AVRAM IANCU ÎN CÂTEVA MĂRTURII TRANSILVANE, SCRISE SAU POVESTITE (n.1824, Vidra de Sus, Câmpeni - d.10 sept.1872, Țebea, Baia de Criș)

Distribuie pe:

“Trăiască Duhul lui Iancu,/Trăiască moții între moți;/Câmpia Libertății spune:/Că Avram Iancu suntem toți.” (Adrian PĂUNESCU, 1943-2010)

Încep prin a vă spune că românii trăitori în zbuciumatul și binecuvântatul ținut românesc al Sibiului, continuă să-i păstreze, la loc de cinste, atât faptele de înalt patriotism și eroism, cât și plăcutele și tristele amintiri, lăsate de pașii săi, preumblați prin vechiul burg imperial. Ca și pe ulițele unor sate mărginene învecinate. Dovadă că frumosul său nume de renume, deopotrivă biblic și românesc, a fost dat unei străzi medievale și unei mai tinere Aule Universitare. Dar și unor prestigioase unități de învățământ primar și liceal. Iar dacă vom străbate aleile Muzeului ASTRA din pădurea “Dumbrava Sibiului”, atunci vom putea admira un întreg crâng de case și gospodării din bârne și grinzi de lemn, meșteșugit cioplite și clădite peste “meterezele” din bolovani de râu și lespezi de stânci aduse din Munții Apuseni. Exponatele moțești fiind desprinse din zestrea cea mai de preț a vetrei țărănești a Vidrei, așezarea natală a Iancului, la care, în curând, se va mai adăuga și o bisericuță transmutată din așezarea Vința-Lupșei Văii Arieșului. Facem precizarea că, în mijlocul acelui crâng moțesc, o prea cuminte și învechită căsuță vestește vizitatorul că se află în fața unei așa-zise “Școalii primare secrete”. De ce o numesc astfel și de ce nu o fac la fel ca mine și ghizii-muzeografi sibieni? Pentru că bag-sama că nu știu, sau se fac că au uitat să spună cum că în strâmta ei tindă preoții și cantorii bisericuței românești din Vidra de Sus, știutori de puțină carte, îi învățau pe copiii și pe părinții lor analfabeți, atât tainele cititului slovei scrise românești, cât și vorbitul corect în grai strămoșesc. Și o făceau nu cu știrea și încuviințarea reprezentanților orânduirilor străine austriece, ungurești, secuiești și săsești, pentru că erau acele vremuri ale deznaționalizării și îniobăgirii forțate a populației românești majoritare numeric. Respectiv: cât toate celelalte seminții trăitoare, la un loc, folosind, în acest scop, aparenta blândă denumire latinească de “Unio Trium Nationum”. În astfel de condiții vitrege au deprins a scrie și citi și stră-străbunicii și părinții viitorului “Crăișor al Munților Apuseni”. Înscrisul unei plăci comemorative, de pe frontispiciul unei vechi case de locuit din Sibiu, anunță trecătorul că, acolo, Avram IANCU și-a găsit loc de strădanii revoluționare și de sălaș fugar. El fiind, pe ascuns, în câteva rânduri, oaspetele burgului medieval, în care “domnise” o vreme, ca guvernator al Principatului Transilvania, cărturarul sas, baronul Samuel von Brukenthal, născut în Nocrihul văii sibiene și agnițene a Hârtibaciului. Facem cuvenita precizare cum că tânărul “Avrămuț al Iancului Vidrei” venea la Sibiu, atât înainte cât și după prima Mare Adunare Națională a Românilor Ardeleni de pe Câmpia Libertății a Blajului, din luna mai a anului 1848. Erau acele momente potrivite apropierii revoluționarilor trasilvăneni de înțelesul firesc al sfaturilor chibzuite și înțelepte ale conducătorilor religioși ai celor două biserici naționale ale românilor din acele vremuri: Mitropolitul Ortodox, Andrei ȘAGUNA (1809-1873) și Episcopul Greco-Catolic, Ioan LEMENI (1780-1861), mai înainte ca acesta din urmă să mascheze propria lui trădare a idealurilor naționale ale adevăraților lideri ai revoluționarilor români.

De curând, numeroși urmași ai acelor români ardeleni adevărați (din păcate tot mai supărați și dezamăgiți de mersul anapoda al treburilor țării), din nou au coborât și urcat drumurile văilor Crișului Alb, Arieșului și Mureșului, ajungând, într-un târziu, în sunetele clopotelor și în cântările de toacă, în întinsa poiană tomnatică și ruginie a dealului de deasupra Țebei-Băii de Criș. Acolo unde, lângă bătrâna biserică ortodoxă a satului, stă îngânduratul “Gorun al lui Horea”. Și pentru că auziseră că trunchiul său este tot mai întristat de soarta neamului românesc, acei reprezentanți ai moților din “ȚARA DE PIATRĂ A DACIEI FELIX”, au venit să-l îmbărbăteze și să-l ocrotească împotriva vânturilor și furtunurilor vremii și vremurilor. Și s-au așezat, cu mândrele lor cocarde tricolore prinse în piept, în chiar imediata apropiere a Gorunului și a înfloratului cu crizanteme al mormântului tomnatic al lui Iancu. Și au rămas acolo, în stare de veghe, toți acei tineri care au pornit pe jos, în urmă cu o săptămână, tocmai din vârfurile masivelor muntoase Găina, Detunata, Gutâi și Țibleș. Iar până să fi ajuns în vatra satului Țebea, lor li s-au mai alăturat și alți numeroși tineri români din ținuturile Câmpenilor, Băii de Arieș, Abrudului, Roșiei Montane, Bradului, Lăpușului și Sătmarului, precum și din satele Lupșa, Sălciua, Avram Iancu, Bucium-Șasa, Curechi, Crișciori, Țebea și Vața. Slujba religioasă de parastas, ca și adunare comemorativă care i-a urmat a fost întregită de o înălțătoare serbare câmpenească. Noroc cu acele transmisiuni în direct ale Radio România Actualități și TVR, că, de nu, cine altcineva să le mai fi adus aminte românilor nepăsători și uituci că în urmă cu 149 de ani se stingea, din viața-i chinuită, Avram IANCU ! Nici că obositul său trup se odihnește în acel pământ greoi și negricios al Țebei carbonifere! Și nici că în clipa morții sale, mult prea necăjitul “Crăișor al Munților” încă nu împlinise vârsta de 48 de ani!

