Sfârșitul de vacanță și începutul unui nou an școlar vin cu sămânță de vorbă și de poveste. Elevii clasei I A de la Colegiul Național “Unirea” din Târgu-Mureș, învățătoare Russu Monica, le-au așternut cu migală pe hârtie și le-au pus la păstrare în Cufărul cu povești, amintiri și gânduri și vi le oferă cu drag.
Poveste de toamnă
Era odată o fetiță pe nume Emma. Locuia într-un sat îndepărtat. Emmei îi plăceau animalele. Mergea cu ele la câmp în fiecare dimineață. Îi plăcea să meargă fiindcă vedea via cu struguri, livada cu piersici, mere, pere. Așa își petrecea Emma timpul. Toamna era anotimpul ei preferat. (Sara-Brigitta Daniel)
Toamna
A trecut vacanța de vară. Toamna îi aduce pe copii la școală. Chiar și natura îmbracă o nouă haină în fiecare zi. Vedem frunzele cum cad, roșii, galbene, portocalii. Muzica păsărilor alină încet copacii. Acest sezon minunat vine cu o recoltă bogată. Păsările se pregătesc să migreze spre țări mai calde. (Anastasia Cotruță)
Plimbare în pădure
Era odată o fetiță pe nume Sara. Părinții Sarei erau invitați la o petrecere. Pe Sara au lăsat-o singură acasă. Sara are o cățelușă pe nume Bella. După ce părinții au plecat, fetița și cățelușa au plecat în pădure după fragi și după mure. Acolo au descoperit o peșteră și au intrat în ea. Bella a simțit ceva. În peșteră era un urs. Sara și cățelușa au fugit cât le-a ținut picioarele. S-au întors acasă speriate. Distracția lor se putea sfârși cu o dramă. (Maria-Antonia Bucur)
Două prietene
Într-un mic oraș locuiau două prietene: Maria și Elena. În fiecare zi se jucau împreună pentru că era vară și frumos afară. A sosit toamna și s-a terminat și vacanța. Prietenele se despart cu tristețe. De acum se văd mai rar, pentru că a început școala. Fetițele sunt fericite pentru că se pot vedea în weekend. (Ștefana-Ilinca Citirigă)
Minunățiile toamnei
Ploaia începe și Lia o întreabă pe mama:
- De ce toamna se întâmplă atâtea?
- O, Lia, toamna are multe minunății! Haide să le descoperim împreună, mai întâi în pădure.
Așa că mama și Lia au pornit la drum.
- O, câte sunt! Uite! Multe frunze! Haide să culegem frunze!
Lângă un castan erau castane. O, erau și nuci coapte! Fetița a gustat o nucă. Era delicioasă!
...Și o castană. Era bună! Era comestibilă.
Au văzut o veveriță.
- Uite veverița! Nu am mai văzut o veveriță adevărată! spune Lia.
Apoi au tot mers până Lia a simțit ceva țepos. A dat frunzele la o parte și a văzut un arici.
- Au! a strigat Lia.
- E doar un arici! Ariciul e un animal cu țepi, i-a spus mama și i-a pus un plasture.
Mai încolo au găsit ciuperci, așa că au cules din cele bune și s-au întors acasă.
- A fost minunat! Mulțumesc, mamă!
Mama a ieșit în curte, iar Lia a urmat-o.
- Mamă, și în curte sunt minunății ale toamnei? a întrebat Lia.
- Da. Fructele și legumele! Uite un alun!
Au mâncat alune și s-au plimbat, apoi au ieșit la o plimbare cu trotineta. Când s-au întors acasă, au povestit până târziu despre minunățiile toamnei. (Maria-Elena Fărcaș-Greab)
Prietenie
Odată a fost un soare și un nor. Erau Iarna și Vara.
Soarele strălucea tare, iar norul era mofturos. Atunci soarele i-a spus:
- Vrei să ne împrietenim?
- Da! Ce vrei să ne jucăm? a întrebat norul.
- Păi... să ne jucăm cu puful tău și cu razele mele, a răspuns soarele.
Norul s-a făcut foarte albastru și bucuros.
- Hai să ne jucăm! a spus el.
Au început să se joace.
- Wow! Ce pufoasă e vata de pe tine! a strigat soarele.
- Aceasta nu e vată, este puf, explică norul.
- Aaa!..... Am uitat! spune soarele.
Apoi norul a trimis puțină apă pe pământ, iar soarele câteva raze. Deodată s-a format un curcubeu cu multe culori. Norul și soarele s-au speriat și au căscat gura mare, mai ales norul, și au făcut ochii mari. Imediat s-au împrietenit cu cel mai frumos curcubeu. (Alexandra Bogdan)
O poieniță secretă
Într-o zi, eu și Mara eram în curte și ne jucam. Acolo creștea un copac bătrân. Copacul avea o ușă secretă. Am intrat prin ușa secretă și am ajuns într-o poieniță cu flori și zâne. Ne-am jucat acolo până s-a făcut seară. A doua zi, copacul aproape se ofilea și i-am dus apă. Apoi am intrat în poienița secretă și am întrebat dacă toată lumea este bine.
- Ne este sete! Aproape ne uscăm! au strigat zânele.
Eu și Mara am adus apă pentru toată lumea. S-au adunat toți și ne-am jucat și am mâncat acadele până ne-am săturat.
Au apărut și piticii. Ei ne-au invitat la plimbare. Am văzut o cascadă. Era albastru deschis și era curată. Apoi am mers la mina piticilor și am găsit aur.
După plimbare ne-am întors în curte și ne-am jucat până târziu. (Ilinca-Ana Duicu)
Petrecerea din pădure
Într-o zi, iepurașul Marin s-a gândit să își sărbătorească ziua de naștere cu prietenii din pădure.
S-a trezit de dimineață, s-a îmbrăcat frumos și a început să facă invitațiile. Apoi a pornit voios să le împartă amicilor lui din pădure.
Primul invitat era căprioara Elena. Ea locuia în poiană. Al doilea invitat era veverița Camelia. Aceasta locuia în scorbura unui copac. Al treilea invitat era ariciul Ioanel care locuia în vizuină. După ce a invitat toți prietenii, a mers acasă să se pregătească de petrecere.
La petrecere a apărut ursul Martin care plângea. Iepurașul îl întrebă:
- Ce s-a întâmplat?
- Mor! Mor! Am vrut să fur miere de la albine și ele m-au înțepat.
- Nu este frumos să furi, spun animalele.
- Știu, dar voiam ceva dulce.
- Poftim o felie de tort, spune iepurașul. Este ziua mea de naștere.
Petrecerea a continuat. Ursul a învățat că nu e bine să furi. (Rareș-Andrei Alexandru)
Mănăstirea din deal
Lângă satul bunicilor se află o mănăstire. Este așezată sus, pe deal, la marginea pădurii.
La intrarea în mănăstire este un turn înalt. Din turnul cu multe geamuri, un călugăr bate clopotul de trei ori pe zi. Sunetul lui se aude departe. Duminică dimineața am urcat la mănăstire împreună cu bunicii. După slujbă, curtea mănăstirii era plină de călugări, părinți, bunici și copii.
Ce frumos e la mănăstirea din deal! (Ana Tobias)
Vacanța de primăvară
A venit primăvara. Câmpul a înverzit. Au apărut păpădiile. Natura a prins viață. Păsările călătoare s-au întors. Ne pregătim de Paști. Bunica mea m-a învățat să încondeiez ouă. În vacanță am vizitat Mănăstirea Prislop și Castelul Corvinilor. Ultimele zile de vacanță le-am petrecut la Felix. (Anca-Daniela Cioloboc, text scris în clasa pregătitoare)
Anotimpul magic
Toamna e frumoasă. Frunzele galbene și ruginii cad din copaci și formează un covor moale.
