Interlocutor: Butuza Ștefan Aurelian, elev în clasa a III-a A la Colegiul Național “Unirea” din Târgu-Mureș, jucător legitimat la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Mureș
- Te rog, o scurtă prezentare pentru cititorii cotidianului Cuvântul liber.
- Am 9 ani și sunt extrem de pasionat de șah. Sunt atât de implicat, încât pasiunea aceasta mă poartă în toate colțurile țării, dându-mi ocazia să vizitez locuri nemaipomenit de frumoase și să cunosc oameni extraordinari.
Am început să studiez șahul la începutul clasei 0, iar acum, aproape trei ani mai târziu, sunt un jucător legitimat al Clubului Sportiv Școlar Târgu-Mureș, membru al Lotului Național de Juniori, categoria U10 și medaliat cu argint la cea de-a 18-a ediție a Campionatului de Tineret al Uniunii Europene, care s-a desfășurat în Mureck, Austria, în luna august.
- Cum descrii experiența avută la competiția din Austria?
- După ce am colindat România, mi-am îndesat emoțiile și temerile într-un colț de suflet și am pornit spre Europa Centrală. Am participat din curiozitate - eram curios să aflu cât de bine sau cât de diferit joacă copiii din alte state și, având în vedere că la acest campionat au fost participanți din 18 țări, am reușit să-mi formez o părere destul de cuprinzătoare.
M-am hotărât destul de greu dacă să particip sau nu, pentru că în acea perioadă ar fi trebuit să plec într-o tabără școlară, pe care o așteptam cu nerăbdare. Mă deranja și distanța mare pe care o aveam de parcurs, mai exact 2.000 km dus-întors, precum și faptul că urma să stau departe de tatăl și de fratele meu, timp de 10 zile. Îmi făceam griji și din cauza faptului că nu voi putea comunica în limba română și mă întrebam cum voi putea să vorbesc cu adversarii, arbitri și organizatorii, având în vedere că aparținătorii trebuie să părăsească sala de joc la începerea rundei, deci nu mă puteam baza pe ajutorul mamei. Cu toate acestea, am ales să particip, pentru că, în cele din urmă, dragostea mea pentru acest joc învinge orice obstacol și nu regret absolut deloc decizia luată. Ba mai mult decât atât, am reușit chiar să învăț câteva cuvinte în limba germană.
Am pornit în dimineața zilei de 3 august, împreună cu mama, colega și prietena mea, Sofia, și Andra, mama Sofiei, și șoferul nostru, totodată. A fost un drum lung, obositor, care ne-a purtat prin Ungaria, Slovenia și, într-un final mult așteptat, Austria, unde am fost cazați în Halbenrain, un orășel micuț, dar extrem de frumos și curat, situat în apropiere de granița slovenă.
Condițiile de cazare și masa au fost foarte bune, lucru care m-a ajutat să mă simt bine și confortabil. De fapt, tot ceea ce a ținut de organizare a fost mai mult decât adecvat, fapt care a creat un spațiu propice pentru pregătire și pentru joc.
Cele 9 runde s-au jucat zilnic, începând cu ora 15, ora Austriei, mai puțin ultima rundă, care s-a jucat în dimineața zilei de 12 august. A fost un concurs lung, obositor, cu adversari surprinzători. Din păcate, nu a fost cel mai bun concurs al meu, în ciuda pregătirii și sfaturilor primite de la antrenori. La fiecare rundă m-am așezat la masă cu dorința și încrederea că voi câștiga, dar, din nefericire, rezultatul nu a fost mereu cel așteptat. Uneori, un moment de neatenție este suficient pentru a pierde, iar, alteori, adversarul este efectiv mai bun.
Îmi reproșez clipele de neatenție, îmi reproșez faptul că i-am subestimat pe unii adversari, dar, din fiecare greșeală făcută am învățat încă ceva.
Am jucat cu sportivi din Austria, Germania, Bulgaria, Slovenia si Croația, reușind să câștig de șase ori și să fac o remiză, cele 6,5 puncte situându-mă pe locul 2, la egalitate de puncte cu locul 1, însă criteriile de departajare au făcut diferența.
Mi-a plăcut foarte mult în Austria. Oamenii s-au comportat foarte frumos cu noi și totul era curat și frumos amenajat. Ni s-a permis să folosim piscina din Mureck, locul unde mă relaxam după fiecare partidă - nu e tocmai ușor să stai 3-4 ore în fața tablei de șah și să cauți soluții, nu e ușor să pierzi și nici să-ți asumi înfrângerea, și nu e absolut deloc ușor să te ridici și să te pregătești pentru următoarea rundă, când ai încă un gust amar pe buze. Înotul și prezența prietenei mele, Sofia, m-au ajutat să-mi recapăt mai repede încrederea și să continui.
Am vizitat locuri interesante, cum ar fi orașul Maribor din Slovenia, Aquarium Terrarium din aceeași localitate, Styrassic Park din Bad Gleichenberg, moara de pe râul Mur, unde este și o rezervație naturală de lilieci și Castelul Riegersburg, unde am avut parte de cea mai interesantă experiență, și anume am ținut un vultur pe braț.
Ar mai fi fost multe de văzut sau de făcut, dar, din păcate, nu am mai avut timp liber, pentru că un campionat de șah presupune și câteva ore de pregătire zilnică, pe lângă cele 3-4 ore petrecute la masa de joc.
Dincolo de frumusețea Austriei și de bucuria de a mă afla pe podium, dincolo de toate experiențele noi prin care am trecut, dincolo de bucuria de a o vedea pe Sofi pe podium, dincolo de gustul amar al înfrângerii, am mai simțit un gust: cel al nedreptății. Eu, un copil român care s-a născut și care locuiește în România, îmi doresc ca și aici, acasă, să avem școli frumoase precum cele din Austria. Școli noi, renovate, cu gazon și flori, cu leagăne, cu teren de fotbal, cu mese de ping-pong, cu groapă de nisip, cu trasee de bușteni, cu circuit de apă, cu biciclete, trotinete, mașini și tractoare. Îmi doresc ca și nouă să ni se pună la dispoziție baze sportive cu terenuri de fotbal, tenis, volei, baschet, handbal și piscină, pentru ca fiecare copil să poată practica sportul care îi place, fără să fie nevoit să se deplaseze zeci de kilometri. Îmi doresc ca și noi, copiii români, să avem aceleași beneficii, pentru că, la urma urmei, suntem cu toții copii, indiferent de naționalitate.
Campionatul din Austria a fost, în cele din urmă, un concurs ca oricare altul, pentru că, în momentul în care te așezi la masa de joc, nu mai există nimic altceva în afară de tine și tabla de șah. Nu mai există nimic altceva în afară de alb și negru. Toate culorile se sting și toate vocile amuțesc. În momentul în care negrul apasă pe ceas, se risipește orice emoție, iar creierul meu acționează într-o singură direcție. Toată această tăcere este întreruptă uneori de “vocea” antrenorilor mei: “Fii atent la ordinea mutărilor!”, “Poziționează cât mai bine piesele!”, “Ține opoziția!” etc.
În urma acestui campionat, sunt același eu, poate puțin mai încrezător și am tras aceeași concluzie: mai am foarte multe de învățat și foarte mult de muncit, dar sunt dispus să o fac, pentru că viața mea fără șah ar fi una anostă.
- De ce ai ales șahul?
- Șahul este un sport greu, dar frumusețea lui merită orice efort. Simt că mă transformă, că mă ajută să gândesc într-un mod greu de descris în cuvinte.
Bineînțeles, șahul are și o parte goală a paharului: uneori mă pune în centrul atenției și nu este deloc plăcut, petrec mai puțin timp cu familia și îmi provoacă unele ,,daune morale”, cum ar fi supărarea cauzată de înfrângere, precum și procesele de conștiință - “De ce nu am fost mai atent?”, “De ce nu am ales altă mutare?” etc.
Uneori, mama mă întreabă de ce îmi place acest joc și de ce continui, iar eu îi răspund mereu la fel: “De ce nu?”.
Pe lângă colecția de cupe, pe care o ador, îl continui pentru partea aceea plină de pahar și pentru că “învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu sunt învingători.” (Aristotel)
- Cine sunt susținătorii?
- Sportul minții presupune un efort continuu și colectiv, de aceea vreau să mulțumesc celor care m-au ajutat: Consiliului Județean Mureș pentru sponsorizare, familiei Ciocan, pentru că m-au îndemnat și m-au sfătuit să merg la șah și pentru că mă încurajează ori de câte ori au ocazia, doamnei învățătoare Stoica Andreea Teodora pentru înțelegere, dar, mai ales, pentru susținere, Andrei și Sofiei,
pentru că orice concurs este mai ușor și mai frumos atunci când sunt și ele prezente, familiei mele pentru tot ceea ce fac, Clubului Sportiv Școlar Târgu-Mureș și, în mod special, domnului profesor Baratosi Iosif Gavril, pentru că îmi ghidează pașii și pentru că mi-a oferit posibilitatea de a fi și eu o mică parte a acestei lumi minunte și, nicidecum în ultimul rând, antrenorului meu, marele maestru internațional Vlad Jianu: Maestre, sunt, la rândul meu, bucuros, mândru și ușurat că faci parte din echipa mea!
LETIȚIA BOTA
