ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 6-7 octombrie, pompierii mureșeni au fost solicitați la 53 de intervenții, din care - două accidente rutiere, trei alte situații de urgență și 48 de intervenții SMURD. Dintre ele amintim:

Accidente rutiere:

- Miercuri, 6 octombrie, în jurul orei 10.00, accident rutier produs la intrare în localitatea Țigmandru dinspre localitatea Bălăușeri. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. A fost vorba despre un accident produs între două autoturisme, fără victime încarcerate. În urma impactului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, acestea fiind acordate de către echipajele de pe ambulanțele SMURD, victimele refuzând transportul la spital. Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Pe toată durata intervenției, s-a circulat alternativ pe un singur sens de mers.

- Ieri, 7 octombrie, accident rutier produs pe raza localității Ogra. Din primele informații este vorba despre un accident produs între un camion și un autoturism. S-au deplasat la locul solicitat pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș. În urma impactului, o persoană de sex masculin, de aproximativ 30 de ani, a fost găsit în afara autoturismului. Din nefericire, aceasta a suferit leziuni incompatibile cu viața. Medicul aflat la fața locului a declarat decesul victimei. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

Lasă un comentariu