TOT MAI MULȚI PĂRINȚI, EPUIZAȚI DE ROLUL LOR

Distribuie pe:

Cercetătorii belgieni de la Universitatea Catolică Louvain, citați de descopera.ro, susțin că există și burnout-ul părinților, o afecțiune în care părinții epuizați sunt copleșiți de rolul lor, fapt care duce la distanță emoțională față de copii, la ineficiența completă a părinților și chiar la consecințe mai grave.

“Pentru a examina dacă factorii culturali ar putea contribui la epuizarea și oboseala cronică a părinților, în studiul nostru am chestionat peste 17.000 de părinți care trăiesc în 42 de țări, datele fiind colectate între 2018 și martie 2020.

Pe lângă colectarea de informații despre caracteristicile socio-demografice, participanților li s-au pus numeroase întrebări despre dinamica familiei lor. Părinții au fost evaluați printr-un chestionar care măsoară epuizarea emoțională, distanțarea emoțională față de copii și pierderea plăcerii în a fi părinte.

Rezultatele au arătat că prevalența burnout-ului părinților variază foarte mult, de la o țară la alta, dar atunci când am comparat ratele epuizării cu un set de măsuri independente ale valorilor și trăsăturilor culturale între țări, am găsit o legătură interesantă.

Culturile individualiste, în special, au prezentat o prevalență semnificativ mai mare și un nivel mediu de epuizare a părinților. Mai exact, această tendință a arătat că țările occidentale tind să se ridice la nivel individual, reflectând, de asemenea, niveluri ridicate de epuizare a părinților.

Belgia a arătat cea mai mare prevalență a epuizării, la 8,1 la sută dintre părinți, urmată de SUA, la 7,9 la sută, și de Polonia, la 7,7 la sută.

În schimb, multe țări sud-americane, africane și asiatice au avut tendința de a avea o prevalență scăzută a epuizării părinților. Atribuim această tendință factorilor culturali.

Rezultatele actuale se potrivesc cu observația sociologilor, conform căreia normele parentale din țările euro-americane au devenit din ce în ce mai exigente în ultimii 50 de ani, ducând la presiunea psihologică crescândă asupra părinților”, afirmă oamenii de știință belgieni. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu