit să adreseze injurii la adresa șoferului.
2. ALTUL LA RÂND
În același autobuz, după încă o stație, se urcă un tip cam trecut de prima tinerețe. Se urcă pe ușa din față și, la fel ca și celelalte trei cu o stație de autobuz înainte, trece și el pe lângă șofer fără să clipească. Șoferul îl întreabă dacă are legitimație de călătorie sau abonament, în caz contrar va trebui să cumpere un bilet. Tipul îi răspunde că nu are așa ceva, dar merge doar două stații. Șoferul îi răspunde că fără bilet nu poate călători nici măcar o stație de autobuz. Individul, decât să plătească 2 lei, prețul unui bilet, a preferat să coboare, fiindcă autobuzul nu pornise încă din stație.
3. ZÂMBIȚI, VĂ ROG! SE FAC POZE!
În ziua de luni, de data aceasta pe linia de autobuz 2B, un afiș mi-a atras atenția. Era un afiș din partea unei instituții private de învățământ care își făcea cunoscută oferta de școlarizare, pe mai multe profile. Ceea ce poate atrăgea atenția, și pentru care, probabil, lumea va da năvală în acea școală, este că, în primul rând, nu există o limită de vârstă, pe de altă parte, sunt primiți absolvenți de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat. Interesant. Adică, un licean care n-a fost apt să-și ia examenul de absolvire a liceului prin obținerea diplomei de bacalaureat este, cu toate acestea, foarte nimerit pentru studii postliceale tehnice, medicale sau altele. În timp ce reflectam asupra uimitoarelor regândiri din branșa învățământului românesc actual, începe să vocifereze un tip care stătea în picioare, la mijlocul autobuzului, către o femeie care era așezată în spate și, urmărind ceva la telefon, tipul a avut impresia că femeia face fotografii. Cu o tonalitate foarte dură se răstește la ea cum că n-ave voie să facă fotografii în autobuz și de ce le face. Femeia încearcă să se explice, că n-a făcut nicio fotografie, dar îi sare în apărare un bărbat din vecinătatea ei și îi spune tipului foarte vocal să fure din buzunare prin partea din față a autobuzului, nu acolo, în spate, și să nu mai inventeze motive de ceartă. Discuțiile între cei doi degenerează, se amenință unul pe altul, dar tipul vocal coboară la prima stație, suduind și ameninând în continuare. După ce a pornit autobuzul din stație, bărbatul îi explică femeii că îl știe pe tip, e un hoț de buzunare care se “aprovizionează” de prin buzunare în autobuze și stații de autobuze. Ca să vezi... Au și hoții de buzunar drepturi și trebuie să le respectăm, mai ales în privința anonimatului lor.
4. DO YOU SPEAK ENGLISH?
Într-o dimineață, într-o stație de autobuz se afla doar un singur băiat. Stătea pe banca din refugiu. Mă întreabă dacă trebuie să vină vreun autobuz. Îi confirm că va sosi unul peste câteva minute. Băiatul avea în brațe o cutie de pizza pe care cineva o aruncase la coșul de gunoi. Avea o cariocă în mână cu care desena ceva pe cutia din brațele sale. Mă apropii de el să văd ce desenează. Era îmbrăcat mai sărăcăcios și avea părul oxigenat. Desenul său era, de fapt, o caricatură. Desenase un monstru de om care trăgea cu un pistol într-un omuleț, apoi a scris cu stângăcie, dar corect, câteva cuvinte în limba engleză. Desigur, n-a învățat limba engleză pe stradă, nici pe maidan, de la prietenii săi de joacă. După ce-și termină desenul, mă întreabă dacă îmi place. Îi spun că desenul e interesant. Mă întreabă apoi dacă știu ce a scris el acolo. Îi citesc în limba engleză, apoi traduc și în limba română. Mă întreabă dacă știu vorbi limba engleză. Îi confirm, dar copilul mă pune la încercare să traduc câteva cuvinte sau propoziții din engleză în română și invers. Îl întreb în cele din urmă în ce clasă este și la ce școală. Îmi spune că nu mai merge la școală. Acum ar fi trebuit să fie în clasa a VIII-a. Îi spun că trebuie să meargă mai departe la școală, fiindcă, orice ar vrea să facă în viață, va trebui să aibă ceva studii. Băiatul a ridicat dezamăgit din umeri. Vine autobuzul. În acest timp mă gândeam la situația abandonului școlar, care, presupun că este încurajat de familia din care provine și de anturaj.
VIOREL CONȚIU
