În 2 decembrie 1923 a avut loc, în Tg.Mureș, o frumoasă serbare în legătură cu desvelirea monumentului român. În această zi s-au împlinit cinci ani de zile de când soldatul român și-a pus mai întâi piciorul în acest oraș și a dezlegat lanțurile unei grele robii seculare. Admirația, iubirea și entuziasmul nostru de atunci pentru el era nemărginită, iar de atunci și până azi, această admirație a crescut. Soldatul român care a intrat la 2 decembrie 1918 în Tg.Mureș era numai la începutul unei opere, care ne-a adus România Mare. Luptele prestate la Ciucea, Tisa, și apoi ocuparea Budapestei au deschis armatei române pagini luminoase în istoria poporului român.
Statuia care s-a ridicat la Tg. Mureș nu este numai un clainodiu special al orașului Tg.Mureș, ci este un simbol al recunoștinței unui popor față de acei eroi-mucenici, cari au socotit suferințele morale a unui neam și au înfruntat toate neajunsurile unei soarte vitrege.
Iată motivul pentru care noi, cei ce am asistat la această solemnă sărbătoare și am gustat deliciul pe care l-a procurat ca oricărui suflet românesc, trebuie să fim recunoscători acelor cetățeni din orașul Tg.Mureș, cari, în termen de 9 luni de zile, au reușit să adune fondurile necesare acestui monument, și mai vârtos, să înfrunte uneltirile compatrioților lor, cari le-au pus toate piedicile posibile și imposibile pentru a zădărnici ridicarea acestui simbol de recunoștință națională. Acești monștri, deprinși a suprima în noi orice manifestare a sufletului românesc, se pare că și-au recâștigat îndrăzneala și voiesc să ne gâtuie și acasă la noi.
Ar fi bine dacă nu s-ar mai da asculare tuturor intervențiilor și s-ar menaja mai mult osteneala celor harnici. Noi zicem că orașul Tg.Mureș este un oraș românesc, ca orice alt oraș din România întregită și nu putem admite să i se altereze acest caracter.
Serbarea a început la orele 10. a.m. Serviciul religios la dezvelirea acestui monument a fost oficiat de însuși Prea Sfinția Sa, Episcopul Nicolae Ivan al Clujului, iar Guvernul țării a fost reprezentat prin subsecretarul de stat de la Ministerul de Interne, Dl Gheorghe Tătărescu, prim- ministrul României între anii 1934-1937; 1939-1940.
Prea Sfinția Sa, episcopul Nicolae, a rostit următoarea cuvântare: “Domnule Ministru, Domnilor Generali, Onorată Asisență! Popoare cu pretenții de cultură și civilizație cinstesc pe binefăcătorii lor, pe oameni mari, care și-au pus o parte bună din suflet pentru înălțarea lor. Poporul românesc din Valea Mureșului, povățuit de conducătorii săi, s-a crezut dator ca să considere de cel mai mare binefăcător al său pe soldatul român, prin acela care a înfăptuit idealul nostru, visul nostru secular, întregirea neamului în hotarele etnice și a eliberat Ardealul de sub domnia străinului. Nu este o demonstrație ce facem azi, ci împlinirea unei datorii sfinte, pe care o avem față de viteazul fără pereche, care a fost ostașul român în războiul pentru unitatea națională. El a lăsat soție și copii, mamă și surori, ca să țină piept de oțel în ploaia gloanțelor dușmanului pentru recâștigarea pământului și gliei strămoșești ocupată de străini, cărora le-a fost slugă și iobag. El a înfrânt trufia germanului cotropitor și îngânfat și la picioarele lui a căzut vulturul blăstămat cu două capete «stema Austriei».
El a deschis granițele cari ne despărțeau de mii de ani, ca să nu putem fi una, frate cu frate. El a răzbunat pe mucenicii neamului «Horea, Cloșca și Crișan», frânți în roata de la Alba Iulia, și pe regele munților Avram Iancu, care și-a pierdut mințile văzând cum s-a răsplătit poporul român pentru credința cătră Tronul Habsburgilor. El a trecut Tisa într-un elan de însuflețire și nu s-a oprit până la Budapesta, ca să așeze tricolorul român pe zidurile unei cetăți, de unde pornea drumul spre desnaționalizare și nimicirea noastră națională și culturală.
În fața lui plecăm genunchele și capul și nu vom uita niciodată că brațul lui tare și vânjos, sufletul lui mare și creștin, inima lui curată ca aurul ne-au hărăzit zilele frumoase care le trăim.
Acestea sunt momentele praznicului zilei de azi, la care ne-am adunat de la Vlădică până la opincă, cei ce simțim românește, cei ce credem în viitorul neamului și cei ce ținem să avem un cuvânt de laudă pentru vitejia soldatului român, pe care îl reprezintă chipul turnat în bronz. Lui îi încredințăm să fie santinelă neadormită, ca să nu se miște nici un petec de locșor câștigat cu sângele și viața celor 800.000 tovarăși de luptă. Acest loc de onoare Ți-să cuvine ție până ce va trăi pe acest pământ soldat cu lacrimi și cu sânge românesc. Fii ca și în trecut credincios Marelui vostru Căpitan și Domn Ferdinand I și întregii Sale Case Domnitoare, atât de scumpă poporului nostru.