Toamna e magică pentru că ne dă multe legume și fructe. Păsările călătoare pleacă spre meleagurile calde. Am așteptat cu nerăbdare toamna ca să mă revăd cu colegii și cu doamna învățătoare și să vedem fenomenele naturii. Toamna e un anotimp capricios, când plouă, când e soare! (Ioana-Ștefania Mîndroiu)
Cartea, o comoară
Mă numesc Mariș Adrian, sunt elev în clasa I. Vreau să vă povestesc despre o carte pe care am primit-o în dar la sfârșitul clasei pregătitoare de la învățătoarea mea, doamna Russu Monica. Se numește “MARELE GHID AL BUNELOR MANIERE” și este scrisă de Nathalie Depoorter. Din această carte am învățat mai multe lucruri: La masă: întot-deauna cuțitul se pune în partea dreaptă; nu vorbim și nu râgâim; nu ne ridicăm de la masă înainte ca toată lumea să termine; nu aruncăm pe jos mâncarea și nu ne prostim cu ea.
Totuși, se întâmplă des ca adulții să nu respecte regulile la masă. Ei le numesc excepții, copiii le-ar numi inconsecvență, dar, din păcate, nu cunosc cuvântul. Încă!
Întreruperea conversațiilor: poți întrerupe conversațiile adulților doar dacă este o problemă foarte, foarte serioasă. Dar ce este o urgență serioasă? Dacă sună alarma de incediu este o problemă, dar dacă vrem punga de cipsuri, nu, aceasta nu e o urgență. Criteriile pentru “urgențe” sunt diferite, de la caz la caz. Dacă există sânge, foc sau multă apă, poți considera că și adulții le consideră urgență. În majoritatea celorlalte cazuri, nu.
Despre “etichetă”: “Etichetă” vine din limba franceză. Etichetele sunt bucățele de hârtie pe care le pui pe obiecte ca să spui ceva despre ele. De exemplu, caietul este de matematică sau poate vrei să atragi atenția că în borcan este gem de mure, nu gem de căpșune. Foarte util! Așa este și eticheta despre care se vorbește în această carte, spune ceva despre altceva, oferind informații prețioase. Dacă rămâi la masă până când termină de mâncat toată lumea, de exemplu, asta spune că îți face plăcere să stai cu ei la masă, chiar dacă tu nu mai mănânci. Și că nu trebuie să se grăbească, pentru că te simți minunat în compania lor. (Asta nu înseamnă că este în regulă să tragi de timp la masă sau să arăți cât de mult îți place mâncarea, construind turnulețe din piure sau aruncând cu mazăre în ceilalți. Eticheta trasează și limite. În concluzie, eticheta mereu spune ceva despre ceva și aproape întotdeauna spune ceva și despre tine. Această carte mi-a plăcut mult pentru că a fost scrisă într-un mod foarte amuzant și a avut ilustrații hazlii!
Meseriile mele
Eu sunt Sofia. Când voi fi mare, doresc să devin zoolog și instructor de călărie. Îmi doresc să am aceste meserii, pentru că îmi plac gheparzii și caii. Gheparzii vânează singuri. Aleargă prada cu o viteză de 100 km/oră, dar obosesc repede și renunță, dacă nu reușesc să prindă animalul într-un minut.
În vacanța de vară am învățat să călăresc. De la domnul instructor am aflat despre cai că sunt inteligenți, ascultători și se lasă dresați, dacă te porți frumos cu ei. (Sofia-Mihaela Turc)
Fotbalul
Andrei s-a înscris la fotbal. A mers la toate antrenamentele. S-a antrenat un an, apoi doi, apoi trei și tot așa mai departe. A plecat în turnee, apoi la campionate. Echipa sa se numea A.C.S. SPERANȚA. A fost cea mai bună echipă. I-a bătut chiar pe VULTURI și pe multe alte echipe.
Andrei a crescut și a înțeles că sportul e important pentru corp și pentru minte.
(Ianis-Nicholas Daniel)
L.B.
