GABRIEL SEBASTIAN TONCEAN, DISTINS CU “PREMIUL DE EXCELENȚĂ – CONDUCĂTORUL ANULUI 2021”

Distribuie pe:

“FERICIREA FAMILIEI ESTE CADOUL CEL MAI MARE PE CARE NI-L PUTEM FACE!”               

- Încep convorbirea noastră prin a mărturisi că sunt sedentar prin excelență, calitate în care vreau să fac puțin și pe avocatul diavolului. Deci, de ce sport, de ce activitate fizică?

- Organizația Mondială a Sănătății definește activitatea fizică sau sportul ca fiind orice mișcare a corpului ce necesită consum energetic - inclusiv activitatea produsă în timpul mersului, jocului, efectuarea treburilor casnice, călătoriile și activitățile recreative...

- Deci sunt și eu precum monsieur Jourdain, a lui Moliere, care făcea proză fără să o știe, doar că eu fac sport...

- Desigur, orice mișcare e bună, există chiar și recomandări minimale, privind activitatea fizică, de pildă, în timp ce copiii și adolescenții de 5-17 ani trebuie să efectueze cel puțin 60 de minute de activitate fizică, moderată spre intensă, zilnic, tinerii de peste 18 ani și adulții trebuie să efectueze cel puțin 150 de minute de activitate fizică aerobică moderată, săptămânal, sau cel puțin 75 de minute exerciții aerobice de intensitate crescută săptămânal.

- Nu numai că faceți sport, dar vă ocupați și cu manageriatul sportului, calitate care, recent, va fost recunoscută printr-un premiu național...

- Ca președintele al Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), m-am numărat printre laureații Galei Performanței și a Excelenței 2021, alături de personalități marcante din diferite domenii, fiind distins cu “PREMIUL DE EXCELENȚĂ - CONDUCĂTORUL ANULUI 2021” pentru rezultatele obținute și contribuția adusă sportului românesc. Premiul constituie o recunoaștere a eforturilor mele permanente de promovare a sportului, și mai ales a culturismului și fitness-ului. A fost o onoare să fiu nominalizat și premiat în cadrul acestui eveniment prestigios, alături de alte personalități, precum Helmuth Duckadam, Andreea Marin, Cătălin Botezatu, Ana Maria Prodan Reghencampf, Aurelian Temișan, Elisabeta Lipă. Recunoașterea meritelor mele este un semn că mă aflu pe drumul cel bun și că munca mea a dat roade. Este o distincție care mă onorează și pe care o dedic tuturor colegilor mei din cadrul Federației Române de Culturism și Fitness și tuturor colaboratorilor, care m-au ajutat să promovez sportul românesc.

- Vă mai fac o mărturisire, nu prea știu ce este cu această Gală a Performanței și Excelenței...

- “Gala Performanței și Excelenței” este o manifestare care are deja o tradiție de 11 ani și aduce în atenția publicului valoarea și modelul social, cu o nouă ediție din toamna aceasta. Manifestarea este dedicată promovării și recunoașterii personalităților care au dobândit un renume, în diverse domenii și care s-au remarcat prin proiectele și activitățile lor deosebite. Gala este un concept al fostei campioane de tenis de câmp, și actualmente realizatoare TV, din Brașov, Adela Diaconu. Printre laureații Galei Performanței și Excelenței se află personalități de legendă din toate ramurile vieții sportive, culturale și sociale din România: Florin Piersic, Ilie Năstase, Simona Halep, Mihai Leu, Gabi Balint, Paula Seling, Delia, Răzvan și Dani, Inna, Monica Anghel, Marcel Pavel, Nico, Voltaj, Cove, Loredana, Corina Chiriac, Mirel Rădoi, Andreea Esca, Ianis Hagi, Camelia Potec, Doina Melinte, Cătălin Măruță, Sore, Anda Adam, Antonia, Monica Iagăr, Ilinca Vandici, Octavian Bellu, Trupa Andre, Marian Drăgulescu, Alina Eremia, Andreea Bănică și mulți alții. Cea de a XI-a ediție s-a desfășurat, fără public, la Casa Vlăsia din Snagov, pe 8 octombrie 2021. Din păcate, din motive personale, eu nu am putut lua parte la acest fastuos eveniment...

- Dar ați fost prezent la Cupa Europeană de Culturism și Fitness, de la Sibiu...

- Acolo, da! România a fost gazdă, în premieră, a Cupei Europene la Culturism și Fitness. A fost un adevărat maraton, desfășurat în perioada 9-12 septembrie, cu foarte mulți participanți, sportivi bine pregătiți cu o formă desăvârșită. Remarc calitatea organizării acestui eveniment și aduc mulțumiri în special domnului Marius Mazilu, care ne-a primit cu căldură la Sibiu și a coordonat totul, meticulos. Cupa Europeană, organizată în premieră de Federația Română de Culturism și Fitness, a fost un real succes, atât datorită organizării ireproșabile, cât și a rezultatelor excepționale obținute de sportivii români. La Cupa Europeană, sportivii români au obținut 51 de medalii, din care 17 de aur, 18 de argint și 16 de bronz. Competiția s-a desfășurat sub auspiciile Federației Internaționale de Culturism și Fitness (IFBB) și a președintelui IFBB, dr. Rafael Santonja, care nu a putut fi prezent, dar a fost cu sufletul alături de marea familie a FRCF. Tot la Sibiu au avut loc și Campionatele Naționale de Culturism și Fitness, la care s-au înscris peste 600 de sportivi legitimați la cluburile FRCF, alături de cei 80 de sportivi români înscriși La Cupa Europeană.

- Sunteți un om ocupat cu o familie minunată. Cum se împacă business-ul, sportul, obligațiile politice cu familia?

- Vă fac și eu o mărturisire. Nu numai că se împacă toate, dar familia a fost, este și va fi, pentru mine, oaza de liniște și pace, locul unde îmi încarc bateriile și îmi trăiesc cele mai mari și adevărate bucurii. “Cea mai bună relație este cea în care iubirea reciprocă depășește nevoia fiecăruia” spune undeva Dalai Lama și noi încercăm, în familia Toncean, să dovedim că are perfectă dreptate! Nu este întotdeauna ușor, mai ales că, din vară, ne-am făcut mai mulți, cu o minunată fetiță, Amelia Raisa. Cu toții, Maura, Eric Sebastian, Amelia și soția Simona, credem că fericirea familiei este cadoul cel mai mare pe care ni-l putem face.

- Pare că Maura vă calcă pe urme. Pe urmele sportive, vreau să zic...

- Știu și eu?! Mă bucur nespus că fiica mea, Maura, a obținut locul I la concursul național de dans sportiv “Cupa Sătmarului”. Meritul este deopotrivă al antrenorilor și al cadrelor didactice, cărora le mulțumesc! Despre ceilalți, ce să vă spun, poate că-mi vor lua urma, dacă cresc mai mărișori...

- Un cuvânt de final...

- Să nu vă fie frică când greșiți! Eșecul nu este o piedică în calea succesului, ci doar cel mai bun profesor pentru învingători. Atunci când voința este unită cu răbdarea, învingem întotdeauna!

CORNEL GROZA

Lasă un comentariu