PROF. DR. ALEXANDRU RAFILA: “EXISTĂ DEFICITE MARI DE FINANȚARE LA PROGRAMELE DE SĂNĂTATE”

Distribuie pe:

Prof. dr. Alexandru Rafila, deputat PSD, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă (sursa -dcnews.ro), că sunt deficite mari de finanțare la programele de sănătate, iar prin ultima rectificare bugetară s-au asigurat fonduri doar până în luna noiembrie. El a atras atenția că există “un pericol major”, mai ales în condiții de pandemie, deoarece sunt deficite de sute de milioane de lei la programele HIV-SIDA și pentru tuberculoză, pentru finanțarea Institutului Național de Hematologie și Transfuziologie și a testelor RT PCR pentru diagnosticul infecției cu noul coronavirus: “Rectificarea bugetară a fost acordată și sistemului de sănătate, atât Ministerului Sănătății, cât și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, însă noi suntem foarte preocupați de faptul că, în urma acestei rectificări bugetare, există deficite mari de finanțare la programele de sănătate. Finanțarea este asigurată până în luna noiembrie și există această informație că în luna noiembrie va fi o nouă rectificarea bugetară care să completeze fondurile necesare, dar, din experiența mea proprie atunci când am lucrat în administrație, alocarea de fonduri la sfârșitul anului de multe ori face inoperante aceste fonduri și există un risc major la nivelul programelor naționale”.

El a adăugat că președintele CNAS a prezentat “niște cifre tulburătoare”: în cursul anului 2020 au murit 88% dintre pacienții bolnavi de cancer care au început tratamentul în 2019.

“Cred că ar trebui făcută o analiză foarte serioasă și ar trebui să reflectăm încât să nu se întâmple o situație similară și în cursul acestui an sau în cursul anului viitor, pentru că acești pacienți, în mod evident, au avut acces limitat sau nu au avut acces la servicii medicale. De multe ori au fost tratați tardiv și lucrul ăsta a avut o consecință nefastă, pentru că am ajuns să avem probabil unul dintre cele mai mari procente de mortalitate la pacienți cu cancer din UE. Eu sunt convins că ceea ce facem noi astăzi, nu știu dacă este neapărat un semnal de alarmă, dar este o preocupare pe care o avem în mod constant de asigurare a finanțării programelor de sănătate fără întârzieri, încât să nu existe întreruperi la tratamente. (...) Lipsa medicamentelor, de exemplu, pentru pacienții HIV (...) nu este acceptabilă, mai ales că sunt categorii de pacienți la care tratamentul nu se poate întrerupe, orice întrerupere înseamnă agravarea bolii și înseamnă costuri mult mai mari pentru sistemul de sănătate”, a explicat Alexandru Rafila, potrivit sursei citate.

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu