MASCARADĂ, AGRESIVITATE ȘI CIRCĂRIE…

Distribuie pe:

Ce zi frumoasă ieri, un splendid pastel autumnal, o însorire dumnezeiască în reflexe de tonuri rubinii peste majoritatea României noastre dragi, natural splendide, a oamenilor simpli.

Într-o alta, a lor, printr-o sală cam “kitsch-oasă” dar simandicoasă, căznit pompoasă a Capitalei, plină cu vestimentații scorțoase și apucături clonțoase, a fost super ofertă și liber la covid. Cine împarte parte își face atât la privilegii, cât și la prostie...

S-a strigat, aleșii neamului s-au certat, denigrat, defăimat, în stilul caragialește, pe alocuri, ocara, înfierându-și competitorii și inamicii, bineînțeles spre binele țărișoarei și în fața ca merelor de luat vederi, ca să poată vedea nația cu câtă trudă și sacrificii îi servesc interesele.

Apoi, între doi mici și-o scobitoare, scărpinând măselele cu câte o “cola” tradițională, din preajma acestui festin al grelelor asalturi ideologice și doctrinare, devenit chiar frontul, prima linie a bătăliei pentru patrie, protagoniștii s-au pupat actoricește și votat reciproc, conform rețetei scenografice și a teatralității politice anterior premeditate și, în esență, demult consacrate mioritic.

Tot “cotcodacul”, tot spectacolul acesta palavragiu și pe alocuri grotesc, toată această sarabandă demagogică, când smiorcăită, când tunând prin grohăituri grele, din toți bojocii combatanților, repet, dacă nu ați priceput, se face spre binele românilor și al țării. Mai mult, de fapt, toată această mascaradă, conflictualitate neavenită, agresivitate și circărie guvernamentală a parfumaților pretinși cu ștaif (care durează de mai multe luni) este spre binele nostru, al tuturor, al celor mulți, amărâți, mințiți, fentați și, în realitate, tot mai lipsiți de speranțe și mai obidiți.

Acest pamflet oglindă este general valabil pentru toți cei din stânga sau dreapta eșichierului politic. Revedeți manifestările similare, aproape identice ale tuturor partidelor din ultimele trei decenii. Toate partidele care au condus țara noastră au procedat cu trufie, plagiindu-se reciproc, dându-se în spectacol la fel și, paradoxal, toți politicienii acestora cred că ei sunt mai buni decât ceilalți, iar ceilalți sunt dușmanii României.

În timp ce peneliștii ieri “luptau” încrâncenați prin congresul lor pentru bunăstarea românilor, marile fabrici care încă mai produc în România au primit notificări de dublare a prețului la energie electrică. Iar, din 2022, se estimează că prețurile ar putea fi chiar de patru ori mai mari, antrenând scumpiri ale tuturor produselor pe întregul lanț de producție și o nouă spirală inflaționistă, o nouă cădere a nivelului de trai pentru românul de rând.

MARIUS PAȘCAN

Lasă un comentariu