Penitenciarul Târgu-Mureș a participat, ieri, 15 octombrie, la o activitate de voluntariat realizată cu zece persoane private de libertate. Acestea au fost implicate în curățarea și igienizarea albiei și a malurilor pârâului Pokloș, acțiune realizată în parteneriat cu Administrația Bazinală Apele Române Mureș, care a pus la dispoziție materialele și echipamentele necesare desfășurării activității.
Voluntariatul devine din ce în ce mai popular, cetățenii alăturându-se instituțiilor, ONG-urilor și inițiativelor cetățenești în lupta lor pentru o natură vie, curată și un mediu înconjurător sănătos, spunea inspector de polițe penitenciară Tatiana Maria MACARIE, funcționar de securitate, purtător de cuvânt, responsabil cu informațiile de interes public la Penitenciarul Târgu-Mureș. Domnia sa adăuga: ,,Considerăm că prin această activitate am contribuit la creșterea sentimentului de responsabilitate față de comunitate, precum și la dezvoltarea unor abilități prosociale în rândul persoanelor private de libertate”.
B.B.