COVID-19 - VACCINAREA, ÎNTRE PROSTIE ȘI MANIPULARE

Distribuie pe:

BIROUL OMS ROMÂNIA: “ESTE NECESAR SĂ NE ASIGURĂM CĂ ȘI RESTUL CADRELOR MEDICALE NU DOAR SE VACCINEAZĂ, CI ȘI RECOMANDĂ POPULAȚIEI VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID-19”

În ritmul actual, României i-ar trebui doi ani și jumătate pentru a ajunge la 70 la sută populație vaccinată anti-Covid - este una din concluziile la care s-a ajuns în cadrul unei întâlniri virtuale desfășurate luni, 18 octombrie, între reprezentanții Biroului regional al OMS pentru Europa și cei ai OMS România, la care au participat oficiali din Comitetul Național de Coordonare pentru Activitățile de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerul Sănătății și Centrul Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile. Întâlnirea a avut ca scop elaborarea unor acțiuni pragmatice, bazate pe dovezi științifice menite a accelera procesul de vaccinare, relatează OMS România. În esență:

* Reprezentanții români au informat că, după un început bun al campaniei de vaccinare (în decembrie 2020), țara se confruntă cu o creștere foarte mare a cazurilor severe și a deceselor, 92% dintre decesele legate de COVID-19 fiind înregistrate la persoanele nevaccinate (majoritatea având și alte boli), dar au fost înregistrate decese și în rândul tinerilor, copiilor și populației active.

* Se remarcă diferențe mari în acoperirea vaccinală de la un județ la altul, județele din nord-est și sud având o acoperire vaccinală mai mică.

* Femeile sunt semnificativ mai puțin vaccinate decât bărbații, cu o diferență de aproape 20%.

* Obiectivul României este de a vaccina 2 milioane de persoane împotriva Covid-19 (prima doză) până la sfârșitul acestui an (45% din populație) și 70% din populație până în primul trimestru al anului 2022.

* Vaccinarea în populația generală în România este scăzută și stagnează, fiind sub media generală a vaccinării regionale. Rata de vaccinare este mai scăzută decât era de așteptat la grupurile prioritare vulnerabile (peste 80 de ani).

* Previziunile OMS arată că, dacă se menține ritmul de vaccinare din ultimele 6 săptămâni și strategiile de vaccinare în vigoare, România va ajunge în aproximativ 7 luni la o acoperire vaccinală de 40% pentru populația totală și în aproximativ 31 de luni la o acoperire de 70%.

* Pe de altă parte, nivelul de vaccinare cu schema completă este mare în România, indicând faptul că persoanele care încep vaccinarea fac dozele necesare. “Este necesar să ne asigurăm că și restul cadrelor medicale nu doar se vaccinează, ci și recomandă populației vaccinarea împotriva Covid-19”, se arată în comunicatul dat publicității.

EXPERT OMS: “TREBUIE SĂ SE IMPLICE TOATĂ LUMEA”

Bilanțul devastator al pandemiei, datorat (potrivit specialiștilor) numărului mic de vaccinări, a determinat intervenția Organizației Mondiale a Sănătății în gestionarea crizei sanitare de la noi. Medicul trimis de OMS în România pentru a asista guvernul în demersurile sale de a convinge populația să se vaccineze este dr. Heather Papowitz. Aceasta a transmis, într-un comunicat, că prioritățile urgente sunt “creșterea vaccinării în rândul grupurilor vulnerabile, reducerea riscului de spitalizare și deces și ameliorarea presiunii asupra sistemului de sănătate (...) Trebuie să se implice toată lumea, de la guvernanți, la instituțiile publice și până la cetățeni”.

Spălarea mâinilor, distanțarea fizică, ventilarea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție sunt măsuri de combatere a epidemiei care trebuie respectate, în paralel cu vaccinarea, mai transmit reprezentanții OMS.

Organizația va ajuta România nu doar cu expertiză, ci și cu echipament, 34.000 de teste rapide și 200 de concentratoare de oxigen, care vor fi distribuite în unitățile medicale din țară.

PREMIERUL DEMIS, FLORIN CÎȚU: “E NEVOIE CA TOATĂ SOCIETATEA SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ DOAR PRIN VACCINARE PUTEM DEPĂȘI ACEST MOMENT!

În contextul în care multe voci publice susțin că această campanie de vaccinare a reprezentat un eșec din cauza proastei gestiuni din partea autorităților, premierul demis, Florin Cîțu, a declarat că vaccinarea nu trebuie să depindă doar de încrederea în politicieni și de implicarea acestora, ci și de responsabilitatea fiecăruia pentru sănătatea sa și a celor dragi.

“Ce vedem în societate, toată lumea spune că nu mai are încredere în politicieni. Noi putem, și Guvernul, dar și PNL - care a luat o decizie în BEx de a promova campania de vaccinare - noi vom face acest lucru, dar este nevoie de mai mult. E nevoie ca toată societatea să înțeleagă că doar prin vaccinare putem să depășim acest moment.

Este nevoie de toți liderii din societate. Noi vom discuta, așa cum am făcut și până acum, cu prefecți, primarii noștri, le vom spune în continuare să promoveze campania de vaccinare. Responsabilitatea trebuie să fie și a noastră individual, pentru că până la urmă trebuie să ne vaccinăm să salvăm viața noastră și pe a celor din jurul nostru”, a declarat presei premierul demis.

FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII, NELU TĂTARU: “NU MAI SUNTEM GOI ÎN FAȚA BOLII, AȘA CUM ERAM LA ÎNCEPUTUL ANULUI 2020”

Fostul ministru al Sănătății le reamintește românilor că, în acest moment, nu mai suntem neputincioși în fața pericolului, vaccinarea fiind arma cu care poate fi învinsă pandemia.

“Peste 2300 de persoane au murit în ultimele 7 zile. Oboseala și apăsarea acestui plin val 4 par să ne spulbere și ultima fărâmă de energie. Se luptă pe toate fronturile, cu toate resursele, cu toată bunăvoința. Ne aflăm într-o situație extrem de grea, pentru că numărul pacienților care au nevoie de îngrijiri medicale este mai mare decât capacitatea de tratare a spitalelor.

La finalul zilei nu suntem roboți, iar epuizarea își spune cuvântul și se arată chiar și într-o simplă imagine. Nu mai suntem goi în fața bolii, așa cum eram la începutul anului 2020.

Știm care sunt riscurile... Și, totuși, suntem pe primul loc în Europa și în lume la numărul de decese... pentru că majoritatea populației refuză singura armă pe care o avem astăzi împotriva acestui inamic. De ce?”, a scris Nelu Tătaru pe pagina sa de socializare.

OPINIE DE MEDIC DR. PAUL ICHIM, SPITALUL JUDEȚEAN “SFÂNTUL APOSTOL ANDREI” DIN GALAȚI: “AM AJUNS SĂ ÎNGROZIM ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII!”

OMS a intrat deja în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Vlădica-i ocupată cu totul altceva decât cu administrația, iar opinca face informarea gen Moromete, pe la birturi/crâșmă (un fel a spune).

În sfârșit, am o explicație coerentă de ce mergem vai de capul nostru de câteva decenii. Reacția neamului nostru în pandemie reprezintă exemplul cel mai bun. Chestia asta a arătat cât de lipsiți de educație și de solidaritate suntem, “compensând”, însă, printr-o fudulie și încăpățânare direct proporționale cu prostia manifestă, așa că, tot aiurea dă la finalul analizei. Cred ca suntem unul dintre popoarele cel mai ușor de manipulat de pe glob.

Am ajuns să îngrozim Organizația Mondială a Sănătății cu ce facem noi în țară pe subiectul ăsta, iar asta o sa ne aducă, în mod sigur, o “dragoste și o stimă nețărmurită” din partea celorlalte țări, mai ales dacă ne punem să clocim o tulpină autohtonă, cât să schimbe echilibrul epidemiologic global.

Apropos, unde-s ăia de ne dădeau, după nu știu ce studii, drept un neam dotat intelectual? Probabil, și ei au emigrat, sătui să conviețuiască cu atâtea... genii.

(sursa - Motto: Medic UPU, dialog cu o pacientă de 80 de ani: “Nu mă vaccinez, maică, am auzit la televizor că rămân sterilă!” Facebook)

PĂZEA! VINE DIN URMĂ... DELTA PLUS!

Cercetătorii și oficialitățile, la nivel mondial, urmăresc cu atenție un nou descendent al variantei Delta a Covid-19, care provoacă un număr tot mai mare de infecții.

Delta este varianta dominantă în Regatului Unit, iar cele mai recente date oficiale arată că 6% din cazurile Covid care au fost secvențiate genetic sunt de acest tip.

Delta Plus conține mutații care ar putea oferi virusului avantaje privind supraviețuirea. La ora actuală se efectuează teste pentru a înțelege în ce măsură poate reprezenta o amenințare.

Fostul comisar al US Food and Drug Administration (FDA), Scott Gottlieb, a transmis un mesaj pe Twitter în care atrage atenția asupra acestei variante, în situația în care Marea Britanie (unde a fost semnalată noua tulpină) înregistrează, în ultimele zile, creșteri accelerate ale cazurilor de infectare. “Este nevoie să se facă cercetări urgente pentru a ne da seama dacă Delta Plus este mai transmisibilă. Momentan, nu sunt indicii clare că este așa, dar trebuie să facem aceste cercetări pentru a ne da seama cât mai repede cum acționează și ce caracteristici are”, a scris Gottlieb, care face parte din consiliul de administrație al Pfizer, subliniind că, deocamdată, nu este un motiv de îngrijorare, ci o atenționare, și că astfel de cercetări trebuie să fie o prioritate în ce privește evoluția pandemiei, așa cum se face constant și pentru gripă. (surse - bbc.com, bloomberg.com; foto: stiri.acasa.ro, g4media.ro, dcbusiness.ro)

Documentar realizat de ILEANA SANDU

Lasă un comentariu