FOTBAL, LA C.R.R.N. LUDUȘ

Distribuie pe:

Din primul an de funcționare (2015) a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică-CRRN Luduș, șeful instituției, domnul Ovidiu Baghiu, a inițiat și coordonat numeroase activități culturale, sportive, turistice, recreative, relaxante, revigorante în beneficiul celor 108 rezidenți, afectați de multiple dizabilități, cu domiciliul în centrul ludușean.

Apreciind valoarea și eficiența acestor activități, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a decis ca CRRN Luduș să devină un centru metodologic pentru toate așezămintele de acest gen din Transilvania. Efectiv, această responsabilitate a fost onorată zi de zi, iar în mod festiv, cu prilejul anualei “Zile a porților deschise”, adoptată repede ca o sărbătoare comunitară ludușeană.

Joi, 16 septembrie 2021, la CRRN Luduș a avut loc activitatea CUPA PRIETENIEI LA FOTBAL. La competiție au participat, cu vizibil entuziasm, opt echipe de fotbal-băieți și două echipe de fotbal-fete, din Luduș, Reghin, Brâncovenești, Călugăreni, Căpușul de Câmpie, Mediaș și Cisnădie.

Fiecare partidă a avut durata de 10 minute, cu pauză de odihnă și rehidratare între reprize.

Spectatorii, rezidenți, angajați ai centrului, delegați ai Serviciului Social din Primăria Luduș, invitați din oraș, reprezentanți ai DGASPC Mureș, au aplaudat jocul tinerilor cu dizabilități, delicatețea intervențiilor arbitrului Dorel Rațiu, spiritualele comentarii ale “reporterului sportiv” Ovidiu Baghiu.

În final, toți au fost fericiți, dar cei mai vocali au fost sportivii premiați cu Cupa de aur (CRRN Luduș, băieți), Cupa de argint (Căpușul de Câmpie), Cupa de bronz (Călugăreni) și toți sportivii premiați cu diplome, cupe și echipament sportiv. Invitații au acordat organizatorilor ludușeni nota 10.

Mulțumiri și felicitări au fost adresate și conducerii S.C. Vitafoam Luduș pentru cele două foișoare donate CRRN Luduș, în valoare de 6.000 de lei, folosite, în acea zi însorită, ca umbrare.

ALERGARE, PRIN PIAȚA CENTRALĂ

Sub patronajul atletei Ella Kovaci, multiplă campioană națională, europeană și mondială, în fiecare toamnă are loc, la Luduș, Festivalul-concurs “TROFEUL ELLA KOVACI”, organizat de Consiliul Județean Mureș și de Federația Română de Atletism.

În acest an, evenimentul este programat pentru 30 octombrie 2021

Înscrierile se fac la profesorii de cultură fizică și sport din școli, iar în ziua concursului, la Comisia de jurizare.

PARCURI DE JOACĂ

Prin grija serviciului de specialitate, Primăria orașului Luduș a amenajat 8 parcuri de joacă în cartiere, dotate cu instalații mecanice și spații pentru sportul în echipe. Cu instalații asemănătoare au fost dotate și grădinițele. Fiecare școală, inclusiv Liceul Tehnologic, dispune de terenuri sportive și săli de sport. Beneficiari: generații după generații de copii și tineri ludușeni.

MIRCEA GHEBOREAN

Lasă un comentariu