LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 1 noiembrie, în județul Mureș au fost confirmate 35.030 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 200 de cazuri noi de coronavirus. Distinct de cazurile noi confirmate, 14 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, 427 de persoane confirmate pozitiv sunt internate la această dată în județul Mureș.

Până la această dată, 32.586 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (DSP Mureș transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care cuprinde persoanele externate din spitalele de pe teritoriul județului Mureș și numărul cazurilor pozitive izolate la domiciliu și declarate vindecate conform legislației în vigoare). În plus față de acestea, 2.390 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 919 persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 17 persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 1.223 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș, potrivit datelor DSP Mureș.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 91 de teste RT-PCR și 236 de teste rapide antigenice.

În județul Mureș, 3.962 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.053 de persoane se află în carantină la domiciliu.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

LA NIVEL NAȚIONAL

Până ieri, 1 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.655.024 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 8.476 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.415.606 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.993 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 102 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 607 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până ieri, 48.073 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 31.10.2021 (10.00) - 01.11.2021 (10.00) au fost raportate de către INSP 322 de decese (151 bărbați și 171 femei), din care 11 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

Dintre cele 322 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 89 la categoria de vârstă 60-69 ani, 87 la categoria de vârstă 70-79 ani și 94 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

282 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 39 de pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru

1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 11 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Vâlcea și municipiul București, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 311 decese.

Din totalul de 322 de pacienți decedați, 287 erau nevaccinați și 35 vaccinați. Cei 35 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 32 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.561. Dintre acestea, 1.876 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 460 sunt minori, 431 fiind internați în secții și 29 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.316.397 de teste RT-PCR și 4.465.286 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.201 teste RT-PCR (5.855 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.346 la cerere) și 19.008 teste rapide antigenice.

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu