Latini, înainte de romanizare?!
“Eu cred că trebuie să rămânem în creștinismul de la început. Poporul român s-a precizat ca popor român prin creștinism. Se vorbește în Faptele Apostolilor de un vis al lui Pavel, în Troia. I se arată un macedonean care îi spune: Treci Bosforul și te du că se deschide o poartă nouă. Și a ajuns în Filippi, care era colonie romană. Deci noi avem creștinismul înainte de Roma. La Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat și închis: aici nu s-a vorbit vreo 200 de ani de creștinism în limba latină. Pavel spune că Filippi era colonie romană, iar noi avem termenii latini, de aici și nu de la Roma (...) Înainte de cei care s-au format la Roma. EU ZIC AȘA, CĂ SUNTEM PROTOLATINITATEA. Nici o limbă vorbită nu este atât de latină ca limba noastră și atât de aproape de limba scrisă. De ce noi am rămas latini după ce am fost sub stăpânire romană cam o sută și ceva de ani? Așa de repede își pierde un popor limba? De ce nu au devenit latini grecii, cei din Asia Mică sau cei din Egipt, de ce numai noi am rămas latini? EU CRED CĂ TRACII ACEȘTIA ERAU PROTOLATINITATEA, și se întindeau foarte departe, din Bitinia până în Frigia și s-au extins în Balcani până la nord de Carpați. Datorită împrejurărilor sau poate prin modul nostru de a fi prea îngăduitori, ne-am împuținat teritoriul. Noi avem cuvinte latine cele mai substanțiale și cele mai pline de sevă (...) Caracterul nostru latin nu este străin de vechimea ființei noastre de traci (...) Noi avem o limbă latină, dar proprie” (Prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române).
Când depravarea Romei încă nu era atât de depravată încât să îl facă pe împăratul roman creștin Constantin cel Mare (306-337 d.Hr) să o înlocuiască, în 330,. cu “Roma cea nouă” (Constantinopolul), un alt împărat roman, antihristul Traian (98-117), ne-a atacat Țara dinspre vest, în campania militară din anii 105-106, intrând prin Banat în direcția văii Mureșului unde, cucerind capitala Sarmisegetuza și alte cetăți din Munții Orăștiei, a reușit să aducă sub ascultare, după ce războiul s-a încheiat la Porolissum (Sălaj), o parte din Ardeal și din spațiul extracarpatic. Noii invadatori, cu a căror căpetenie jefuitoare (Traian) ne “mândrim” noi, astăzi, în Imnul Național (!), ne-au transformat atunci, cu al lor sânge criminal (din care zic prozeliții că și-ar trage “seva” neamul românesc!), într-o provincie romană, cu capitala la Ulpia Traiana, undeva în depresiunea Hațegului - la 40 de kilometri de fosta capitală Sarmisegetuza. Cuceritorii, “mulgându-ne” de comori pe cât le-a fost cu putință, ne-au “gardat” cu nu mai puțin de 40.000 soldați: legiunea XIII Gemina - la Apulum (avea castru pe malul Mureșului) și legiunea V Macedonica - la Potaissa (avea castru în orașul Turda)!
De retras, s-au retras ei, cumva, în secolul III, dar impostorii științifici de pe filiera Vatican - Budapesta nu au ratat ocazia, în încercarea lor de a susține fie că poporul nostru nu a fost unul băștinaș, ci venetic (fiind scos din istorie o dată cu invazia romană, după care ar fi urmat, chipurile, un “mileniu întunecat”!), fie că etnogeneza românească și-ar trage preponderent “seva” din eretica Romă!
Speculațiile lor însă, nefundamentate științific, ignoră “norul” de mărturii care atestă atât continuitatea daco-romană de după retragerea aureliană din 271 (a se vedea gemma de la Potaissa - Turda, tăblița votivă de la Biertan - Sibiu, fragmentul ceramic de la Porolissum - Sălaj, obiectele paleocreștine de la Morisena - Timiș, lăcașul de cult de la Densuș - Hunedoara, inventarul arheologic divers de la Țaga - Cluj, Cipău - Mureș, Brateiu - Sibiu etc.), cât și faptul că, pierzându-și din însemnătate, după anul 330, Roma a căzut pradă populațiilor migratoare și s-a prăbușit în anul 476 (ceea ce înseamnă că Biserica străromână nu a stat niciodată sub jurisdicția Romei, ci a Constantinopolului - cum ne arată Decretul din 421 și Codicele teodosian din 438 - și faptul că încreștinarea strămoșilor s-a datorat Sfinților Apostoli Andrei și Filip, abia ulterior coloniștilor romani - conform scrierilor lui Justin Martirul și Filosoful, Tertulian, Origen etc.!
Nu este deci de mirare, ca o concluzie, că în condițiile în care procesul de formare al poporului român s-ar fi încheiat prin secolul VIII, strămoșii noștri bravi, cu toată sinteza de după 271 a geților cu romanii și slavii, s-au orientat în credință spre Constantinopol (între secolele IV-VI aveam episcopie la Tomis), încă înainte de a cădea Roma în anul 476, au rămas neclintiți pe o “insulă” cu influențe (și) latine în mijlocul unei “mări” slave (în secolele V-VI slavii au năvălit în Ardeal), au preluat, treptat, limba slavă în cult (începând cu secolul VII), au “întors spatele” inovației dogmatice (Filioque) a ereticilor catolici adunați în Conciliul de la Aachen din anul 809 etc...
Cine s-ar fi încumetat dintre specialiști, așadar, ca să ne explice, totuși, cum de a fost posibil ca poporul român, format “între Carpații Beschizi ... Pelopones - și de la Marea Adriatică la Marea Neagră” (cum susțin Iorga, Panaitescu, Dragomir etc.), să fie singurul popor romanic de credință răsăriteană? În acest sens, nu poate fi suspectat de partizanat Miceal Ledwith, chiar fostul consilier al ereticului papă Ioan Paul al II-lea, care ne sugera elocvent, la TVR Cluj, în 2012: “Chiar dacă se știe că latina este ... limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă română. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat (limba latină - n.a.) lumii occidentale”...
Sunt indicii, deci, că nu a venit peste noi un popor care să ne civilizeze (romanizeze), ci mai degrabă ne-am păstrat specificul, profund, preluând de la năvălitori fie influențe romane, fie slave etc...
Prof. COSTEL NEACȘU
