SOLDATUL, MUZICIANUL ȘI... EMINESCU

* “Sufletul lumii este eu. Fără eu nu există timp, nu există spațiu, nu există Dumnezeu, fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântec, ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu”.

“Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică”.

“Cine neagă pe Dumnezeu neagă ordinea morală a Universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut, fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ - căci degenerează fizic și degenerează moralicește”.

Mihai Eminescu (1850-1889), poet nepereche, prozator, jurnalist. Este socotit de critica literară drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

***

* “Religia mea este muzica și muzica este religia mea. Nu sunt superstițios, dar cred cu ardoare în Dumnezeu. Sunt un mistic. Cel care crede ca mine acumulează puteri necunoscute. Există corelații strânse între rugăciune și onestitatea cugetului.

George Enescu (1881-1955), compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român.

***

*”În războiul din 1916, în Dobrogea, pe lângă multe lipsuri ce le îndurau soldații, se ivi și o boală, care îi decima. Soldații răbdau fără cuvânt de protestare, ba mai și ziceau: «Dumnezeu ne trimite aceste nenorociri, și cu drept cuvânt, multe sunt păcatele noastre». Un soldat, care primise mai multe răni grave, nu înceta a se ruga din cartea sa de rugăciune și când preotul se apropie de dânsul și-l întrebă că ce-l mângâie, acesta îi răspunse: “Mă asemăn cu Acela (Iisus Hristos) care a suferit atâtea pentru noi și pentru mine. Mă bucur că nu peste mult Se va îndura să mă cheme la El în Împărăția Tatălui Ceresc”.

Fraților creștini! Oricine rabdă cu bărbăție creștinească durerile asemenea lui Hristos Domnul nostru, “acela care își pune în El nădejdea, se curățește (ca fierul în foc) pe sine, așa cum Domnul curat este” (I, Ioan 3, 2-3).

***

P.S Matei, cap. 22, vers. 17-21. “Fariseii l-au întrebat pe Iisus: Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? Iar Iisus cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce mă ispitiți fățarnicilor? Arătați-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta și inscripția de pe el? Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Dați, deci, Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.

PĂRINTELE ILIE

Lasă un comentariu