ȘTIRI DIN ȚARĂ ȘI DIN JUDEȚ

Distribuie pe:

* România cere ajutor internațional pentru tratarea cazurilor grave de Covid-19

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat în ședința de luni, 11 octombrie, aprobarea solicitării de asistență internațională (concentratoare de oxigen și medicamentul Tocilizumab) pentru tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID -19, prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC - Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

* Măsuri extreme pentru personalul medical

Potrivit unui Ordin elaborat la începutul acestei săptămâni de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), managerii spitalelor pot dispune întreruperea concediilor de odihnă aflate în derulare, precum și încetarea acordării de noi concedii de odihnă, fără plată, de studii și pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile, în funcție de “nevoile operaționale” impuse de contextul pandemic.

* Avertisment “Problemele pe care le avem acum sunt datorate unei transmisii comunitare masive”

Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate publică la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că este îngrijorat de rapiditatea cu care se transmite COVID-19 în țara noastră: “În al 12-lea ceas, ar trebui insistat cu vaccinarea și impuse restricții masive de mișcare la nivel național, pentru că nu avem probleme doar într-o anumită regiune. Lăsat liber pentru vaccinți cu verificări intense din partea poliției. Toată Poliția trebuie mobilizată, să verifice și să legitimeze certificatul verde. În rest, absolut tot să fie resticționat la minim, pentru că problemele pe care le avem acum sunt datorate unei transmisii comunitare masive.”

* O nouă campanie de vaccinare la UMFST Târgu-Mureș

În perioada 8 - 10 octombrie, la UMFST s-a desfășurat o nouă campanie de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, adresată personalului didactic, auxiliar, nedidactic și studenților care au optat pentru administrarea dozei a treia, informează rectorul Universității, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei: “Suntem din nou parte a efortului pe care întregul personal medical îl face în lupta cu actuala pandemie. Le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în acest efort”.

În total, în cele 3 zile s-au vaccinat 1.495 de persoane cu vaccin Pfizer si 10 persoane cu vaccin Moderna.

* Se majorează bursele elevilor

Guvernul României a decis majorarea sumelor care sprijină elevii aflați în situații vulnerabile, în special pe cei din zone defavorizate, informează prefectul județului, Mara Togănel.

Bursele de performanță cresc de 5 ori, de la 100 lei la 500 lei pentru un elev. Bursele de merit se dublează, de la 100 lei la 200 lei. Totodată, bursele de studiu au înregistrat o creștere de 50% de la 100 la 150 lei, iar bursele de ajutor social au fost dublate de la 100 la 200 de lei.

Măsurile se vor aplica începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022, de la 10 ianuarie, precizează prefectul.

* La Primăria Târgu-Mureș - Taxele și impozitele se pot achita prin SelfPay

Începând de luni, 11 octombrie, taxele și impozitele locale se pot plăti prin SelfPay, adică prin stații de plată de tip casierie self-service - un sistem care permite persoanelor din toate categoriile să-și efectueze plățile, simplu, ușor și în siguranță, prin scanarea unui cod de bare sau prin introducerea manuală a datelor. Pe raza municipiului Târgu-Mureș sunt deja amplasate 27 de astfel de stații, iar la solicitarea Primăriei, operatorul a mai amplasat încă 2 aparate în incinta clădirii Primăriei (Piața Victoriei nr. 3), respectiv Serviciul local de Evidența Persoanelor Târgu-Mureș (strada Călărașilor nr. 26-28).

Potrivit reprezentanților municipalității, beneficiile plății prin stațiile Selfpay constau în evitarea interacționării cu alte persoane, a statului la coadă și a drumurilor de la un ghișeu la altul pentru efectuarea plăților.

* Curățenia generală începe, dar ce se întâmplă cu frunzele de pe arbori?

Este îmbucurător faptul că Primăria Târgu-Mureș a decis declanșarea unei ample acțiuni de curățenie la nivelul întregului oraș. Ceea ce ni se pare nepotrivit este faptul că ea începe prea devreme, întrucât arborii încă nu și-au deșertat frunzele, acestea fiind de fapt principalul obiectiv al curățeniei. Adunăm de toate: obiecte de uz casnic și gospodăresc, cartoane, sticle, deșeuri, crengi etc., dar cum rămânem cu frunzele încă verzi pe copaci, care, după cum se vede, nu și-au corelat “căderea” cu programul de curățenie întocmit. Și acolo unde pe “jos multă frunză va rămâne, curățenie nu mai e!”

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu