O pânză albă ca un vis
Călătorind pe dunga mării
M-a luat cu sufletul deschis
Și bucuria împăcării.
M-a luat, desprinsul pământean
Și iubitor de zări rodinde
Să-și împlinească din alean
Lăsat pe zare să colinde.
Și răsfățați nori purpurii
Să mi-i apropii ca o haină
În răcoroase seri târzii
Când împrejur miroase-a toamnă.
COLORÂND
Cerul m-a privit cu ochi albaștri
Printre nori de toamnă sidefii,
Gândurile până-atunci pustii
S-au înviorat, subtili maeștri
Colorând semințele din suflet
Ce-așteptau în umbră să-ncolțească
Păpădii în stare să rodească
Colindând apoi fără de preget
Să îmbogățească răbdătoare
Pe acei deschiși spre reverii
Cu ecouri strânse-n poezii
Într-o lume grea de nepăsare.
ARMISTIȚIU
Ce mulți bănuți în jurul meu pe trotuar!
Sunt galbenii de frunze ce-i oferă
Vara sperând să cumpere-o himeră
Prin mituirea lunilor din calendar.
O ploaie scurtă. Aerul e-mprospătat
Cu o căldură blândă, umezită
Și-o ușurare parcă e simțită
Când mă plimbam pe-alei îngândurat.
E toamnă, totuși ziua nu te-apasă,
Din soare arborii au prins lumină
Și o revarsă-n jurul lor deplină
Cu o lucire calmă, mătăsoasă.
Deși ne îndreptăm spre alt solstițiu
În care iarna ne va fi stăpână,
În ziua-aceasta pare să rămână
Vara cu toamna într-un armistițiu.
DORIAN MARCOCI