Poate că cititorii permanenți ai ziarului “Cuvântul liber” își mai aduc aminte că, în repetate rânduri, îmi exprimasem, în scris, încrederea că sibienii se vor învrednici, odată și odată, să roage un om de mare ispravă care să dăltuiască, cu măiestrie, frumosul chip al Iancului. Și iată că acel temerar gând avea să se împlinească cu mai bine de 7 ani în urmă. Numai că acea creație sculpturală din bronz-aurit, gândită cu sufletul și dăltuită de palmele bătătorite ale talentatului artist plastic sibian Radu Aftenie, în zadar a așteptat clipa când va întregi lungul, patrioticul și înălțătorul șireag al “Pantheonului Căturarilor-Revoluționari Ardeleni”, de pe aleile cu platani, castani și tei ale “Parcului ASTRA”. Să găzduiască, inclusiv, firescul, omenosul și creștinescul ceremonial cultural-religios al dezvelirii și sfințirii acelui bust! Pentru că se dovedește, tot mai des, adevărul regăsit în versurile năsăudeanului George Coșbuc (1866-1918), cum că “Oameni răi, din lumea rea/Îmi tot închid cărarea”, transformând voitul lor refuz într-o condamnabilă nepăsare, tăcere și uitare! Mă gândesc că dacă o anumită personalitate actuală a Statului Român ar fi luat parte, fie și numai la una dintre festivitățile anuale de la Țebea, atunci cu siguranță că moții Munților Apuseni l-ar fi rugat frumos, și cu iertăciunea marelui deranj, să facă un amar de bine de a mijloci - oficializarea eternizării numelui de renume a lui Avram IANCU, precum și eroicele sale fapte de curaj și luptă, în decorul peisagistic central al multisecularului Sibiu-Hermannstadt! Nu de alta, dar opreliștile erau puse în calea acestui deziderat național și patriotic încă de pe vremea când “Sasul nostru din Ardeal “ mai era primarul respectat și votat al urbei de pe Cibin!! Și cât de mândru și de bucuros ar fi fost “Crăișorul Munților Apuseni” să își fi putut purta privirea ageră și de veghe peste Țară și neamul său cel românesc, măcar în zilele aniversare ale Marii Uniri, din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia! Dar n-a fost să fie așa, astfel încât amintitul bust și-a găsit loc, nu unde i-ar fi stat mult mai bine, ci pe aleea principală a paradelor militare ale studenților și ofițerilor Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Acele festivități bucurându-se de toate onorurile meritosului său mesaj patriotic și românesc. Însă nu într-atâta de fastuoase precum cele, de mai zilele trecute, prilejuite de dezvelirea impunătoarei și negricioasei statui a baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803), Guvernatorul Transilvaniei din vremea reprimării crunte a supraviețuitorilor Răscoalei Țăranilor lui HOREA (Vasile Nicolae Ursu, 1730, Albac), CLOȘCA (Ioan Oargă, 1747, Cărpiniș) și CRIȘAN (Marcu Giurgiu, 1732, Bulzești, Țara Zarandului), din intervalul calendaristic: 31 octombrie-14 decembrie 1784.

Notă: Aceleași amintiri dragi referitoare la Avram IANCU adăpostește și municipiul Târgu-Mureș, evocatoare ale vremurilor când tânărul de atunci era cancelist-practicant în dreptul juridic la “Tabla Regească”, instituție care își avea sediul în clădirea actualei Curți de Apel, de pe strada “Ștefan cel Mare și Sfânt”. Și se prea-poate că, încă de pe atunci, să dateaze și înscrisul Proiectului celei Dintâi Proclamații a Revoluționarilor Români Ardeleni de pe Câmpia Libertății a Blajului, din primăvara anului 1848. A gândit-o și redactat-o în mica și sărăcăcioasa sa locuință ocazională, situată pe o străduță lăturalnică, nu departe de “Bisericuța Ortodoxă din Lemn”, locul preferat de meditații, într-un scurt popas al poetului-adolescentin Mihai EMINESCU (1850-1889), din vara spre toamna anului 1866. Așa se face că, de multă vreme, atât strada, cât și “Căsuța-Muzeu Memorial”, de la numărul 23, poartă prestigiosul său nume. Însă, cea mai trainică și durabilă amintire este și va fi (atâta vreme cât vom avea în grijă și apărare atât Ardealul, cât și trupul rotund al Țării), impunătoarea Statuie Ecverstă a lui Avram IANCU, dezvelită și sfințită cu 37 de ani în urmă, în vecinătatea Catedralei Ortodoxe din Piața Trandafirilor, prestigioasă creație artistică a talentatului sculptor brașovean Florin CODRE (1943).

IOAN VULCAN-AGNITEANUL

Lasă un comentariu