Sfântul și Marele Constantin, cel Întocmai cu Apostolii, înainte de a deveni singur stăpânitor al Imperiului Roman, se afla în război cu Maxențiu care domnea împreună cu el. Odată, înaintea unei bătălii importante la Podul Milvius, știind că forțele lui sunt mai slabe decât cele ale adversarului său, se gândea ce ar trebui să facă. Atunci, ziua-n amiaza mare, a apărut pe cer semnul Sfintei Cruci alcătuit din stele, iar de jur-împrejur scria “En toúto níka”, adică “Întru aceasta vei învinge”: cu puterea Sfintei Cruci, cu putere dumnezeiască, nu cu puterea ta, vei învinge. După această minune, Constantin a primit curaj. A poruncit să se facă o cruce din aur asemănătoare celei care i se arătase și care să fie purtată întotdeauna de armata sa. Foarte curând după aceea, la 28 octombrie 312, s-a avântat în luptă și i-a zdrobit pe vrăjmașii săi.
După vedenia dumnezeiască și victoria nesperată pe care o obținuse cu puterea Sfintei Cruci, a trimis-o și pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, împreună cu oameni potriviți și mulțime de bani, ca să caute și să găsească Cinstitul Lemn al Crucii pe care fusese țintuit în cuie Preasfântul Trup al lui Hristos și pe care a curs Cinstitul Său Sânge, pentru păcatele noastre, ale oamenilor. Datorită persecuțiilor creștinilor care avuseseră loc vreme de aproape trei sute de ani, Crucea era pierdută și îngropată.
Lucrarea era grea și istovitoare. Știm de la scriitorii bisericești Socrate, Teodorit, Sozomen, Rufin, Ieronim, Supliciu, Ambrozie, care relatează identic detaliile istorice cu privire la descoperirea Cinstitei Cruci, că aceasta a fost descoperită la anul 325 d.Hr. de către împărăteasa Bizanțului, Sfânta Elena. Áceasta, venind la Ierusalim, a distrus templul Afroditei care fusese construit peste Mormântul Domnului și a curățat locul de necurățiile și mulțimea statuilor, a distrus de asemenea și idolul lui Zeus care fusese ridicat pe vremea împăratului Adrian Aelius (117-138 d.Hr.). Tradiția spune că plante frumos mirositoare și busuioc din belșug i-au arătat Sfintei Elena locul potrivit unde să sape. Au fost găsite trei cruci, a lui Hristos și a celor doi tâlhari. Iarăși, conform tradiției, Cinstita Cruce a fost recunoscută după ce au atins de ea o femeie moartă și care, îndată după atingere, a înviat.
Sfânta Elena și toți demnitarii care erau împreună cu ea s-au închinat atunci Sfintei Cruci, cu multă credință și evlavie, iar pe acel loc, unde s-a găsit Crucea și Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, Împărăteasa Elena a zidit din temelii Sfânta Biserică a dumnezeieștii Învieri a lui Hristos, la porunca fiului ei Constantin, căruia îi vestise îndată despre aceste descoperiri.
Patriarhul Ierusalimului, Macarie, a considerat că sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt este o bună ocazie pentru ca Sfânta Cruce să fie așezată spre închinare. Și, într-adevăr, după terminarea construcției, pe 13 septembrie 335, ziua inaugurării, s-a adunat în Ierusalim mulțime mare de oameni. A doua zi, pe 14 septembrie, Patriarhul a înălțat Crucea sus, să o vadă toți creștinii. La vederea acesteia, creștinii au început să strige “Kyrie eleison”, adică “Doamne miluiește” multă vreme.
De atunci a fost rânduită de către Părinții Bisericii această mare sărbătoare, care amintește, însă, și o a doua înălțare a Sfintei Cruci, ce a avut loc aproape trei sute de ani mai târziu. În anul 614, perșii cuceriseră Ierusalimul și furaseră Sfânta Cruce. Câțiva ani mai târziu, în anul 628, împăratul Irákleios i-a înfrânt pe perși și a adus înapoi Sfânta Cruce. Se spune că mai târziu, Cinstita Cruce a fost desfăcută în două cruci mai mici. Una a rămas la Ierusalim, iar cealaltă a fost dusă, împreună cu piroanele, la Constantinopol, spre binecuvântare.
Potrivit tradiției, Crucea avea lungimea de 15 picioare (1 picior = 30 cm) și lățimea (adică lemnul transversal) de 8 picioare. Din anul 636, pentru ca nu cumva cele două bucăți ale Cinstitei Cruci din cele două orașe menționate să fie răpite din nou de către necredincioși sau distruse, au fost împărțite în nouă, respectiv în zece părți, dintre care trei a luat Constantinopolul, două Ciprul, trei Antiohia, una Creta, una Edessa, patru Ierusalimul, două Georgia, una Alexandria, una Ascalonul (din Idumeea superioară, Palestina) și una Damascul.
Cercetătorul francez, Rebault de Flery a avut răbdarea să supună unei examinări microscopice diferitele părți ale Crucii celei de viață făcătoare, în urma căreia a tras concluzia că aceasta a fost făcută fie din lemn de pin sau din alt lemn înrudit. Potrivit tradiției noastre și potrivit Sfintelor Scripturi, Cinstita Cruce era de pin, cedru și chiparos, precum și Prorocul Isaia exclamă: “Mărirea Libanului, chiparosul, pinul și cedrul la tine vor veni, cu toții laolaltă, ca să împodobească locașul cel sfânt al Meu, și Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele” (Isaia 60,13).
Părticele din Cinstitul Lemn care au fost salvate până azi, se găsesc la Sfântul Munte Athos din Grecia, la Ierusalim, la Roma, la Bruxelles, la Veneția, la Gent (Flandria de Răsărit) și la Paris, de asemenea se află o părticică mică și la Mănăstirea Secu (jud. Neamț).
Înălțarea Cinstitei Cruci este o foarte mare sărbătoare, asemeni Vinerii Mari, de aceea, în această zi se ține post. Postim, deoarece Sfânta Cruce ne amintește tuturor de Pătimirile Mântuitorului. Nu întâmplător, în această zi, în cadrul Sfintei Liturghii se citește Evanghelia din Vinerea Mare, în care este descrisă durerea de pe Golgota. Prin post și rugăciune, prin trezvie și smerenie, omul este curățit și luminat, ajungând să vadă, în cele din urmă, lumina Sfintei Cruci care este “mai strălucitoare decât soarele”.
Crucea Mântuitorului are o foarte mare putere, căci pe ea a fost pironit Preasfântul Trup al lui Hristos și a curs Preasfântul Său Sânge, pentru mântuirea întregii lumi. Prin Cruce, Hristos l-a înșelat, l-a învins și l-a rușinat pe diavol, care credea că L-a învins, L-a omorât și a scăpat cu totul de Hristos. De aceea, diavolul nu îndură să vadă acest sfânt simbol și fuge departe. Să nu ne temem, deci, să ne facem cruce corect și cu evlavie. Să purtăm asupra noastră cruce, nu neapărat din aur sau argint, și mai ales să credem în puterea Ei, în atotputerea lui Hristos.
În această zi se cântă următorul imn:
Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Pr. LUKÁCS RAFAIL Parohia Ortodoxă Sovata II
