SALARIUL MINIM VA CREȘTE CU APROAPE 11% DE ANUL VIITOR

Distribuie pe:

Guvernul a decis că salariul minim va crește de la începutul anului viitor, cu 10,9%, a anunțat, luni, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Astfel, salariul minim va ajunge la 2.550 de lei, iar un angajat va primi un salariu net de 1.524 de lei, cu peste 130 de lei mai mult decât în prezent.

Guvernul a decis că salariul minim va crește de la începutul anului viitor, cu 10,9%, a anunțat luni ministrul Muncii Raluca Turcan.

Astfel, salariul minim va ajunge la 2.550 de lei, iar un angajat va primi un salariu net de 1.524 de lei, cu peste 130 de lei mai mult decât în prezent.

“Este o majorare cu aproximatix 130 de lei net, impactul va fi asupra a 1.160.000 de oameni. Sunt rezultate pozitive, întrucât această majorare a salariului în plată la nivel brut reprezintă o majorare cu aproximativ 250 de lei față de nivelul actual”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

În prezent, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este 2.300 de lei lunar. Acest lucru înseamnă că un salariat câștiga “în mână” 1.386 de lei. (digi24.ro)

GUVERNUL A MODIFICAT CODUL MUNCII. SANCȚIUNI PENTRU “MUNCA LA GRI” ȘI PENTRU ANGAJATORII CARE ÎNTÂRZIE PLATA SALARIULUI

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că, în cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată modificarea Codului Muncii prin care se sancționează “munca la gri”.

“Am adoptat modificarea Codului Muncii prin care definim munca subdeclarată și introducem ca și contravenții folosirea muncii subdeclarate.

În România există un fenomen îngrijorător cu privire la munca la gri care, pe de-o parte, disimulează contractele pe termen lung cu contracte pe termen scurt și aceste contracte care conțin și altfel de plăți, în plic cum s-ar spune, dăunează tuturor părților implicate în contractele de muncă”, a declarat Turcan

Sancțiunile sunt între 8.000 și 10.000 de lei, a precizat ministrul.

“Sancțiunea pentru munca subdeclarată este între 8.000 și 10.000 de lei pentru fiecare salariat. În același timp, am extins perioada de compensare a muncii suplimentare prin zilele libere plătite de la 60 la 90 de zile.

În cazul în care angajatorul depășește cu mai mult de o lună termenul stabilit în contract pentru plata salariului, sancțiunea prevăzută este între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul și, de asemenea, sancționăm și întârzierea la plata salariului din partea angajatorilor”, a declarat Turcan. ((spotmedia.ro)

Lasă un comentariu