Această recentă carte publicată la Editura Humanitas de către PS Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București, este dedicată “doctorilor și tuturor acelora care, în timpul epidemiei, au îmbogățit lumea prin omenia și devotamentul lor”. Autorul, infectat cu virusul care a pus sub semnul crizei fragila existență a ființei umane, găsește citatul biblic cel mai adecvat perioadei prin care întreaga omenire trece în ultimii doi ani: “Din doi care vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa; din două care vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa” (Matei 24, 40-41). Perioada pandemică dă, pe deplin, sensul acestui citat, prin dramatismul nemaiîntâlnit al suferinței și al morții apărute, într-un timp scurt, la nivel mondial, când normalitatea ia un curs dezastruos, fără a mai ține cont de toate mijloacele prin care fiecare persoană încearcă să își asigure o viață normală, echilibrată, ferită de pericole. În această perioadă, autorul, internat în spital, în stare gravă, recurgea, pentru găsirea calmului, la o “rugăciune de tranșee”, străduindu-se să își ducă “minuscula așchie din Cruce” care îi fusese hărăzită.
Încercarea grea prin care a trecut PS Mihai îi oferă, însă, oportunitatea de a face o atentă și profundă trecere în revistă a valorilor esențiale ale vieții, privite prin lumina credinței, credință lămurită în focul suferinței, în suferința aflată sub iminența trecerii, în orice moment, dincolo de pragul dintre cele două vieți.
Amenințarea pandemiei a lăsat lumea “fără vestă de salvare”, iar grelele încercări la care ea a fost supusă au scos la lumină brutalitatea caracterelor semenilor noștri, împiedicarea trăirii senine a vieții, toate arătând nivelul sufletesc la care se situează generația noastră. Ne transpunem nevoia de siguranță în bunuri și averi materiale, acumularea devine un țel, or, Fiul lui Dumnezeu ne invită pe toți la detașarea față de grijile vieții, la încrederea în Providența divină, în protecția Cerului, indiferent de mersul vremurilor. “Adevărata aventură” a vieții este să ne străduim să ne asemănăm cu Isus, căci învățătura Lui nu este o listă de interdicții, ci de jaloane în viață, iar El este Părintele iubitor al tuturor. Calea este simplă: hrănirea cu cuvântul Evangheliei și împăcarea prin spovadă și împărtășire.
Suferința personală i-a fost, mereu, o ocazie de a rememora jertfa episcopilor martiri, la modelul cărora face adeseori apel, căci aceștia “lăsaseră posterității un tezaur mult mai profund decât o justificată revanșă a istoriei”, au descoperit că “a ierta și a face binele... sunt actele suzeranității noastre cu care ne-a investit Domnul”.
Frica de moarte, instinctul de conservare sunt firesc înscrise în fiecare dintre noi, sunt o reacție naturală, însă, consideră autorul, a trece Dincolo sub imperiul disperării sau cu o atitudine senină țin de “simplul efort de voință al omului”, deținător al tezaurului urmării pașilor lui Hristos. Dar, mai constată că în timpul epidemiei de Coronavirus, deseori, s-a dat întâietate siguranței materiale, în detrimentul credinței și se întreabă dacă, din cauza fricii de îmbolnăvire, nu cumva a devenit sănătatea corporală “singurul ideal după care omul și societatea tânjesc”. Răbdarea și încrederea în Domnul ne vindecă. Trebuie doar ca, prin actul smereniei, să lăsăm rezolvarea problemelor vieții noastre în seama Lui, eliberându-ne de “iluzia propriilor forțe, certitudini și capacități”, în strădania de a ne regiza singuri viața, uitând de rostul prezenței Lui în viața noastră. Pandemia a adus cu ea despărțirea, izolarea, dar ne-a îngăduit să apreciem valoarea neprețuită a ființei noastre și, în vremea sărbătorii nașterii Pruncului Isus, ne-a adus șansa apariției primului vaccin anti-virus, ne-a arătat lumina de la capătul tunelului.
PS Mihai, păstor al sufletelor, îl îndeamnă pe cititor ca, atunci “când cursul vieții nu mai depinde de noi, de destoinicie sau abilitate, necazurile ne oferă șansa să regăsim omenia și, implicit, perspectivele nebănuite ale viitorului. Binele, nu răul (!), se cuvine să ne găsească gata de a-l recunoaște, ca să-l facem să rodească.”
Între un cuvânt înainte, urmat de treisprezece titluri și încheind cu un epilog, cartea cuprinde scurte, dar profunde și valoroase meditații prilejuite de trăirile și angoasele cauzate de suferința produsă de infectarea cu virusul pandemic, de răspunsul la întrebarea obsesivă “Unde este credința ta?”. Memorabile ultimele rânduri, în care autorul ne îndeamnă să lăsăm viitorul în mâna Domnului și ne asigură că nu numai răul, dar mai ales Binele se cuvine să ne afle pregătiți.Cartea oferă o lectură provocatoare, clarificatoare sub multe aspecte ale vieții și ale încercărilor ei, un veritabil vademecum întăritor pentru cel aflat în vremuri de suferință și primejdii.
VALER POL-VĂRZARU
