SINCERITATE ȘI RECONSTRUCȚIE MORALĂ 2021...

Distribuie pe:

Mă simt, în aceste zile de septembrie 2021, asemenea copilului inocent din străvechea poveste cu multiple conotații morale contemporane, “Hainele cele noi ale împăratului”. Spiritul meu de prudență mă îndeamnă să am o atitudine rezervată față de numeroasele fisuri de comportament onest și nedumeriri față necesitatea și urgența cutremurelor morale actuale. În replică, am descoperit însă contradicții interne legate de gândirea mea critică, precum și de tendințele personale persistente de implicare comunitară, opțiuni morale care mă obligă să resping tentațiile și sugestiile la tăcere și resemnare.

Am realizat astfel că, pentru mine cel puțin, s-au radicalizat, în aceste zile-săptămâni-luni, îndemnuri și tendințe de reconstrucție morală, în mare măsură contradictorii pentru rațiunea și sufletul meu. Într-un absurd și zadarnic efort de “anesteziere” a conștiinței mele, să fac oare un nedemn și imoral apel la tăcere, ipocrizie și resemnare? - Resping aceste sugestii din jurul meu și mă străduiesc să-mi fac curaj și “Să iau taurul imoralității de coarne”, într-un efort de păstrare a idealurilor mele de moralitate, meritocrație și profesionalism.

Am decis să aleg calea morală mai dificilă - calea sincerității, a implicării comunitare la momentul oportun, a transparenței opțiunilor mele morale. Chiar dacă știu că voi avea de suferit, am ales calea morală care corespunde cel mai bine structurii mele interioare. Mă simt obligat moral să mă delimitez de efectele perverse ale furtunilor și cutremurelor morale din jurul meu.

Trădarea idealurilor, trădarea prietenilor, erodarea fundamentelor de moralitate comunitară și individuală, fricile și lașitățile din jurul meu mă întristează și mă indignează și de aceea nu pot să rămân indiferent, ceea ce vă doresc și vouă!

DORIN CREMENE

Lasă un comentariu