CAMPANIA “M.A.I. ETIC, M.A.I. INTEGRU!” “SĂPTĂMÂNA ACȚIUNILOR DE PREVENIRE A CORUPȚIEI ÎN DOMENIUL SITUAȚII DE URGENȚĂ”

Distribuie pe:

În perioada mai - decembrie 2021, Direcția Generală Anticorupție desfășoară, la nivel național, Campania de promovare a integrității “M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, circumscrisă unei serii de activități specifice, cu caracter preventiv, destinate, deopotrivă, personalului M.A.I. și cetățenilor, scopul acestei campanii fiind promovarea și dezvoltarea unui comportament integru în rândul personalului M.A.I. și al cetățenilor, prin conștientizarea consecințelor faptelor de corupție și a modalităților de semnalare a acestora, prin prisma atitudinii civice de normalitate ce trebuie adoptată.

Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, ofițerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Mureș au desfășurat activități specifice la sediul unor subunități din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” - Mureș și la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sângeorgiu de Pădure, dar au distribuit și flyere cu sprijinul cadrelor militare din cadrul instituției mai sus menționate în mai multe puncte aglomerate din municipiul Târgu-Mureș și Sângeorgiu de Pădure cetățenilor și funcționarilor publici, sub sloganul “Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul Situații de Urgență”.

În cadrul activităților au fost prezentate aspecte referitoare la obligațiile care derivă din calitatea de funcționar public și atitudinea în fața unor posibile fapte de corupție, cu scopul conștientizării lucrătorilor din domeniul situații de urgență, funcționarilor și cetățenilor despre necesitatea semnalării faptelor de corupție prin apelarea Call centerului anticorupție 0800.806.806, preciza Serviciul Județean Anticorupție Mureș. Totodată, reprezentanții instituției adăugau: “Considerăm că o informare cât mai eficientă destinată unui public cât mai larg, cu privire la instrumentele de sesizare a faptelor de corupție și a specificității acestora, reprezintă condiții ce stau la baza educației anticorupție în spiritul integrității”.

Lasă un comentariu