Ziua lui Eminescu ar trebui să fie în fiecare zi. A fost primul gând, neașteptat, care m-a înfiorat ieri, în mod paradoxal, refuzând să mai privesc prin fereastră iarna care-și trimite solia cenușie și rece, agățată schizoid de bietele noastre așteptări întru compensații guvernamentale. Un motiv în plus să urăsc Octombrie, timp al despărților grave și definitive de oameni dragi, plecați la Domnul.
Am vrut să mă gândesc la ceva mai mângâietor, deplasându-vă atenția către un subiect mai luminos și probabil mai puțin cunoscut: Statuia lui Mihai Eminescu realizată de sculptorul Vasile Gorduz și amplasată în “Place de la Roumanie” (Piața României) din Montreal, Canada, încă în 2004.
Istoria acestuia nu este atât de complicată cum pare. Pictorul Șerban Popa, trăitor în Canada, a venit cu ideea realizării unui loc românesc în Montréal. “D-na Elena Sava-Ștefoi, pe atunci Consul General al României la Montréal, a prezentat proiectul «Place de la Roumanie» fostului primar, Pierre Bourque, care a zis de îndată «Oui!». Dintre amplasamentele pe care el le-a oferit (locuri planificate pentru reamenajare), s-a ales cel «mai puțin urat»: Parcul Devonshire. Acesta se află între niște blocuri, locuite în majoritate de portughezi. Contestat din mai multe direcții, proiectul a fost o vreme abandonat. Aflat în vizită la Montréal, Traian Băsescu, pe atunci primar al Bucureștiului, a reimpulsionat proiectul, arătând că el dăduse deja numele de «Piața Montréal» unui loc din Capitala României, aflat în fața World Trade Center. Vrând-nevrând, Gérald Tremblay, noul primar, dă «O.K.!» proiectului. Între timp, apare și ideea amplasării unei statui a lui Eminescu în viitoarea «Piață a României».”
De acest proiect urma să se ocupe ministrul Culturii din România, pe atunci Răzvan Theodorescu. Împreună cu alte fețe luminate ale României, el a ales proiectul sculptorului Vasile Gorduz, artist care, între altele, este și autorul celebrei de acum și demonizatei statui a Împăratului Traian cu lupoaica, amplasată, în anul 2012, pe scările Muzeului Național de Istorie din București.
Sculptura lui Eminescu din Canada a născut, și ea, multe controverse, mai ales în rândul comunității românești de peste ocean. Mulți români au fost decepționați de statuia adusă la Montréal. Ei nu negau neapărat realizarea artistică a sculptorului Gorduz, ci “inspirația” celor care au decis că această statuie să fie instalată în străinătate. La Montréal, unde canadienii nu știu nimic despre Eminescu, ar fi fost de preferat o operă mai puțin deformată “poetic”.
Statuia a fost dezvelită pe 18 septembrie 2004, în prezența președintelui României de atunci, Ion Iliescu, “huiduit copios de românii din Montreal.”
Domnul avocat Șerban Mihai Tismănariu, personalitate marcantă a diasporei românești din Canada, declara presei, la vremea respectivă:
“Este un merit și o cinste pentru noi că am reușit să avem o «Piață a României», străjuită de simbolul nostru național, poetul Mihai Eminescu, când nu există o Piață a Franței, nici a Americii sau a altor state importante. Iar comunitatea română nu este foarte numeroasă. Din totalul de aproximativ patru milioane, cât numără populația din Montreal, românii sunt doar 20 de mii de locuitori. Cele mai mari comunități sunt cea italiană, greacă și evreiască. De obicei, canadienii nu dau străzilor nume de țări străine sau de emigranți. Și, cu toate acestea, românii au intrat în istoria orașului încă din 1926, când, după vizita Reginei Maria în Canada, unul dintre marile bulevarde din Montreal a fost numit, în amintirea sa, «Queen Mary». Tot așa se numește și Spitalul Geriatric dăruit de Regină, prin organizarea unei fundații. ( ) Cred că e bine că s-au creat discuții și controverse legate de realizarea artistică a statuii. Statuia a fost făcută de Vasile Gorduz, un sculptor foarte talentat, este foarte sugestivă și, privită din unghiuri diferite, de fiecare dată, ea spune altceva. Plasarea ei în «Place de la Roumanie» este ideală. Este un Eminescu participativ, foarte viu, pe care îl simțim ca pe simbolul nostru național, purtătorul viselor și dorurilor noastre, ale românilor. Copiii și nepoții celor veniți mai demult în Canada știu cine a fost și ce înseamnă astăzi pentru noi Mihai Eminescu. El este România. Tuturor reproșurilor legate de faptul că Eminescu este desculț sau că este îmbrăcat în cămașă lungă, le-a răspuns actorul Septimiu Sever: «Eminescu este desculț, ca în copilărie, când întindea piciorul gol «În a apei strălucire».”
