FILE DE ISTORIE - SFÂNTUL MITROPLIT ANTIM IVIREANUL, UN STÂLP AL CREDINȚEI ȘI AL CULTURII ROMÂNEȘTI

Distribuie pe:

În Calendarul creștin-ortodox, la 27 septembrie este prăznuit Sfântul Antim Ivireanul, teolog, scriitor, tipograf, gravor, episcop și mitropolit de București, român de origine georgiană. Personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi, Antim Ivireanul a înființat prima bibliotecă publică în București, în secolul al XVIII-lea.

Antim Ivireanul s-a născut, cel mai probabil, în anul 1650, în Iviria, Georgia. A fost luat de tânăr în robie de turci și a fost dus la Constantinopol, iar ulterior este eliberat, mutându-se în proximitatea Patriarhiei Ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă. În această perioadă se călugărește sub numele de Antim și este hirotonit preot (ieromonah).

În anul 1689 a fost adus de către domnitorul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească, unde a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului, fiind mai întâi egumen la Mănăstirea Cetățuia, din Iași.

În anul 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, unde va imprima primele sale patru cărți: “Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon”, în anul 1691, în limba greacă, “Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigore Decapolitul”, în 1692, în limba română, “Evangheliarul greco-român”, în 1693 și “Psaltirea”, în anul 1694, în limba română.

În anul 1694 este mutat, împreună cu atelierul său de tipografie, la Mănăstirea Snagov, unde va fi egumen între anii 1696-1704. Timp de doi ani, până la înscăunarea sa, el se va ocupa de reparațiile mănăstirii pe care o găsise într-o stare avansată de degradare, și va pregăti instalarea noii tipografii. Ucenicii lui au fost Mihai Ștefan (Iștvanovici) și Gheorghe Radovici.

La Snagov va imprima alte 15 cărți, din care 7 în limba greacă, 5 în română și câte una în slavonă, slavo-română și greco-arabă. Printre aceste cărți se găsește Antologhionul (1697), Mărturisirea ortodoxă

a lui Petru Movilă (1699), Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701), în limba greacă: Liturghierul greco-arab (1701), una dintre primele cărți tipărite cu caractere arabe din lume, și cele cinci cărți tipărite în limba română: Evanghelia (1697), Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698), Carte sau lumină (1699), Învățături creștinești (1700) și Floarea darurilor (1701).

În anul 1699, Antim Ivireanul îl trimite pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă și un Chiriacodromion (carte de predici pentru duminicile anului).

Mai târziu, același Mihail Ștefan a fost trimisul Sfântului Antim în țara sa de origine, Georgia. La Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene, unde au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană.

În perioada 1701-1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți. Dintre aceste volume menționăm Ceaslovul greco-arab (1702) și Noul Testament (1703), aceasta fiind prima ediție a acestuia în Țara Românească.

La 16 martie 1705, Antim Ivireanul este ales episcop de Râmnic. Aici inițiază traducerea și tipărirea cărților liturgice de bază, în limba română. În această perioadă, prin îngrijirea lui, se vor imprima, la Mănăstirea Govora, la tipografia înființată de el, alte 9 cărți, din care trei în limba română, trei în limba greacă și trei în slavo-română. Printre acestea se aflau în limba română Liturghierul și Evhologhionul (1706), tipărite într-un singur volum. Tot în anul 1706, o instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită de către Antim Ivireanul, patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.

La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, a fost înscăunat mitropolit al Țării Românești ca urmare a recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie. În timpul păstoririi sale, mitropolia va avea două sedii: unul la București și altul la Târgoviște, unde Antim îl însoțea pe domnitorul Constantin Brâncoveanu în lunile de vară. Aici va transfera utilajul tipografic de la Râmnic, iar activitatea de imprimare se reia, astfel, în acest oraș, după o pauză de 57 de ani.

În această calitate, la Târgoviște, a tipărit un număr de 18 cărți, din care 11 în limba română, 5 în limba greacă, una în slavo-română și una în slavo-româno-greacă.

Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul “Toți Sfinții” din București - numită azi Mănăstirea Antim, ridicată între anii 1713 - 1715, pe care a înzestrat-o cu toate cele necesare, aceasta fiind una dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România.

În anul 1714, domnitorul Constantin Brâncoveanu este decapitat la Constantinopol, împreună cu cei patru fii ai săi, iar în anii 1714-1715, tipografiile lui Antim de la Târgoviște și Govora sunt transferate la București, unde a mai imprimat alte două cărți grecești.

Antim Ivireanul a avut un rol remarcabil în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbă și deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.

Antim Ivireanul este considerat - prin cele 63 de tipărituri, lucrate de el însuși sau apărute sub coordonarea sa și prin numeroșii ucenici pe care i-a format -, alături de Diaconul Coresi, cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. Însă prin acestea, Antim Ivireanul, nu demonstra doar o cultură teologică impresionantă, ci și o cultură profană, mărturie în acest sens fiind pe lângă citatele din Biblie, și cele din literatura patristică, respectiv din filosofi antici, elemente prin care el realiza chiar și critici ale moravurilor vremii. Opera sa reprezentativă, Didahiile, ce cuprinde 28 de predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale, care ne-a rămas în manuscris, îl poziționează pe Sfântul Martir Antim Ivireanul în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.

A fost alături și de credincioșii români din Transilvania, în contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocși la catolicism, iar după anul 1701, i-a sprijinit pe credincioșii ortodocși din Șcheii Brașovului prin scrisori de îmbărbătare și hirotonindu-i preoți pentru biserica lor.

În toamna anului 1716, Antim Ivireanul, apărătorul drepturilor Bisericii Ortodoxe și a poporului român, și un convins antiotoman, este înlăturat din scaun, la cererea primului domn fanariot Nicolae Mavrocordat, este caterisit de către patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață la mănăstirea “Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai. Doar că, în drum spre locul exilului, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este ucis de ostașii turci, în octombrie 1716, iar trupul său este aruncat undeva în râul Tungea, dincolo de Adrianopol.

În anul 1886 este tipărită prima ediție a Didahiilor, iar în anul 1966, abia după 250 de ani de la martiriul său, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a ridicat, în perioada Întâistătătorului Athenagoras, această nedreaptă caterisire, Antim Ivireanul fiind reabilitat.

La 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române emitea actul de canonizare a sfântului mitropolit, cu data de prăznuire 27 septembrie.

La împlinirea a 300 de ani de la moartea sa, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române declara anul 2016 ca “an omagial al Sfântului Antim Ivireanul, tipograf și om de cultură din secolul al XVIII-lea”. Cu acest prilej, în ziua prăznuirii sale, la 27 septembrie 2016, Preafericitul Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a slujit, pe Dealul Patriarhiei, Sfânta Liturghie alături de Patriarhul Ioan al Antiohiei, aflat în vizită în România pentru a participa la manifestările dedicate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Este considerat cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din toată istoria ei, iar prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică și predicatorială, ca episcop și mitropolit, Sfântul Antim l-a întruchipat pe adevăratul păstor care-și pune sufletul în slujba credincioșilor săi.

Pr. RAFAIL LUKACS, Sovata

Lasă un comentariu