“Secolul XXI sau va fi religios, sau nu va mai exista” - obișnuia să spună scriitorul, jurnalistul și omul politic francez André Malraux, ministru al Propagandei și Informațiilor, ministru de Interne, ministru de Stat și ministru pentru Probleme Culturale, colaborator și prieten fidel al generalului Charles de Gaulle. Personalitate controversată, cu o tinerețe furtunoasă și o viață nu mai puțin aventuroasă, Malraux urmează Școala de Limbi Orientale din Paris, se căsătorește cu o nemțoaică bogată și pleacă în Indochina. În 1923, încercând să fure un basorelief prețios din ruinele unui templu cambodgian, este prins și condamnat la trei ani închisoare. În apel, pedeapsa i se reduce la un an “cu suspendare”, se reîntoarce în Franța, dar doi ani mai târziu revine la Saigon, unde înființează ziarul “L'Indochine” , cu o scurtă durată de apariție. Din nou aflat în Franța, scrie, în 1930, primul său roman, “La voie royale” (“Calea regală”), în care relatează evenimentele la care a luat parte în Indochina. În anii 1926-1927, călătorește în Laos și în China, unde activează alături de grupurile comuniste. Va lupta apoi în Spania, alături de republicani, merge la Moscova la Congresul scriitorilor, ca pilot de război pentru Franța, luptă împotriva germanilor, va evada din lagăr, antifascist convins, angrenat în Rezistența franceză, este arestat de guvernul de la Vichy etc. Cu certitudine, însă, anii petrecuți în Orient îi vor marca atât creația, cât și modul de a privi viața. O lume stranie, total diferită de cea a cercurilor artistice pe care le frecventase cândva, în tinerețe, în suburbiile pariziene, ori sub tâmpla Luvrului: “Am învățat că viața nu valorează nimic, dar nimic nu e mai de preț ca viața.”
M-am oprit, succint și fragmentar, desigur, asupra biografiei scriitorului francez, considerându-l, poate, cel mai în măsură să emită, “de la fața locului”, celebra sintagmă: “Secolul XXI sau va fi religios, sau nu va mai exista”. Știa el ce spune, dar noi abia acum realizăm gravitatea avertismentului. Sau poate nici acum, în pofida dovezilor din ce în ce mai elocvente că, în absența unei reacții rapide și eficiente, lumea viitorului nu va avea de ales decât între supunere sau dispariție.
“Europenii vor avea acum ocazia să învețe pe viu, din experiența directă, istoria musulmană pe care au ignorat-o la școală. Națiunile europene care vor înțelege astfel, la prima mână, ce înseamnă islamul, și se vor trezi la realitate, au o șansă bună de autoprezervare. Cele care vor rămâne prea Corecte Politic pentru a se confrunta lucid și ferm cu această realitate vor pieri, pentru că a rămas prea puțin de salvat din conștiința și identitatea lor originară.”
Unele dintre națiunile Europei occidentale care n-au înțeles consecintele dramatice ale opțiunii import jihad, deși le-au experimentat deja direct și tragic, par a fi ajuns să se obișnuiască, ba chiar să le placă. În același timp, cu câteva excepții notabile, societățile europene care nu s-au confruntat cu masacrele, violențele și tragediile jihadului din Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia sau Belgia, cred cu nesăbuință că, igno-
rând realitatea și urmând aceeași cale “multiculturală”, lor nu li se va întâmpla. Teribilă amnezie și suicidară!
Statul Islamic a apărut, inițial, în Siria, în 2013, ca grupare din ramura irakiană a Al-Qaida, încercând, fără succes, să fuzioneze cu ramura siriană a rețelei - Frontul Al-Nosra, cele două grupări fiind rivale. În scurt timp, enclava s-a organizat sub forma unui califat arab, cu capitala la Ar-Raqqan (Siria), controlând o parte din Siria și Irak, Turcia și Liban, extinzându-se ulterior în Libia, Afganistan și Pakistan. E vorba, deci, de un stat nerecunoscut oficial, dar puternic înarmat și bogat. Slaba reacție a Occidentului vizavi de atrocitățile pe care le comit adepții ISIS (fie și în numele Islamului, deși nimeni nu mai ia în serios gogorița asta!) demonstrează că are și spatele asigurat. Cine trage sforile? Știm că liderii au fost temeinic pregătiți în Europa și SUA. Nimic senzațional în asta. Tot așa fusese “tunat” și Osama bin Laden, ex-liderul Al-Qaida atât de vânat și... lichidat de formatorii săi. Va avea, oare, aceeași soartă ISIS? Dacă vom trăi, vom vedea! Dacă!
