MINUNEA REÎNNOIRII ALUATULUI LA PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII CINSTITEI CRUCI, LA MĂNĂSTIREA VATOPED

La Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos sunt păstrate mai multe bucăți din Sfânta Cruce pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit. În fiecare an, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, o cruce având încadrată una dintre aceste bucăți din lemnul Sfintei Cruci este scoasă din Sfântul Altar. După închinare, la sfârșitul privegherii, sub Sfânta Cruce se pune un amestec din apă și făină. Acest amestec mort primește viață de la Sfânta Cruce și la sfârșitul Liturghiei e deja frământătură care crește și este folosită de părinții mănăstirii pentru facerea pâinii și a prescurilor până la următoarea sărbătoare a Sfintei Cruci. Deci pâinea și prescurile sunt făcute la Vatoped fără drojdie.

Mănăstirea Vatoped se află la mijlocul țărmului de nord al peninsulei Athos în Grecia, pe o colină la capătul de est al golful Strymonic. Data exactă a înființării Mănăstirii Vatoped nu este cunoscută. În locul mănăstirii de astăzi, în antichitate se afla orașul Dion, de la care se păstrează diferite urne, statui și sculpturi.

Tradiția îl menționează ca fondator al Vatopedului pe împăratul Constantin cel Mare (361-363). Biserica ctitorită de Marele Constantin a fost distrusă de Iulian Apostatul și a fost reconstruită de Teodosie cel Mare (379-395), drept recunoștință pentru minunata izbăvire a fiului său, Arcadie. În acea perioadă, Plachidia, fiica Marelui Teodosie, a vizitat Mănăstirea Vatoped, dar glasul Maicii Domnului a împiedicat-o să intre în biserică.

Mănăstirea a fost reconstruită de nobilii Atanasie, Nicolae și Antonie, din Adrianopol la îndemnul Sfântului Atanasie Athonitul, între anii 972-985.

Mănăstirea Vatoped a cunoscut apoi o înflorire duhovnicească și materială, fiind ajutată cu danii împărătești.

Din secolul al XII-lea cunoaștem puține lucruri în legătură cu Vatoped, din pricina lipsei izvoarelor. La sfârșitul acestei perioade, un ajutor considerabil pentru mănăstire a fost adus de Sfinții sârbi Sava și Simeon, care s-au închinoviat aici și au zidit șase paraclise înăuntrul mănăstirii, înainte de a merge la Hilandar. În acea vreme, numărul monahilor ajunsese la 800. Dar viața duhovnicească a mănăs-tirii a fost întreruptă de incursiunile piraților catalani și de prigonirile unioniștilor din timpul împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul și al Patriarhului Ioan Vekkos.

O nouă încercare de a îmbunătăți starea materială a mănăstirii a fost făcută de împăratul Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), prin generoasele lui danii. Atunci a avut loc ridicarea Vatopedului la rangul de mănăstire împărătească. De atunci, acest titlu însoțește permanent numele ei.

Veacul al XIV-lea constituie “epoca de aur” a mănăstirii, timp în care a fost ajutată prin donații importante venite de la diferiți membri ai aristocrației bizantine și a dobândit un mare prestigiu.

În 1347, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) a închinat Mănăstirii Vatoped Mănăstirea Psihosotirias, din Constantinopol. Apoi a vizitat Mănăstirea Vatoped, dăruindu-i mai multe manuscrise și un epitaf brodat. Tradiția spune că el s-a călugărit la Vatoped sub numele de Ioasaf. În mănăstire s-a retras de asemenea și guvernatorul Tesalonicului, Andronic Paleologul, care s-a călugărit, primind numele de Acachie.

În 1423-1424, Sfântul Munte și Vatoped intră, pentru aproape cinci veacuri, în mâinile turcilor. Imperiul Otoman a păstrat autonomia Athosului, dar a pus grele biruri asupra mănăstirilor, ce au fost plătite cu ajutorul țărilor române și al imperiului țarist. Ocupația otomană (1424-1830) avea să însemne pentru Vatoped pierderea celei mai mari părți a posesiunilor din afara Athosului -deși pe unele le-a mai recuperat ulterior.

La stăruința egumenului Chiril, din porunca și cu sprijinul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, s-a zidit arsanaua (portul mănăstirii) cu paraclis de pe malul mării. Pe zidul acestei construcții din piatră cu trei etaje se observă până astăzi un basorelief în marmură (94x91cm), reprezentându-l pe Ștefan cel Mare încoronat, închinând o bisericuță Maicii Domnului cu Pruncul în brațe. În partea de jos se consemnează stema Moldovei, capul de zimbru și anul 7004 (1496).

Și Sfântul Neagoe Basarab a făcut danii însemnate și lucrări “în lăudata mănăstire Vatoped”.

În anul 1526, voievodul Țării Românești a refăcut turnul Maicii Domnului, din colțul de nord-est al Mănăstirii Vatoped, apoi a zidit Paraclisul Cinstitului Brâu. La acestea s-au adăugat vinăria, hambarele de grâu, bucătăria și cămări pentru pâine. În Viața Sfântului Nifon ni se mai spune că Neagoe Basarab a dăruit Mănăstirii Vatoped un măr de aur cu pietre prețioase, pentru Icoana Maicii Domnului Vimatarissa, care însă nu s-a mai păstrat până în zilele noastre.

Vlad Vintilă de la Slatina și Alexandru Lăpușneanu au ajutat și ei cu mari danii și moșii. În anul 1606, văduva Ana Golia (Golăi) și fiului ei, Mihai, au închinat Vatopedului ctitoria lor din Iași Mănăstirea Golia, dimpreună cu toate proprietățile. Mai apoi, domnitorul Vasile Lupu a închinat lavrei Vatopedului Mănăstirile Precista (1646) și Sfântul Dumitru (1650) din Galați, iar în anul 1669, urmașii vornicului Bărboi închină Vatopedului Mănăstirea Bărboi din Iași. Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a sprijinit mănăstirea în trei rânduri - în 1692 (cu 20.000 de aspri), în 1696 (cu aceeași sumă) și în 1702. În 1729, Constantin Racoviță înzestrează lavra aghiorită cu Mănăstirea Răchitoasa și multe moșii din preajma Tecuciului.

De-a lungul timpului, în Vatoped au trăit sau au trecut pe aici mai mult de 70 de sfinți. În mănăstire a fost tuns monah Sfântul Grigorie Palama și a rămas trei ani lângă starețul său, Sfântul Nicodim, după care s-a stabilit la Mănăstirea Lavra. Tot aici s-au închinoviat Sfântul Ioasaf al Meteorelor, Sfântul Sava Vatopedinul, Sfântul Teofan de Perietoriu și Sfântul Ghenadie Chelarul, martor al minunii săvârșite de Icoana Maicii Domnului “Eleovritissa” (Izvorâtoarea de untdelemn). De asemenea, aici s-au nevoit Sfântul Neofit, căruia Maica Domnului i s-a arătat și i-a adăugat un an de viață, Sfântul Macarie Macris (†1431) și Sfântul Maxim Grecul (1556).

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și-a început viața ascetică în mănăstirea Vatoped, în ascultare față de un episcop grec, care l-a și hirotonit ierodiacon, iar Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul s-a nevoit pentru o anumită perioadă de timp în zona pustnicească Kalamitsi de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped.

Mănăstirea Vatopedu s-a implicat activ în Revoluția Greacă de la 1821, trimițând în sprijinul insurgenților

o corabie echipată complet la Provlakas (localitatea Nea Roda de astăzi). Însă a avut de suferit represaliile învingătorului Abdul Rubut Pașa, care a trimis 3.000 de soldați musulmani în Sfântul Munte pentru a căuta revoluționari eteriști. Mănăstirea a fost nevoită atunci să vândă mare parte din proprietăți, pentru a putea plăti impozitele turcești.

După plecarea soldaților turci din Sfântul Munte, în anul 1830, a început o renaștere impresionantă a mănăstirii, ce a durat aproximativ un secol. Tot în această perioadă au loc ample lucrări de reparație și de extindere a corpurilor mănăstirii, în timp ce o serie de clădiri auxiliare au fost construite în afara zidurilor sale.

Perioada de înflorire din secolul al XIX nu a fost lipsită de încercări. În anul 1863, mănăstirea pierde mănăstirile închinate din Principatele Române, în urma secularizării averilor mănăstirești, iar după Revoluția din octombrie 1917 pierde și sprijinul financiar pe care îl primea de la mănăstirile închinate din Basarabia ocupată de ruși.

După anul 1922, Mănăstirea Vatoped cedează metocurile din Macedonia refugiaților (din Asia Mică, după schimbul de populație). Astfel, mănăstirea a fost privată și de ultimele venituri care proveneau din proprietățile sale pe teritoriul Greciei. În anul 1930, Vatopedul rămăsese doar cu metocurile din Samos și Kalamata, precum și cu o parte din fermele piscicole de pe lacul Vistonida. Situația financiară precară a produs o scădere treptată a numărului de viețuitori din mănăstire.

Din anul 1988, la Mănăstirea Vatoped a început revigorarea vieții monahale, odată cu venirea bătrânului Iosif Vatopedinul (ucenic al Sfântului Gheron Iosif Isihastul) și a obștii sale de la Nea Skiti. În primăvara anului 1990, după mai bine de cinci secole de idioritmie (viața de sine), are loc revenirea la chinovie (viața de obște) și înscăunarea ca stareț a Arhimandritului Efrem. Până astăzi, în cei peste 30 de ani, Părintele Efrem a adunat în jurul său o obște tânără de peste 100 de monahi din toate colțurile lumii (dintre care peste 20 de părinți și frați sunt români). (L.R.)

Lasă un comentariu