S-A PRELUNGIT STAREA DE ALERTĂ

Distribuie pe:

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, miercuri, Hotărârea nr. 80 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioada de 30 de zile, începând cu 10 octombrie.

Potrivit unei comunicări a Guvernului, prin HCNSU nr. 80 sunt prevăzute și măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menținerea măsurilor adoptate în HG nr. 932 din 9 septembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare. (AGERPRES)

BURSELE DE PERFORMANȚĂ VOR CREȘTE DE CINCI ORI ȘI CELE DE MERIT SE VOR DUBLA

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, zilele trecute, că în ședința de guvern a fost adoptată o hotărâre privind stabilirea cuantumului minim al burselor, diferențiate pe categorii.

Astfel, bursele de performanță vor crește de cinci ori, de la 100 de lei la 500 de lei, iar bursele de merit se vor dubla, de la 100 la 200 de lei. În același timp, va crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate: de la media 8,50 la media 9,50.

“Urmare a predării on-line, urmare a renunțării la teze, rezultatele au fost foarte mult distorsionate, în așa fel încât 50% din elevii României s-ar fi încadrat la burse de merit, urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului școlar 2020-2021”, a arătat Cîmpeanu într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria.

Bursele de studiu au înregistrat o creștere cu 50% (de la 100 de lei la 150 de lei/elev), iar bursele de ajutor social au fost dublate, ajungând la 200 de lei.

Ministrul a menționat că în anul școlar 2020-2021, un număr de 553.000 de elevi au înregistrat medii peste 8,50 și 347.000 de elevi au avut medii peste 9,50.

“Această hotărâre de guvern este inițiată în baza articolului 82 din Legea Educației Naționale, care prevede obligativitatea inițierii acestei hotărâri de guvern. Este un act de administrare care pune în aplicare o normă deja existentă, cea prevăzută la art. 82, Legea Educației Naționale, deci nu este o politică nouă. Aceste cuantumuri vor fi valabile începând cu semestrul doi al anului școlar 2021-2022, care va începe în data de 10 ianuarie. Deci, semestrul întâi are bursele prevăzute în legea bugetului pentru anul 2021. Este vorba de o îmbinare a celor două reglementări, anul școlar care se întinde pe doi ani calendaristici și legea bugetului care se face în același an”, a spus Cîmpeanu. (AGERPRES)

GUVERNUL A APROBAT INTRODUCEREA NUMERELOR VERZI DE ÎNMATRICULARE PENTRU MIJLOACELE DE TRANSPORT NEPOLUANTE

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, introducerea numerelor verzi de înmatriculare pentru mijloacele de transport nepoluante, a anunțat luni seară ministrul Mediului, Tanczos Barna.

“Un alt element important, din punctul nostru de vedere, al Ministerului Mediului, este acea hotărâre de guvern prin care, împreună cu Ministerul de Interne, am modificat legislația privind înmatricularea mijloacelor de transport, autoturismelor și introducem numerele verzi pentru mijloacele de transport nepoluante. Este o măsură în sprijinul celor care fac un efort în plus pentru a proteja mediul, în special, în marile orașe unde poluarea aerului a generat deja infringement împotriva României.

Aceste numere verzi vor funcționa ca un fel de pașaport verde pentru aceste mijloace de transport și vor putea sta la baza asigurării unor facilități în marile orașe în ceea ce privește parcarea, accesul în anumite zone sau impozitarea”, a declarat Tanczos Barna într-o conferință de presă la Palatul Victoria. AGERPRES

ACHITAREA PLĂCUȚELOR DE ÎNMATRICULARE SE POATE FACE ONLINE

Persoanele care trebuie să achite contravaloarea plăcilor cu număr de înmatriculare sau doresc păstrarea numerelor de înmatriculare o vor putea face online, prin intermediul platformei www.ghișeul.ro.

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) informează că vor putea fi efectuate plăți electronice și pentru achitarea contravalorii plăcilor cu număr de înmatriculare,

tarifului de atribuire al unui număr preferențial și păstrarea combinației numărului de înmatriculare în cazul radierii sau transferului de proprietate a autovehiculului, se arată într-un comunicat al DRPCIV.

Plata se poate efectua, fără autentificare, accesând site-ul www.ghișeul.ro și utilizând un card bancar valid.

“Foarte important - pentru tranzacțiile efectuate prin intermediul platformei www.ghiseul.ro - dovada plății este obligatorie! Confirmarea plății se va transmite pe adresa de e-mail indicată de dumneavoastră. Vă rugăm acordați atenție sporită la introducerea adresei de e-mail”, arată sursa citată.

În prezent, prin intermediul site-ului www.ghișeul.ro se pot efectua plățile reprezentând contravaloarea permisului de conducere, certificatului de înmatriculare și autorizației de circulație provizorie. (AGERPRES)

“NU TREBUIE SĂ NE MAI AFLĂM ÎN SITUAȚIA GRAVĂ DE A MAI STINGE INCENDII”

Statul român nu trebuie să se mai afle în “situația gravă de a mai stinge incendii” și este nevoie de o reformă profundă în sistemul național de Sănătate, a afirmat, luni, președintele Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.

El a spus că “pandemia ne-a oferit multe lecții, în multe domenii”.

“Sub presiunea pandemică, vulnerabilitățile sistemului de sănătate românesc, perpetuate zeci de ani, au fost evidențiate mai dramatic ca niciodată și au generat tragedii umane care au îndurerat o întreagă națiune. Nu trebuie să ne mai aflăm în situația gravă de a mai stinge incendii. Trebuie să ducem la îndeplinire cât mai repede angajamentul reformei profunde în sistemul de Sănătate, de care depinde viitorul generațiilor de medici și siguranța pacienților”, a arătat șeful statului.

El a detaliat că putem acoperi aceste nevoi de investiții și din fondurile prevăzute inclusiv în Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede aproximativ 2,4 miliarde de Euro pentru sistemul medical.

“Stimați profesori, știu că mulți dintre dumneavoastră ați traversat o perioadă încărcată și dificilă, care pare că nu se mai sfârșește. Presiunea pusă pe sistemul medical și dificultățile organizării procesului educațional în regim online sau hibrid au făcut educația universitară medicală deosebit de complicată”, s-a adresat Iohannis celor prezenți la ceremonie.

De asemenea, a vorbit de recunoștința datorată celor care activează în domeniul Sănătății. “Vă cerem multe în această perioadă și poate nu v-am arătat mereu - ca societate - recunoștința pe care o meritați, dar sunteți indispensabili viitorului acestei națiuni”, a afirmat Iohannis.

În contextul pandemiei, a spus el, au fost conștientizate nevoile din sistemul medical național.

“Medicina a fost, în mod evident, în prima linie de combatere a efectelor acestei teribile epidemii. Cu toții am conștientizat importanța rolului pe care îl poate juca medicul de familie în dialogul constant și corecta informare a pacienților, nevoia de a dezvolta telemedicina și de a debirocratiza procedurile, dar și rolul pe care îl au asistența medicală și medicina de laborator”, a afirmat șeful statului. (AGERPRES)

Lasă un comentariu