Mă gândesc la noi, românii, care am mai rămas în țară după 1989. Desigur, vorbesc despre românii - Români! Care or mai fi ei și câți or mai fi ei, azi, anul 2021?! Cei care, înainte de 1989, am înghițit, fără să rumegăm, “Directivele” venite de la tătucii socialist-comunismului ca, mai apoi, să înghițim, fără discernământ, niște gogoașe făcute din aluat dospit din grâu românesc cu “drojdie” din Vest. Din care Vest? Din toate Vesturile care ne-au adus binefaceri sub formă de droguri, de educație sexuală contra naturii, acel Vest care “ne vrea binele” cu orice preț. Adică, cu deșertarea la noi a tuturor deșeurilor socio-economico-politico-religioase și pe care ni le servesc drept “ajutoare”.
Dar nu despre cât de proști putem fi noi, românii, în raport cu UE, NATO, Federația Rusă (de fapt, în raport cu lumea întreagă) vreau să vorbesc. Ci despre cât de ușor ne lăsăm prostiți de proprii noștri cârmuitori, lipsiți de cel mai mic respect pentru noi, de același neam și de aceeași credință cu ei. Noi, cei care nu am luat drumul pribegiei sau calea fugii din țară, a fugii din fața greutăților de după căderea comunismului (care, se pare, că încă nu a căzut!).
Dacă pe acești români sunt supărată pentru lipsa lor de unitate, de solidaritate, de patriotism, de neimplicarea lor în viața cetății (între care mă aflu și eu), mai mâhnită și mai suferindă mă simt față de noi, toți, “cei proști de buni și de toleranți” cu cei care nu sunt români, dar care au mai multe drepturi la această oră, decât noi, românii.
Cred că nu este nevoie să spun că vorbesc nu despre maghiari, ci despre UDMR-eu. O minoritate cu drepturi mai mari decât majoritatea. Ce este UDMR-ul? O uniune asemenea “Vetrei Românești”. Prima, o uniune care a râvnit după drepturile jefuitorilor, cea de a doua, o uniune pentru drepturile și libertățile celor care s-au născut, au trăit și au murit, aici, în spațiul carpato-dunărean, încă de la facerea lumii. Mă motivez pentru această afirmație cu cele relatate în cartea lui S. Coryll “Valahia, în cartea Genezei”, apărută la Editura Promedia Plus, Cluj-Napoca.
Vatra Românească a fost ucisă în 20 martie 1990 de nerușinarea celor care l-au bătut pe Mihail Cofariu din Ibănești, pe tatăl copilului Rus Silviu și care i-au căsăpit, pe traseul Reghin - Târgu-Mureș și Târgu-Mureș - Reghin, pe români.
Vorbesc, azi, despre un act de sfidare la adresa mea de român, din partea unei minorități care se numește UDMR. Această uniune, pornită pe uzurpări de teritorii, de funcții și de drepturi pe care niciun Dumnezeu drept și iubitor de oameni nu le-ar putea atribui nici în Ungaria, niciunde în lume. Dar noi, proștii de români, am tot dat, am tot lăsat, am tot răbdat, până azi, când avem un guvern în care 5% dintre cei votați la ultimele alegeri au mai mulți reprezentanți decât cei care au avut o majoritate de votanți în toate partidele legale și de drept constituite. Cum a fost posibil ca un Tökés László să fie decorat de noi, Românii, pentru trădare de țară? Cum este posibil ca azi, 2021, să avem un guvern care trăiește la “mila” balanței UDMR?
Acest așa-zis partid a reușit să facă lege în țara noastră. Azi, UDMR-ul stă și trage foloasele de pe urma prostiilor noastre! Așa ne trebuie? Sau trebuie să facem ceva?
Prof. MARIA PIȘTĂNILĂ
