CEARTA ÎN CUPLU FACE MAI MULT BINE DECÂT RĂU!

Distribuie pe:

Specialiștii americani de la Institutul Gottman din Seattle, citați de descopera.ro, susțin că partenerii care se ceartă des au mai multe șanse să reziste în timp, certurile fiind dovada unei relații serioase și profunde, nu a uneia nocive.

Ne menține sănătoși

O ceartă dovedește că vă pasă suficient de mult încât să vă confruntați cu durerea și furia. Doi oameni nu vor fi niciodată de acord în orice privință, iar neînțelegerile sunt doar un semn că ați ajuns într-un punct în care este nevoie de atenție specială și comunicare. În plus, cearta vă menține sănătoși.

“Femeile care nu spun ce au pe suflet și țin în ele probleme nerezolvate într-o ceartă au un risc de patru ori mai mare să moară prematur decât cele care pot să își exprime nemulțumirile”, accentuează specialiștii.

Stresul care apare atunci când ții supărarea în tine este real, iar pericolul la care îți expui sănătatea este uriaș. Dacă îți iubești partenerul și ții la sănătatea lui și a ta, ceartă-te.

Înseamnă sinceritate

Cercetătorii mai spun că numai într-o ceartă poți lăsa deoparte inhibițiile și îți poți înțelege partenerul. Compatibilitatea dintre doi oameni iese la iveală în timpul unei confruntări și abia atunci un partener îi permite celuilalt să vadă ce crede și ce simte în realitate.

Aceste accese de sinceritate vin numai din discuții aprinse. Fără ele, oamenii s-ar căsători și ar avea copii fără să știe sentimentele reale ale jumătății lor. În plus, sexul de împăcare este mult mai bun pentru că atunci tensiunea este ridicată, sângele fierbe și nu există altă cale mai bună de a elimina această presiune.

*

În cadrul studiului lor, psihologii de la Institutul Gottman au împărțit partenerii în trei categorii: cei care vor să rămână calmi, fac compromisuri și redevin confortabili unul în preajma celuilalt, cei care vor să fie auziți imediat și vor să îi facă pe parteneri să fie de acord cu ei și cei care nu au niciun interes să rezolve problemele.

Vor să rămână calmi - Prima variantă, a celor care vor să rămână calmi și fac compromisuri, deși este considerată una rațională, nu presupune, întotdeauna, o discuție calmă.

Poate cuprinde accese de furie, țipete și fețe înroșite de nervi, însă se încheie, de obicei, cu o înțelegere pașnică. Deși o ceartă este, de cele mai multe ori, dificilă și dureroasă, ea întărește o relație.

Vor să fie auziți imediat - Cercetătorii spun că, de obicei, o ceartă cu un partener din a doua variantă, care nu vrea să rezolve lucrurile sau să asculte, este o pierdere de vreme și nu este deloc benefică.

Un astfel de partener nu este interesat să dezbată, ci doar vrea să țipe, eventual până ce îl obligă pe celălalt să fie de acord cu el.

Nu le pasă - A treia variantă este cea mai periculoasă pentru relații. Pentru cei care privesc din afară, cuplurile care nu se ceartă par a fi cele mai fericite, însă specialiștii susțin contrariul.

Partenerii cărora le pasă de ajuns încât să se certe, care nu fug de o confruntare, au relații mai puternice și mai pline de iubire. Este mai ușor să dispari, când lucrurile devin mai grele, dar este o dovadă de iubire să vrei să suporți durerea și disconfortul produs de o ceartă, pentru a găsi o rezolvare. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu