Din nou, Biserica Ortodoxă Română a fost atacată mișelește de indivizi cu mintea rătăcită, fără o documentare cinstită, la vedere. S-au adus acuzații grave Patriarhului, clerului ortodox, s-a contestat construirea unui sfânt lăcaș, Catedrala Neamului, închinat divinității, în semn de mulțumire pentru toate binefacerile făcute asupra românilor. Neomarxiștii, aflați sub solda unor interese ostile României, prin atacul la adresa Prea Fericitului Patriarh Daniel, au dat dovadă că habar nu au despre rânduielile din Biserica Ortodoxă, Romano-Catolică sau Greco-catolică, faptul că ierarhii acestor biserici au depus votul monahal, că, în primul rând, sunt călugări, iar prin regulile monahale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare, un monah, atunci când ia hotărârea să se călugărească, în primul rând este obligat să respecte sfaturile evanghelice. Spre deosebire de porunci, care sunt obligatorii pentru orice creștin, fără deosebire, sfaturile evanghelice sunt lăsate la latitudinea și posibilitatea fiecăruia. Ele nu sunt cerute tuturor, fiindcă sunt mai greu de îndeplinit. “Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora este dată” (Matei 19,11), spune Mântuitorul Hristos. Sfaturile evanghelice sunt trei: sărăcia de bună voie, castitatea sau fecioria și supunerea față de un conducător duhovnicesc. Pentru îndeplinirea acestor sfaturi evanghelice, cei ce îmbrățișează viața monahală se leagă cu jurământ. Am specificat că toți ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au îmbrățișat viața monahală, fiind închinoviați la diferite mănăstiri, unde au depus jurământul de a viețui prin sărăcie de bunăvoie, adică toată averea lor este a Bisericii. Mântuitorul spune: “Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19,24). Cei care doresc să se desăvârșească, Mântuitorul le recomandă, la fel cum i-a spus tânărului bogat: “Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea vino și urmează-Mi” ( Matei,19-21). Denigratorii Prea Fericitului Patriarh Daniel nu cunosc că nu are aici, pe pământ, nicio avere, că toată averea Prea Fericirii Sale este a Bisericii, a celor săraci și în nevoi și că sărăcia de bunăvoie nu înseamnă lene, ci înlăturarea lăcomiei de avere. Împlinirea acestui sfat îndulcește lupta pentru existență și face ca mulți oameni lipsiți de bunuri materiale sau în nevoi sufletești să găsească sprijin și alinare de la cei ce se leapădă de bunăvoie de avere.
Ce înseamnă castitatea sau fecioria? Dumnezeu a rânduit căsătoria chiar la facerea lumii, pentru înmulțirea și dăinuirea neamului omenesc, iar creștinismul a ridicat-o la treaptă de Sfântă taină, fiind o rânduire firească și morală pentru orice om. Pentru cel ce-și alege viața în rugăciune sau se pune în slujba milosteniei obștești, răspândirii creștinismului, căsătoria, cu grijile și greutățile ei, ar fi o piedică de care monahul s-ar putea lipsi, spre a se putea închina cu totul chemării pe care și-a ales-o. Nu oricine poate urma acest sfat. Folosul moral al fecioriei îl arată Sfântul Apostol Pavel, care zice: “Eu vreau ca voi să fiți fără de grijă Cel necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă femeii” (I Cor.7,32-33). Cei ce îmbrățișează viața monahală se leagă cu jurământul fecioriei pentru toată viața, un jurământ foarte greu în viața noastră.
Supunerea față de un conducător duhovnicesc este al treilea sfat. Voința omului fiind din fire slabă și pentru a nu aluneca spre păcat, credinciosul dornic să ajungă mai sigur la desăvârșire este îndemnat să renunțe la voința proprie și să asculte fără șovăire de un îndrumător duhovnicesc, care este în măsură să conducă sufletele, datorită experienței și sporirii lui în viața moral-spirituală. Acest sfat este cuprins în cuvintele Mântuitorului: “Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Ascultarea de un îndrumător duhovnicesc nu este o înjosire, precum socotesc neomarxiștii, ci, dimpotrivă, o adevărată înălțare. Mărturisesc că am încercat viața monahală în tinerețe, după un eșec la Facultatea de Farmacie din Iași, dar n-am reușit să stau mai mut de două săptămâni, la Mănăstirea Bistrița Neamț.
Mai există un aspect neglijat de cei care au atacat Biserica pe motivul că statul îi acordă un sprijin financiar. Vreau doar să amintesc un aspect oarecum jenant, faptul că în marea majoritate a satelor românești, populația este îmbătrânită, iar un preot cu familie, soție și copii cu greu reușește să supraviețuiască într-o localitate izolată sau chiar lângă un oraș, că preotul, mai ales soțiile și copiii, au nevoie de condiții de viață decente. Sunt preoți tineri, care n-au reușit să-și asigure salariul de luni de zile. Într-un sat în care cadrele didactice fac naveta, medicul vine când poate, preotul este obligat să locuiască în Parohie, fiindcă, mai ales vârstnicii, au nevoie de îngrijire duhovnicească. Nu doresc să comentez acest aspect, fiind mai delicat, iar preoția nu este o meserie, ci, în primul rând, jertfire. La întrebarea ce face Biserica cu banii, amintesc celor plătiți să distrugă credința în Dumnezeu, că, după “revoluție”, toate bisericile s-au implicat în problemele sociale ale credincioșilor. Faptele de milostenie și ocrotirea celor în nevoi le întâlnim în așezămintele sociale de pe lângă mănăstiri, în spitale, penitenciare și orfelinate, în cantine sociale. Numai în județul Mureș, Biserica Ortodoxă deține cantina pentru nevoiași, la Târgu-Mureș, așezământ social la Sighișoara pentru oamenii străzii, Casa Maria pentru ocrotirea copiilor, la Reghin, la Sânger, Casele familiale de la Sâncraiu de Mureș. În plus, se acordă ajutoare pentru căminul de bătrâni și Casa de Copii de la Mănăstirea Dumbrava.
Vreau să vă relatez un episod din implicarea bisericii și a preotului Nicolae Tănase de la Valea Plopului, județul Prahova, unde sunt îngrijiți peste 300 de copii abandonați. Să-mi fie cu iertare că aduc în discuție acest subiect, în care s-au implicat și oameni de bine din județul Mureș. Pe părintele Nicolae Tănase, cel care a înființat la Valea Plopului Asociația Pro Vita, l-am cunoscut la Mănăstirea Recea, unde venise la Părintele vrednic de pomenire, Arhimandrit Ioan Iovan, și la Maica stareță Stavofora Cristina. Mi-a declarat că orice ajutor sub formă de alimente sau bani este binevenit pentru așezământ. Pentru început, am făcut o colectă cu alimente în parohia Chinari și m-am dus cu mașina să văd la fața locului cum trăiesc copiii de acolo. Am rămas impresionat de casele familiale, de personalul angajat și de voluntarii care îngrijeau 300 de copii și persoane în vârstă. Părintele Nicolae m-a rugat să-i fac rost de o vițică din rasa Bălțată românească. Dorința i-a fost îndeplinită de părintele Pomohaci de la Moșuni, care i-a trimis o vacă din rasa Bălțată românească. Am mai fost a doua oră și i-am dus făină, cereale, cartofi, ajutoare de la Ceragrim Ungheni - ing. Ioan Pop, de la ing. Zbârcea Tiberiu, ing. Liviu Timar, dr. ing. Mihai Tomșa, Protopopul Târgu-Mureșului, pr. Olimpiu Zahan le-a trimis ajutoare sub formă de alimente, iar ing. Mândru, directorul Colegiului silvic din Gurghiu, a donat din pepeniera școlii puieți de arbori forestieri. Vreau să spun că toate persoanele și societățile la care am apelat au răspuns afirmativ. După ce m-am pensionat și din considerente medicale, nu am mai ținut legătura cu părintele Nicolae Tănase și îmi doresc să o reiau.
Mai amintesc și faptul că, în spitalele din România, preoții acordă asistență religioasă bolnavilor, la fel și în Penitenciare. În concluzie, Biserica, indiferent de confesiune, este implicată în viața socială a credincioșilor și este ușor a denigra și murdări, dacă tu, agenție de presă, jurnalist, nu ai contribuit cu nimic. Nu să-i ajuți material, dar cel puțin să faci cunoscute actele de filantropie. Să-mi fie cu iertare, dar pe vremea președintelui Nicolae Ceaușescu, un vrednic conducător iubitor de neam și țară, asemenea atacuri la adresa Bisericii Ortodoxe nu erau permise. Astăzi, când România este condusă de politicieni vânduți străinilor, când în numele libertății și ale democrației, tradiția și legea bunului simț sunt nesocotite de niște zevzeci, cu mintea rătăcită, avem nevoie de un conducător, un căpitan iubitor de neam și țară.
VASILE BOTA
