POVESTEA LEULUI!

S-au împlinit 186 de ani de la nașterea primului “leu românesc”! Și când te gândești că sunt multe țări care nu au această venerabilă vârstă.... Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835, când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării “leul”, echivalentul a 60 de parale.

În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza ar fi dorit, în 1835, să bată și el monedă, dar Imperiul Otoman nu a acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenței.

Istoria leului românesc însă începe cu secolul al XVII-lea, când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, “löwenthaler”, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII, și chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate prețurile în anii ce au urmat. Mai doresc să menționez că moneda națională a vecinilor noștri de peste Dunăre este “leva”, care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeași origine ca a leului românesc. De la “löwenthaler”, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar.

Prin Regulamentele Organice din 1831 și 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită “zwanziger”. La noi era cunoscută drept sfanțul de argint, sau mai simplu, doar șfanț. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un șfanț”. O altă monedă era “paraua otomană”. Expresia de rigoare “nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

După Unirea Principatelor, și Cuza a tatonat ideea unei monede naționale, care urma să se numească “român” sau “romanat”, dar din nou Înalta Poartă s-a opus. Prima Constituție a țării, cea din 1866, ignora însă complet problema suzeranității Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorința statului român de a-și căpăta independența. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare.

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională “leul”, o monedă bimetalică etalonată la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite “bani”. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 și 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 și 2 lei, precum și cele de 50 de bani, erau din argint.

Până la înființarea Monetăriei Statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.

BOGDAN BOLA

Lasă un comentariu