Atât în regimul comunist, cât și în cel postcomunist, complexul de superioritate al unor “maghiaromani” feroce, cu puține excepții (B. Bártók, A. Endre, J. Attila etc), și-au manifestat obsesiile imperiale cu atâta încăpățânare încât, nescăpând nici un moment să semene dispreț și ură între români și maghiari, au invocat “dreptul” lor istoric, “milenar”, asupra pământului românilor ardeleni (locuit, zic ei, de o masă de români, inferior nativă, situată pe treapta cea mai de jos a popoarelor așezate în Ungaria)! În denaturările lor, fără să le mai pese de mulțimea momentelor în care românii și-au dorit eliberarea de sub “tutela” Ungariei (a nu se uita că, implicat în organizarea Principatului ardelean după bătălia de la Mohacs din 1526, guvernatorul Gheorghe Martinuzzi preciza într-o scrisoare din 1542: “de multă vreme se frământaseră ardelenii cu gândul să se desfacă de acest regat al Ungariei” etc.), oficiali ai Ungariei și extremiști maghiari din Ardeal și-au “dat mâna”, cu precădere în plin secol XX, dar și după, să atace în public etnogeneza românească și să considere (fără nici un fel de dovezi) că strămoșii noștri s-au împământenit treptat în secolele XII-XIII, venind de pe undeva din Balcani, în Ardeal (spre exemplificare, în Manualul de Geografie din 1923 au spus că maghiarii sunt cei mai vechi locuitori din Ardeal, în Istoria națiunii maghiare din 1931 precizau că “strămoșii noștrii... nu au găsit valahi (români - n.a.) în Ardeal”, iar în Prima istorie obiectivă a Transilvaniei din 1986, pur și simplu, nu ne consideră nici urmași ai dacilor, nici ai romanilor)!
Și acum, stimați cititori, vă prezint cronologic pe câțiva oficiali ai Ungariei (aparținând unui popor migrator venit în Ardeal din stepele Asiei) ale căror teze, hungariste, au inflamat cancelariile marilor puteri și au întreținut o atmosferă de tensiune româno-maghiară în Ardeal: prim-ministrul Teleki Pál (vinovat de horthysm, în Ardeal) a pus în circulație teoriile false cu privire la cucerirea Transilvaniei de către unguri; prim-ministrul János Kádar a susținut că tratatul de pace de la Trianon a fost impus de imperialiști (care au amputat astfel teritoriul Ungariei) și a criticat faptul că președintele român Ceaușescu nu respectase deciziile luate de C.S.C.E. la Helsinki (1970-1978); ambasadorul P. Szücs (cel care l-a impus pe maghiarul J. Fazekaș ca viceprim-ministru în Guvernul de la București) l-a acuzat pe același Ceaușescu de “genocid cultural” (deși nici un sat maghiar din Ardeal nu a fost distrus în programul de sistematizare, acesta i-a incitat pe etnicii maghiari, din Ardeal, să se revolte până când “sângele va curge pe străzi”; președintele Parlamentului Ungariei, Mátyás Szürös, a afirmat la Radio “Europa liberă” că românii sunt antimaghiari și că ar fi trebuit să se acorde autonomie Ardealului după Al Doilea Război Mondial; ministrul de externe Gyula Horn a “explicat” cum partea română amenința Ungaria cu proliferarea nucleară etc.!
În realitate, Bucureștiul a promovat permanent o politică de bună înțelegere între românii și maghiarii din Ardeal, fără a urmări vreodată să asimileze (la acest capitol, Ungaria este campioană mondială!) alte minorități de pe teritoriul românesc! Iar în ce privește o eventuală agresiune militară a României în Ungaria, în contextul în care într-adevăr U.R.S.S. a întreținut strategic focarul de tensiune ungaro-român, iată ce declara, la sfârșitul lui '89, I. Aboimov (secretar general al Pactului de la Varșovia): “Ungaria voia să intervină în România pentru că astfel dorea să se rezolve problema Transilvaniei”! Pe un astfel de climat ostil, s-ar putea înțelege și misiunea lui Kiraly Károly, ajuns în poziția de prim-ministru în guvernul român, de a ne discredita țara, printr-o propagandă antiromânească de proporții, subliniind cu ostentație “incapacitatea Bucureștiului de a administra regiunea (Ardealul - n.a.) în mod adecvat”! Tot el este cel care a discutat în rusește cu președintele Gorbaciov în '89 (căci nu degeaba, în 1987, Gorbaciov a trimis un vehicul diplomatic sovietic pentru a-l aduce 430 kilometri, la Târgu-Mureș, la o recepție organizată de Ambasada sovietică), lucru care ar explica ascenisunea sa, ulterioară, în funcția de vicepreședinte “democrat” al C.P.U.N.!
Prof. COSTEL NEACȘU
