O POVESTE ROMANȚATĂ CU ȘI DESPRE LIVIU REBREANU

Distribuie pe:

(n.27 nov.1885,Tîrlișua,Năsăud-d.1 sept.1944, Valea Mare, Argeș)

De curând comemoram împlinirea a 76 de ani de la moartea marelui romancier năsăudean. Cel care, printr-o nefericită întâmplare, avea să fie înmormântat, inițial, în cimitirul satului argeșean Valea Mare, ca apoi, la scurtă vreme, trupul său să fie deshumat și reîngropat creștinește într-un mormânt, situat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu din București. Rebreanu fiind acel scriitor-academician care a alcătuit, din cuvinte potrivite și din întâmplări risipite, mult cititele și apreciatele sale romane: “Ion” (1920), “Pădurea spânzuraților” (1922), “Adam și Eva” (1925), “Ciuleandra” (1927) și “Răscoala” (1932).

Așadar, să ne imaginăm că ne-am afla în Mediaș cam pe la orele amiezei zilei de 2 septembrie a îndepărtatului an 1938. Anotimp calendaristic în care, din păcate, se simțeau în aer mirosurile înțepătoare ale prafului de pușcă, prevestitoare unui nou război mondial. Și cu toate acestea, locuitorii medievalei așezări de pe Târnava Mare își vedeau, în continuare, de preocupările lor zilnice. Așa se face că de jur împrejurul unei mese pline cu multe dintre bunătățile pământului, așezată la umbra unui păr bătrân, stăteau în tihnă la degustatul bucatelor și la povestitul unor plăcute și interesante povești membrii a două familii. Cea a stăpânilor acelei căsuțe: familia Toganilor, și cea a distinșilor lor musafiri: soții Rebreanu, împreună cu fiica lor, Puia. După supa cu tăiței și șnițelele din piept de pui de găină, asortate cu cartofi prăjiți și cu ardei copți și oțetiți-dulceag cu miere de albine, ospitalierele gazde aduc platourile cu prăjituri, urmate de “Cupele cristalului Vitrometanului de Mediaș” pline cu vinul casei, instantaneu botezat de romancier ca “Vinum-Toganensis”, dar și de ceșcuțele din porțelan cu cafeaua aburindă și plăcut mirositoare. Între timp, se discută despre una, despre alta, pentru ca, la un moment dat, gazdele să își invite musafirii să viziteze interioarele casei și gospodăriei lor, propunându-le că dacă vor avea răgazul necesar să “răsfoiască”, măcar cu privirea, titlurile celor mai valoroase dintre cărțile bogatei lor biblioteci. Și în care se regăsesc, la loc de cinste, toate romanele și nuvelele cu autograful original al îndrăgitul lor oaspete de seamă. Iar ca să le îndrume pașii, dând și explicațiile de rigoare, părinții îl roagă să o facă pe politicosul și cultul lor fiu: George, în etate de 28 de ani. Cel despre care soții Rebreanu, precum și fiica lor, știau că este nu numai un foarte apreciat cercetător științific în domeniul istoriei popoarelor lumii, dar și autorul unor valoroase studii științifice și articole de specialitate, fiind și un foarte apreciat redactor de gazete și de reviste în București. Așa se face că în anturajul intelectualilor acelor vremi și vremuri se vorbea despre el cu admirație. Și o făcea  nu numai oaspetele său de acum, romancierul Liviu Rebreanu, dar și istoricul-academician Nicolae Iorga, geograful-naturalist și academician Simion Mehedinți; literații Șerban Cioculescu, Victor Eftimiu, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu, Ion Agârbiceanu și Mihail Sadoveanu, dar și pictorii Alexandru Ciucurencu, Camil Ressu și Iosif Iser.

Se apropie ora când sunt așteptați în vizită la renumita Fabrică “Emailul”. Abia ajunși în marea hală de decor artistic și de finisaj manual că degrabă muncitorii și maiștrii opresc lucrul în aplauze prelungite, în vreme ce un tânăr inginer îl roagă pe Rebreanu să le povestească despre satul lui natal, Tîrlișua; să le spună când și cum i-a cunoscut măcar pe trei dintre principalii eroi ai romanului “Ion” (n.a. Ion al Galentașului, fata bogată și urâțică Ana a lui Vasile Baciu, precum și frumoasă, dar săracă, Florica a lui Maxim Oprean); dacă ei și părinții lor mai trăiesc, dat fiind că trecuseră 18 ani de la apariția amintitului roman. Mulțumindu-le pentru onoarea făcută, patronul fabricii medieșene prezintă, iar apoi oferă în dar fiicei soților Rebreanu, Puia, unul dintre cele mai frumose seturi de vase emailate de bucătărie, după care două tinere muncitoare le împachetează în câteva cutii de carton. Între timp, zâmbitorul și îndrăgitul scriitor, cu ochii săi albaștri precum seninul cerului și cu părul lins, blond și îngrijit pieptănat cu cărare, oferă 50 de autografe pe tot atâtea exemplare ale romanelor sale.

IOAN VULCAN-AGNITEANUL

Lasă un comentariu