“Resursele se ridică la 2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse nonfinanciare, în special resursele de petrol din zonă” - susținea diplomatul Silviu Crăescu, președintele Agenției Naționale de Securitate, expert pe probleme de contrainformații militare. - “În general, banii ISIS provin din lucruri necurate. Pe 11 iunie 2014, de exemplu, ei au furat 425 de milioane de dolari din filiala Mosul a Băncii Centrale a Irakului.” Cum a fost posibil? Foarte simplu: “În vara
lui 2013, forțele ISIS au ocupat, într-o săptămână, un sfert din Irak, respectiv partea de Nord, în mod surprinzător, fără să li să opună cineva la modul serios.” Mult mai important este, însă, altceva: “Încă de atunci, liderii au mediatizat o hartă conform căreia vor realiza un califat musulman care va îngloba Asia de sud - de la Mediterană la China și India - Europa de Est, inclusiv România, și Africa de Nord.
Statul Islamic (SIIL, ISIL sau ISIS) - despre care deja știm că are 100.000 de combatanți care vor să invadeze (și) Europa de Est, inclusiv România, cucerind întreaga lume în numele Islamului (chiar dacă nu respectă Coranul!) - emite propria monedă: Dinarul islamic!
Potrivit afirmațiilor grupării jihadiste, acesta este realizat în trei forme: ca monedă de aur, de argint și de cupru, cea mai mare valoare apropiindu-se de 700 de dolari americani. Vor fi în total șapte monede, cu valori diferite. Imagini cu noile monede au fost postate pe rețelele de socializare de un activist anti-ISIS din Siria. “Pe fața uneia dintre monede este un text în limba arabă, iar pe spate sunt desenate șapte fire de grâu, cu trimitere directă la Coran. Pe a doua monedă este ilustrată harta lumii, semn prin care Statul Islamic pretinde că își va extinde dominația asupra întregii planete și va impune Califatul tuturor locuitorilor ei. (s.n.)
Noile monede imită banii utilizați de arabi în perioada califatului Uthman, în secolul al VII-lea.” Deși, inițial, harta a stârnit zâmbete ironice, până acum, jihadiștii se țin cu dinții de visul desenat pe monedă: “Au reușit să creeze enclave în Libia și au intrat în conflict cu Egiptul - adică au pus un picior în Nordul Africii. Între timp, au ocupat o parte din Siria și din Liban. Fap-tul că ei decapitează occidentali pe bandă rulantă, iar statele celor uciși se arată neputincioase ridică mari semne de întrebare asupra intereselor reale ale Occidentului în acest caz: de ce au fost lăsați jihadiștii să se dezvolte?”
O armată de ... 100.000 de combatanți!?! De unde? Statul Islamic recrutează civili, pe care îi amenință cu decapitarea - și o și pune în practică! - dacă refuză. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), ISIS a comis 3.027 de execuții doar în Siria, într-un singur an, începând din 29 iunie 2014: dintre victime, 1.787 erau răsculați civili (suniți), între care 74 de copii. Statul Islamic nu-și cruță nici propriii oameni: au fost executați 143 de jihadiști acuzați de spionaj și capturați de grupare în timp ce încercau să fugă, a precizat OSDO, care își are sediul în Marea Britanie, și care se bazează pe o amplă rețea de surse în Siria. De asemenea, SI a pierdut cel puțin 10.000 dintre membrii săi în lupte și sub bombardamentele coaliției internaționale anti-jihadiste conduse de SUA, potrivit organizației.
“Asistăm acum la un eveniment istoric: Califatul dorește să demonstreze că a depășit stadiul unei mișcări regionale - asimilată la începuturile sale cu Al-Qaeda - și devine într-adevăr globală, cu mijloace directe, indiscutabile și terifiante de acțiune în limitele faimoasei hărți pe care au propus-o lumii ca expresie a ambițiilor unei credințe care-și propune să restabilească, cu orice preț, strălucirea Islamului din perioada sa de maximă expansiune. Ei nu au alternative mai mult sau mai puțin acceptabile în raport cu acest drum sau cu modalitățile de a ajunge la țintă. Convertire sau moarte, asta este logica elementară, terifiantă, dar perfect funcțională (...) Disputele privind religia și etnicitatea vor contribui și ele la viitorul conflict și, dacă nu sunt puse sub control, vor cauza tensiuni regionale.”
În concluzie, secolul XXI nu va dispărea, va fi religios, dar nu cred că André Malraux și-a imaginat vreo clipă că Europa și, mai ales, iubita lui Franță vor îmbrățișa, de silă-de milă, Islamul. Căci, după cum se grăbesc să pupe papucii migranților, dacă nu sunt atenți, albii vor ajunge pe covorul zburător.
MARIANA CRISTESCU