Binecuvântarea Bisericii drept măritoare, a venit să Ți se închine Ție și a ridicat rugăciuni la Tronul ceresc, ca acest monument să stea neclintit în vecii vecilor, ca simbol al vredniciei soldatului român, inspirând încredere nouă și respect celor ce nu se pot împăca cu gândul că acest colț de pământ nu este și nu poate fi decât pământ românesc. Am uitat toate săgețile veninoase din trecut, garantăm liniște, cultură și siguranță celor de alte limbi și lege, dar vrem să se știe că suntem contrari ai privileghiilor și ținem la egalitate pentru toți. Atunci putem fi frați adevărați și cetățeni ai celei mai binecuvântate țări de pe fața pământului”.
Au mai vorbit domnii:Tătărăscu, Generalul Anton Gherescu, cel dintâi comandant român intrat în Târgul Mureș, iar domnul general Șerbescu a vorbit în numele comitetului de inițiativă, a predat statuia în grija primăriei. În numele primăriei a vorbit harnicul primar Dr. Emil Dandea, în numele studențimii, studentul Rusu, iar în numele țărănimii a vorbit un țăran a cărui nume ne-a scăpat. Toți oratorii au fost viu aplaudați de mulțime, pentru că vorbeau din sufletul tuturor celor prezenți.
După terminarea vorbirilor a urmat defilarea școlilor și a trupelor și în urmă s-a servit un banchet în sala de oglinzi a Palatului cultural.
Prea Sfinția Sa, Domnul Episcop a luat și de astă dată un contact mai intim cu credincioșii săi. Sosind în preziua sărbătorii, Sâmbătă, la Tg.Mureș, a asistat la slujba vecerniei în cadrul căreia a ținut o vorbire foarte frumoasă în fața unui mare număr de credincioși, care s-au grăbit să vadă și să-l salute pe arhiereul neobosit. După slujba vecerniei au avut loc la casa protopresbiterală recepțiile, la care au participat toate autoritățile bisericești, militare și civile din oraș.
După recepții, comitetul parohial întrunit în ședință, în prezența Prea Sfinției Sale, a dezbătut chestiunea zidirii bisericii parohiale din Tg.Mureș. S-a hotărât să se ieie toate dispozițiile pentru augmentarea fondului de zidire și s-a ales o comisiune de construcție mai restrânsă din sânul comitetului pentru îndeplinirea lucrărilor. Planurile pentru această biserică, Catedrala Ortodoxă de astăzi, se supun acuma opiniunii experților tehnici, și sperăm că în scurtă vreme se va așeza piatra fundamentală.
Prea Sfinția Sa a mai vizitat, cu ocaziunea petrecerii sale în Tg.Mureș, liceul militar, școala normală de băieți, școala comercială superioară de comerț, liceul de fete și alte instituții. Peste tot se constată un mare spor în munca de consolidare a culturii naționale. Prea Sfinția Sa a dat îndrumări naționale, morale și practice tinerilor odrasle, iar fiii săi sufletești i-au răspuns cu frumoase ovațiuni.
Serbarea a reușit deplin. Dovadă că cei competenți și-au făcut datoria. Ea n-a fost o simplă sărbătoare trecătoare, cu tresăltări de o clipă, ci a lăsat urme nepieritoare. Toți cei ce vor trece, ca mâine și pururea, pe dinaintea imaginei acestui soldat vor împrumuta o clipă din duioșia și entuziasmul care a domnit orașului Tg. Mureș în 2 decembrie. Această imagine va servi celor tari în credință mângâierea izbânzii definitive, iar celor șovăielnici le va da tăria necesară vremilor grele prin care trecem.
Prin eternizarea memoriei Soldatului Român s-a inaugurat o operă de construcție sufletească în acest oraș și noi am dori ca aceste momente egal de scumpe și de prețuite de toți fiii acestui neam să aibă darul de a aduce înfrățirea deplină între frații de același sânge.
În special Români din Tg.Mureș au nevoie de o biserică corespunzătoare situațiunii în care ne aflăm. Dorim ca al doilea monument românesc care se va ridica în inima acestui oraș să fie această Biserică, ca o răsplată vrednică a ajutorului mare dumnezeiesc, care ne-a ajutat să ajungem zilele de azi și ca o dreaptă răsplată a stăruințelor grele ale atâtor umili mucenici ai neamului și bisericii, care și-au consumat spiritul în modesta bisericuță de lemn.
Să ne întindem mâinile, să ne deschidem sufletul și să ieșim din umbra umilințelor, la lumină!
SAVA VASILE, consilier eparhial (articol publicat în ,,Renașterea”, 9 decembrie 1923, nr. 14, p.2-4) și pus la dispoziție prin bunăvoința dnei MIHU Elena.
