Se gândește luna un timp deasupra mării
C-o față înspre zi și alta către noapte
Și stă așa încremenită-n coate
Privind albită soarele din geana zării.
Faleza se-alungește cu umbre peste ape
Tivite de-o lumină păstrând culoarea mierii,
Planează pescărușii spre tihna înserării,
Cuminți valuri se-ngână pe plaja de aproape.
Răcoarea se-nfășoară de stânci, în iarba sură,
Purtând miros de alge pătruns de gustul sării,
Septembrie-nserează aici la malul mării
Să îi dedice toamnei știuta uvertură.
DORIAN MARCOCI
