ȘTAFETA VETERANILOR AJUNGE ÎN GARNIZOANA TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Duminică, 10 octombrie, în jurul orei 13.30, Ștafeta Veteranilor de pe traseul galben va ajunge în Garnizoana Târgu-Mureș, în Cimitirul Eroilor Români de pe strada Gheorghe Marinescu.

Ștafeta Veteranilor, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, este o manifestare marca Invictus România și se dorește a fi o punte de legătură între militari și societatea civilă, uniți fiind de dragostea de țară și de respectul pentru veteranii și eroii de ieri și de azi ai României.

Acest eveniment sportiv presupune purtarea unei ștafete a cărei culoare coincide cu unul dintre cele trei trasee - albastru, galben, roșu, trasee ce însumează 57 de localități importante și care străbat toate județele României, cu o lungime de peste 3.800 de km. Sunt invitați să participe alergători și cicliști, amatori sau profesioniști, civili și militari, singura condiție fiind ca, în permanență, cel puțin doi participanți să se afle în alergare, ducând, în acest mod, ștafeta mai aproape de destinație.

Startul Ștafetei galbene va avea loc în 9 octombrie, în municipiul Făgăraș, și va străbate 18 localități: Cincu - Sighișoara - Târgu-Mureș - Odorheiul Secuiesc - Miercurea Ciuc - Sfântu Gheorghe - Brașov - Ploiești - Târgoviște - Ploiești - Curtea de Argeș - Râmnicu Vâlcea - Sibiu - Alba Iulia - Câmpia Turzii - Cluj Napoca - Zalău și Tășnad.

Odată ajunsă la Sighișoara, ea va fi purtată de militari din cadrul Batalionului 72 apărare CBRN ,,Negru Vodă”, care vor fi întâmpinați la Târgu-Mureș, duminică, 10 octombrie, ora 13.30, la Cimitirul Eroilor Români, de militari din cadrul structurilor de forțe pentru operații speciale.

La predarea ștafetei între șefii celor două delegații Sighișoara și Târgu-Mureș, va fi prezent comandantul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, domnul general-maior Dacian-Tiberiu ȘERBAN și se va ține un moment de reculegere în memoria eroilor înhumați în Cimitirul Eroilor Români, se vor aprinde lumânări și se vor depune flori.

Vă invităm la această ceremonie, pentru a întâmpina alergătorii militari și civili, deopotrivă, implicați în acest proiect de suflet.

Ștafeta, formată din voluntari târgumureșeni, va porni din același loc în direcția Odorheiul Secuiesc, pe itinerariul Sângeorgiu de Mureș - Ernei - Dămieni - Eremitu - Săcădat - Sovata - Praid - Corund, luni, 11 octombrie, la ora 6.

În încercarea de a reconstitui, în mod fidel, trei dintre drumurile bătătorite odinioară de vitejii luptători, participanții vor poposi la fiecare monument edificat în memoria străbunilor eroi, care s-au jertfit pentru libertatea și independența patriei.

Punctul final de întâlnire al celor trei ștafete va fi la Carei, ultima glie străbună eliberată de sub ocupația horthystă de către Armata României, la data de 25 octombrie 1944.

Deznodământul acestei lupte simbolice de reîntregire a drapelului național este reprezentat de momentul în care purtătorii celor trei ștafete vor striga la data menționată, într-un singur glas: “SACRIFICIUL IMPUNE RESPECT!”. Evenimentul va avea loc la Ansamblul Monumental “Glorie Ostașului Român”, din Carei, în cadrul ceremoniei militare organizate cu prilejul Zilei Armatei României.

Haide alături de noi! Nimeni și nimic nu ne poate opri să ne iubim țara! Împreună, suntem de neînvins! Go, Invictus!, spunea locotenent-colonel Sergiu-Petru Colceriu, comandant al Comenduirii garnizoanei Târgu-Mureș.

B.B.

Lasă un comentariu