Aceasta s-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit pe vremea despărţirii Bisericii de la Roma de Biserica Ortodoxă Sobornicească, în anul 1054.
A fost crescută de părinţii ei în teama de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai deosebit cu rugăciunea, postul şi milostenia. Nu odată s-a dezbrăcat de hainele sale cele bune şi le-a dat săracilor, îmbrăcând hainele proaste ale acestora, ceea ce i-a adus mustrarea şi uneori bătaia din partea părinţilor.
După moartea părinţilor, şi-a împărţit toată averea săracilor şi dorea să se retragă undeva în pustie, mai ales după ce a auzit în Biserică la sfintele slujbe cuvintele: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). A mai avut un frate care a ajuns episcop la Madita. S-a retras la o mănăstire de fecioare lângă Constantinopol, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahilor.
A trecut prin foarte multe ispite, dar pe toate le-a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu, precum David pe Goliat, ferindu-şi sufletul şi trupul de păcat şi de necurăţie şi făcându-se mireasă lui Hristos. După un timp, îngerul Domnului i-a spus în vis: “Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”. A venit şi a intrat în Biserica Vlahernii, a Născătoarei de Dumnezeu, unde a dat laudă lui Dumnezeu şi i-a ajutat să slujească cu credinţă. Apoi a plecat la locurile sfinte de la Ierusalim să se închine locurilor Patimilor Domnului. La vârsta de 25 de ani s-a întors în satul Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, iar la vârsta de 27 de ani şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos cel viu, iar trupul ei a fost înmormântat lângă Biserică.
După foarte mulţi ani, moaştele ei au fost descoperite prin diferite minuni petrecute. Împăratul Asan al românilor şi bulgarilor, a adus Sfintele moaşte la Târnovo, apoi la Belgrad pe vremea sultanului Selim al II-lea, şi în sfârşit au fost aduse la Constantinopol, în Biserica Patriarhiei. La 14 octombrie 1641, Voievodul Vasile Lupu le-a adus la Mănăstirea Trei Ierarhi. Astăzi, ele sunt aşezate în Biserica Sfintei Mitropolii, unde sute de mii de credincioşi pelerini se duc să se închine în timpul anului, dar mai dosebit de 14 octombrie. Foarte multe Biserici şi Mănăstiri au hramul Cuvioasei Paraschiva, precum mii de credincioşi îi poartă numele în semn de recunoştinţă şi respect, conform cu cuvintele psalmistului David: “Minunat este Domnul întru sfinţii Săi” (Psalm 67, 36).
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toate răutăţile şi ne întăreşte cu Duhul Tău stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie, să slăvim numele Tău în veci. Amin.
“LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI” acelora care s-au învrednicit a purta numele cuvioasei Parascheva , cu toate diminutivele ce rezultă de aici.
PĂRINTELE ILIE
