Octombrie, Brumărel, în tradiția populară: începe să cadă bruma, anunțând venirea sezonului rece, iar bătrânii mai cred și acum că dacă frunzele pomilor se îngălbenesc și cad repede este un semn că anul ce urmează va fi roditor. Dacă plouă mult în octombrie, va fi vânt puternic în decembrie, iar dacă e multă brumă sau chiar zăpadă în această lună, în ianuarie va fi timp frumos.
SĂRBĂTORI IMPORTANTE
* 14 OCTOMBRIE: SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA
Este un motiv de bucurie, pentru milioane de credincioși din Romania, mulți dintre ei mergând în pelerinaj la moaștele Sfintei în Iași.
Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că, în copilărie, a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: “Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-și dăruiască hainele sale săracilor.
După o vreme se retrage în pustie, apoi se îndreaptă spre ținutul Pontului, oprindu-se la mânăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile sfinte, iar după ce a văzut Ierusalimul, s-a stabilit într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului.
Se spune că, într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se reîntoarcă în locurile părintești. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: “Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul, fiind îngropată ca o străină.
Moaștele Cuvioasei au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și așezate, pe 14 octombrie 1641, în Mânăstirea “Sfinții Trei Ierarhi", iar în 1887, au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași.
Această zi marchează și începutul pregătirii turmelor pentru iernat și deschiderea unor târguri unde se valorifică produsele pastorale. Se postește și nu se lucrează, altfel existând pericolul apariției unor boli. În popor, Sfânta Parascheva e percepută ca fiind “mare la trup și urâtă la chip", dar cu un suflet bun, pentru că-i ferește pe oameni de boli, grindină, trăsnet și pe copii îi apără de deochi. I se mai spune și Sfânta Vineri.
Fetele tinere trebuie să țină Ziua Sfintei Parascheva, pentru a fi cinstite așa cum a fost ea. La sate, se fac focuri în curte, pentru a alunga spiritele rele. În această zi, ciobanii nu cioplesc nimic, să nu le iasă mieii tărcați. Turmele de oi se pregătesc pentru iernat, se împlinește sorocul ciobanilor, văcarilor și pândarilor și se fac angajări noi pentru anul care urmează. Dis de dimineață, ciobanii trebuie să verifice felul în care au dormit oile. Dacă stau grămadă, e semn că va fi iarnă grea, geroasă, dacă sunt împrăștiate, iarna va fi blândă. Dacă de Sfânta Parascheva nu plouă, atunci iarna va veni curând.
*18 OCTOMBRIE: SFÂNTUL APOSTOL ȘI EVANGHELIST LUCA (LUCINUL)
Este ziua în care se săvârșeau rituri pentru îndepărtarea lupului din preajma turmelor de oi. Era interzisă scoaterea gunoiului și a cenușii din vatră, pentru ca lupii să nu găsească cărbuni aprinși, care le-ar fi favorizat fecunditatea. De asemenea, în această zi nu se pronunța cuvântul “lup", termenul fiind înlocuit cu cel de “gadină" și erau sistate activitățile ce implicau prelucrarea lânii și a pieilor de oi. Aceste practici populare se intersectau cu cele religioase. Oamenii țineau post negru și se rugau pentru a fi feriți de lupi.
* 25 OCTOMBRIE: AJUNUL LUI SÂMEDRU (MOȘII DE TOAMNĂ)
Moșii de Toamnă sunt prilej de mare sărbătoare pastorală, la care participă tot satul. Pomenirile, rugurile aprinse pe coamele dealurilor, la răspântii, în mijlocul satului, lângă ape, țin de credința că la Sâmedru, morții se fac moroi, vârcolaci, strigoi și ieșind din morminte, încearcă să-i chinuie pe cei vii. Tradiția populară a găsit, însă, și elementul purificator. În ajun de Sfântul Dumitru are loc, în fiecare an, sărbătoarea numită “Focul lui Sâmedru".
* 26 OCTOMBRIE: SFÂNTUL MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Întrucât nu a ascuns că este creștin, a fost întemnițat. În vremea aceea, creștinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii, fiind victime sigure. Potrivit tradiției, Nestor - un tânăr creștin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte și îi va spune: “Du-te și pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi". Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.
Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în anul 1912.
Originea numelui Dimitrie e grecească și amintește de vechea zeiță Demeter. Creștinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demomater, “maica poporului" (demos - popor; meter - mama). La noi, pe lângă numele bărbătești Dumitru, Dimitrie, (cu variante și diminutive ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima, respectiv Mitruș, Mitruț, Mitrel, Mitrică, Mituș, Mitel, Mitică, iar uneori Mitty, sub influenta occidentală), există și numele femeiesc Dumitra și alte forme diminutivate.
În calendarul popular românesc, Sâmedru (Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir) împreună cu Sângeorz (Sfântul Gheorghe) sunt considerați drept sfinți care împart anul în două jumătăți, între care granițele sunt marcate de sărbători cu caracter pastoral. În acest sens, vara, patronată de Sângeorz, ține de la 23 aprilie la 26 octombrie. Dacă Sfântul Gheorghe, “cap de primăvară", mai tânăr și mai năvalnic, are sarcina de a înfrunzi codrul și care și poartă la brâu cheile cu care descuie vara, Sfântul Dumitru are cheile cu care încuie vara și descuie iarna și are misiunea desfrunzirii codrului toamna. Între cei doi este încheiată o învoială pe viață și pe moarte: dacă arborii sunt neînfrunziți pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz.
De Sâmedru are loc arderea rituală a unui animal-jertfă (oaia) sau numai aprinderea unui rug pe care arde substitutul jertfei, de obicei un arbore, simbol antropomorf. Potrivit lui Ion Ghinoiu, “toamna târziu, oierii din unele sate subcarpatice celebrează, fără să mai cunoască semnificația obiceiului, moartea și renașterea lui Sâmedru, zeu de origine indo-europeană, care a preluat numele și data de celebrare ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic din calendarul creștin. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârșit de an prin tăierea unui arbore din pădure, urmată imediat de renașterea acestuia prin incinerarea trupului neînsuflețit".
Tot Ion Ghinoiu, în lucrarea “Panteonul românesc", descrie ceremonialul, subliniind spectaculozitatea sa: “În după-amiaza zilei de 25 octombrie, cetele de copii însoțite de câte 2-3 feciori merg în pădure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboară, îl curăță de crengi și îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsuflețit (butucul sau trunchiul copacului de 10-15 metri), numit par, fixat în poziție verticală și gătit cu cetină verde se numește Focul lui Sâmedru. Înălțimea acestuia este, uneori, cât turla bisericii din sat. /…/ La lăsarea serii, în liniște și cuprinși de emoții, copiii aprind Focul lui Sâmedru. Când rugul începe să lumineze cerul, copiii izbucnesc în strigăte de bucurie, adresând invitația la cea mai mare sărbătoare a anului: Hai la Focul lui Sâmedru! În jurul rugului se adună, pe vecinătăți, copii, tineri, maturi și bătrâni. Toată suflarea satului participă la taina renașterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile împart, ca la înmormântarea oamenilor, covrigi, fructe și băutură…".
Ca zeu, Sâmedru este, așadar, unul al sacrificiului legat de înnoirea timpului și a lumii.
În credința populară, anul este împărțit în vară și iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna și înfrunzește întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzește codrul și usucă toate plantele. Exista credința că în această zi, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.
Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.
De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele. Țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.
Alte credințe în ziua Sfântului Dumitru: dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă; nu se pieptănă, că-i primejdios de lupi; dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele; se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.
ILEANA SANDU