Criticul Dan Hăulică, fost președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, referindu-se la opera lui Gorduz, preciza că aceasta “închipuie o siluetă purtată de vântul tăriilor, care însă îi asumă geniului umilitatea generoasă, care să-i proiecteze un aer creștin.” În opinia sa, “statuia pare a aștepta o Judecată de Apoi a sufletelor, în care să-i triumfe radios neprihănirea”.
Pictorul și graficianul Sorin Dumitrescu aprecia opera lui Gorduz ca fiind “o ipostază mistică a geniului eminescian”, făcând referire chiar la asemănarea lui Eminescu cu Iisus. Dumitrescu vorbea de “sfințenia ascunsă în trăsăturile arhetipale ale poetului” și de faptul că “fotografiile acestei lucrări, din oricare unghi ar fi făcute, rețin un chip al lui Eminescu semănând cu Hristos”.
Când au început excavările pentru fixarea statuii, au venit preoți români de la cele trei culte, ortodox, greco-catolic și romano-catolic, care au binecuvântat fundația. Pe tot parcursul lucrărilor, trecătorii întrebau a cui este statuia, iar noi eram mândri să le spunem că a fost cel mai mare poet romantic din Europa și că este român. De altfel, totul în Piață vorbește despre România; jocurile copiilor poartă culorile Tricolorului românesc, statuia parcă stă să-și recite versurile...”
La întrebarea “Cum se vede România de dincolo de Ocean?”, domnul avocat Șerban Mihai Tismănariu a precizat:
“Canadienii nu știu prea multe despre noi. Știu doar de Nadia Comăneci, steaua de la Montreal, pe care nu o uită. Este simbolul perfecțiunii în sport. Despre Ceaușescu nu știu decât că a fost dat jos în `89 și că a fost omorât repede... De-abia de-acum, cu această Piață li s-a deschis curiozitatea. Pe de altă parte, canadienii îi cunosc pe români ca oameni foarte muncitori și serioși. Sunt întreprinderi în care lucrează numai români, aduși din aproape în aproape, datorită calității primilor angajați. Cât despre diaspora din Canada, așa cum vă spuneam, membrii ei văd România cu multă nostalgie... ( ) Prima urgență a României cred că este eliminarea corupției, care este exact antipodul legii, parazitul distrugător al legalității. Ca jurist, cred că legile românești sunt prea încâlcite, prea complicate, iar normele lor de aplicare... mai rău. Vă mărturisesc că aș vrea ca, în domeniul meu, cu experiența câștigată în străinătate, să acord sprijin benevol barourilor din România sau Ministerului de Justiție, pentru formarea juriștilor, în scopul servirii cât mai eficiente a celor ce recurg la justiție. Aștept doar să fiu solicitat... Apoi, ridicarea nivelului de trai ar trebui să fie consecința schimbării mentalității românești. Este timpul acum, în al doisprezecelea ceas, ca românul să fie învățat să se descurce singur. Sunt necesare niște programe guvernamentale care să-i învețe pe oameni cum să organizeze o întreprindere, cum să-și cumpere pământ, păduri, cum să investească, cum să obțină rentabilitate. Dar prima urgență este eradicarea corupției, la toate nivelurile.”
Discuția aceasta avea loc la Montreal, în octombrie 2004. A trecut ceva vreme! De schimbat nu s-a schimbat mare lucru.
“Toate-s vechi și nouă toate”...
Dă, Doamne, bine!
MARIANA CRISTESCU
